Firesc acest demers al lor după ce li s-au prăbuşit spectaculos marile speranţe legate de posibile victorii ale liderilor săi tradiţionali, carismatici şi foarte vocali: Farage, Wilders sau Marine le Pen. A apărut în schimb o tendinţă ascensională a extremei drepte în partea noastră de Europa, desigur reluând în parte agenda clasică de promisiuni şi revendicări, recentrând însă mesajul pe lupta împotriva valului migraţiei ilegale, jucând profesionist pe tema combinată sui-generis a xenofobiei, anti-semitismului şi luptei împotriva Islamului purtător al Jihadului care, toate împreună, sunt prezentate drept atentat la fiinţa naţională şi perspectiva demografică pe termen mediu şi lung a ţărilor noastre.

Foarte greu, sau destul de greu şi cu mare grijă au putut fi difuzate asemenea mesaje în societăţile occidentale, acolo unde amestecul de populaţie le făcea chiar imposibile în unele ţări. Dar situaţia este complet diferită în ţările din zona noastră, acolo unde există spaime reale faţă de ce ar putea însemna o schimbare profundă a echilibrului existent în repartiţia grupurilor de populaţie, sentiment uşor de înţeles în cazul unor societăţi tradiţionaliste. Ele însele producătoare de migraţie masivă (vezi cazul României şi Poloniei), ţările noastre realizează de-abia acum că golul lăsat de plecarea unui număr foarte mare de oameni şi mai ales de tineri calificaţi sau foarte bine calificaţi urmează să fie compensat în mod natural de un import din alte zone ale globului, fapt care deja începe să se producă, cu toate consecinţele directe şi indirecte ale unui asemenea fenomen, cu efecte posibil de contabilizat de-abia după o generaţie.

Pe plan politic, avem de ales între diversele soluţii propuse, de altfel profund şi perfect contradictorii. Pe de o parte, avem soluţia "răspunsului comun european al solidarităţii şi umanismului", cu faimoase cote obligatorii de repartiţie a migranţilor, demers susţinut în continuare de Comisia Europeană dar contestat violent în primul rând de ţările din grupul Vişegrad dar văzut şi ca o soluţie ineficace până şi de Donald Tusk, preşedintele Consiliului European. Pe de altă parte, avem o viziune închegată şi susţinută pe diverse tonuri de cei din centrul şi estul Europei care poate fi sintetizată de spusele lui Milos Zeman, Preşedinte Republicii Cehe, care caracteriza criza migratorie drept "o invazie organizată", considerând că musulmanii, după normele general acceptate în Europa, sunt nişte persoane "imposibil de integrat" social.

Mesaj exact în linia convingerilor exprimate de mai mult timp de liderii care se reunesc azi la Praga: Marine le Pen (Franţa), Geerd Wilders(Olanda), Lorenzo Fontana (Liga Nordului, Italia), Gerolf Annemans (Belgia), Michal Marusik (Polonia), Marcus Pretzell (Afd, Germania) şi Georg Mayer (Austria). Alături, evident, de un politician ceh extrem de interesant şi, se pare, promis unui real viitor politic de succes, omul de afaceri Tomio Okamura, liderul unui partid de extremă dreaptă, SPD (Libertate şi Democraţie Directă) care, la ultimul scrutin electoral, a beneficiat de voturile a 10% dintre alegătorii cehi, puternic sprijinit de Preşedintele Zeman şi de Marine Le Pen. Cu un discurs foarte clar anti-islam şi anti-UE, Okamura, în opinia multor analişti, sintetizează "varianta central şi est-europeană" a noului extremism naţionalist, deja cu o prezenţă din ce în ce mai puternică în Polonia, spre exemplu, continuând şi întărind ceea ce se întâmplă de mai mulţi ani în Ungaria.

Este de văzut cum va evolua acest fenomen şi dacă el va fi susţinut şi de apariţia unui succes electoral major într-una dintre ţările mari din zona occidentală, Italia spre exemplu. Este posibil? Desigur, asta în situaţia în care, în anticipatele deja anunţate, partidele extremiste şi-ar putea uni forţele într-o platformă comună organizată în jurul partidului-cheie care polarizează această tendinţă: Mişcarea Cinci Stele fondată de Beppe Grillo în 2009. Speranţele sunt cu adevărat mari deoarece, în zona central-europeană, s-a observat că a fost posibil ca, în Austria, să se formeze o alianţă de guvernare între două partide, unul de dreapta, altul de extremă dreaptă. Este ccea ce au anunţat conservatorul Sebastian Kurz şi Heinz-Christian Strache (Partidul Libertăţii), semn că, măcar în Austria, agenda dreptei tradiţionale a fost insufient de puternică sau de convingătoare, trebuind să capete sprijinul unei forţe extremiste.

Un model care s-ar putea extinde în zona noastră? Teoretic, orice e posibil, uitaţi-vă din nou la deriva de tip dictatorial şi cu accente extremiste din ce în ce mai puternice din Polonia. Practic, spectrul unor asemenea alianţe poate cuprinde chiar şi partide de stânga, după modelul mai vechi propus cu atâta tragic succes de naţional-socialism. Totul s-ar putea produce în contextul foarte special care apare acum la orizont, adică apariţia condiţiilor favorabile ca din zona Orientului Apropiat şi Orientului Mijlociu, în caz de situaţie conflictuală majoră, să plece un nou val masiv de refugiaţi. Numai că, de data asta, există nu mare semn de întrebare asupra voinţei politice şi chiar a capacităţii fizice a Turciei de a juca rolul de barieră oarecum protectoare pentru Europa. În consecinţă, preventiv, partidele extremiste par să-şi regrupeze nucleul central de forţă în zona ţârilor aflate pe primul traseu al migraţiei, faimoasa "Rută Balcanică".

Cât de mult discursul lor va fi ascultat? Avem deja exemple certe, cele din Polonia, Cehia, Ungaria. Mai vor urma şi altele? Căt de rapid? În acest sens, reuniunea de azi de la Praga poate fi interpretată ca semn al unei decizii importante. Să vedem şi dacă (şi în ce condiţii de continuare a scandalului grotesc de pe scena politică) vor putea fi relevante şi în cazul nostru.