Bugetul UE pe 2016 propus de Comisia Europeană este de 143, 5 miliarde de euro, cu 1,6 % mai mare faţă de 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană a prezentat miercuri un proiect de buget al UE în valoare de 143,5 miliarde euro pentru 2016, în creştere cu 1,6% faţă de 2015, fondurile urmând să fie folosite pentru susţinerea redresării economice, creşterea nivelului de trai şi a numărului de locuri de muncă.

Proiectul prezentat miercuri va fi transmis Parlamentului European şi statelor membre ale UE, care vor decide împreună forma finală a bugetului.

Fondurile din bugetul UE, sub formă de credite de plată, vor fi investite pentru stimularea inovaţiilor, crearea de locuri de muncă şi asigurarea convergenţei între statele membre şi între regiuni, pentru gestionarea mai eficientă a migraţiei şi consolidarea în continuare a rolului exercitat de UE la nivel global, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Proiectul de buget al UE prevede două sume pentru fiecare program care urmează să fie finanţat: angajamentele şi plăţile. Angajamentele se referă la finanţările care pot fi convenite prin contracte în cursul unui an dat, iar plăţile desemnează sumele plătite în mod efectiv. 

În proiectul de buget pe 2016 angajamentele reprezintă 153,5 miliarde euro (în scădere cu 5,3 % faţă de 2015), iar plăţile însumează 143,5 miliarde euro (în creştere cu 1,6 % faţă de 2015). Aceasta înseamnă că plăţile se menţin la un nivel relativ stabil în termeni reali faţă de 2015. Plăţile includ creditele necesare eliminării treptate a creanţelor scadente care s-au acumulat în perioada de programare bugetară anterioară, totalizând 24,7 miliarde euro la sfârşitul exerciţiului 2014.

"Având în vedere actuala situaţie economică, este mai important ca oricând ca banii contribuabililor să fie folosiţi cu chibzuinţă. În 2016, bugetul va sprijini redresarea economiei, investind în creşterea economică şi în ocuparea forţei de muncă, şi va urmări să contribuie şi la gestionarea provocărilor externe, cum ar fi migraţia. Răspundem celor mai stringente nevoi ale Europei şi urmărim să obţinem cele mai bune rezultate posibile", a declarat Kristalina Georgieva, vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabilă de buget şi resursele umane.

Aproape jumătate din buget, respectiv 66,58 miliarde euro, sub formă de credite de plată, va fi alocat pentru măsurile de stimulare a creşterii economice, a ocupării forţei de muncă şi a competitivităţii.

Proiectul include contribuţii la Fondul european pentru investiţii strategice (FEIS), care constituie elementul esenţial al Planului de investiţii pentru Europa. Astfel, Fondul de garantare al FEIS va beneficia de 2 miliarde de euro sub formă de credite de angajament şi 500 de milioane de euro sub formă de credite de plată, pentru a debloca investiţii de 315 miliarde de euro destinate Europei. Regulamentul privind FEIS şi aspectele bugetare ale noilor structuri de investiţii fac obiectul unor negocieri în curs între Parlamentul European şi statele membre.

CE a alocat agriculturii 42,86 de miliarde de euro, programelor de cercetare şi inovare 10 miliarde de euro (+11,6% faţă de 2015), iar programului Erasmus+ 1,8 miliarde de euro (+30% faţă de 2015).

Comisia alocă 1,67 miliarde de euro pentru sprijinirea priorităţilor politice europene, cum ar fi uniunea energetică şi piaţa unică digitală, prin intermediul unor programe precum Mecanismul pentru interconectarea Europei.

Bugetul pentru 2016 prevede 833 de milioane euro pentru Fondul pentru azil, migraţie şi integrare (AMIF) şi pentru Fondul pentru securitate internă (ISF), cele două surse principalele de finanţare a măsurilor din cadrul politicii UE privind migraţia şi securitatea.

De asemenea, bugetul UE reacţionează la evoluţia situaţiei din vecinătatea Europei şi din alte părţi ale lumii. Astfel, credite de plată în valoare de 9,5 miliarde euro (+ 28,5 %) sunt destinate să asigure capacitatea de reacţie a UE la crizele externe, precum cele din Ucraina şi Siria, şi de a acorda ajutor umanitar. Instrumentul european de vecinătate (IEV) şi Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare (ICD) vor fi majorate la 2,1 miliarde EUR (+ 34 %) şi, respectiv, la 2,7 miliarde EUR (+ 27 %).

Bugetul UE reprezintă aproximativ 1% din PIB-ul Uniunii Europene, dar are un impact semnificativ datorită efectului de multiplicare şi accentului pe rezultate. De exemplu, în perioada 2007-2013, rata medie a creşterii PIB-ului datorată politicii de coeziune este estimată la 2,1% pe an în Letonia, la 1,8% pe an în Lituania şi la 1,7% pe an în Polonia, potrivit comunicatului Comisiei Europene.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite