Avocatul Iuliei Timoşenko avertizează asupra înscenării unei răpiri din închisoare a fostului prim-ministru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulia Timoşenko

Avocatul Iuliei Timoşenko, Andrei Kojemiakin, a declarat, vineri, în faţa judecătorilor, că se pregăteşte răpirea din închisoare a fostului premier, în vederea discreditării opoziţiei ucrainene, relatează Interfax-Ucraina în pagina electronică.

„Un grup de persoane va încerca, noaptea sau dimineaţa, (...) să o elibereze în mod ilegal pe Iulia Timoşenko. Vorbim aici de provocatori care încearcă să pună în aplicare răpirea cu scopul de a arăta tuturor până unde pot ajunge acţiunile opoziţiei", a declarat Kojemiakin, în cadrul unei audieri într-unul dintre procesele care o vizează pe fostul premier.

Avocatul Iuliei Timoşenko susţine că i-a avertizat în legătură cu acest lucru pe procurorul regiunii Harkov, locul în care ispăşeşte pedeapsa fostul premier, pe şeful poliţiei regionale şi serviciile de securitate din această regiune.

„I-am avertizat şi i-am rugat să fie mai circumspecţi în ceea ce priveşte securitatea deţinuţilor, în special a Iuliei Timoşenko", a adăugat Kojemiakin.

Fost premier ucrainean, Iulia Timoşenko a fost încarcerată în 2011 şi ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru abuz de putere.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite