Armata suedeză studiază o înregistrare video în care apare epava unui presupus submarin rusesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata suedeză studia marţi o înregistrare video în care apare epava unui presupus submarin rusesc, după aproximativ nouă luni de la lansarea unei operaţiuni de căutare a unui submarin rusesc în apele Suediei, relatează portalul TheLocal.se.

Vănători de epave din cadrul companiei islandeze Ocean X Team au anunţat luni că au făcut această descoperire săptămâna trecută, dar că au decis să facă dezvăluirea abia luni.

„Este neclar cât de vechi este submarinul şi de cât timp se află pe fundul mării, dar literele chirilice de pe cocă arată că este rusesc“, anunţă compania pe site-ul său.

Armata suedeză a reacţionat cu prudenţă faţă de anunţ, dar a preciat că studiază imaginile.

„Ei sunt cei care pretind că este un submarin“, a declarat pentru AFP Anders Kallin, un purtător de cuvânt al armatei suedeze.

„Analiştii noştri nu şi-au prezentat concluziile încă şi vor să vadă mai multe imagini, pe care compania ni le va trimite“, a spus el, adăugând că rezultatele sunt aşteptate „în zilele următoare“.

Potrivit lui Stefan Hogeborn, un scafandru din cadrul Ocean X Team, vasul este „absolut intact“, „nu prezintă niciun semn vizibil de avarie pe cocă“, iar trapele sunt închise, ceea ce indică, în opinia sa, că echipajul se află încă în interior.

El nu a spus unde se află vasul, dar, potrivit tabloidului suedez Expressen, care a publicat pe site-ul său imagini cu epava, aceasta se află la aproximativ 1,5 mile marine (2,8 kilometri) est de coastele din zona centrală a Suediei

Ocean X Team a anunţat că vasul are aproximativ 20 de metri lungime şi 3,5 metri lăţime.

Marina militară suedeză a lansat în octombrie anul trecut o operaţiune de amploare în vederea găsirii unui submarin străin, presupus rusesc, în arhipelagul din zona Stockholmului.

Armata a confirmat ulterior că „un minisubmarin“ a încălcat apele teritoriale suedeze, dar că nu a fost în măsură să stabilească naţionalitatea vasului.

„Noi nu credem că există vreo legătură cu vânătoarea submarinului de anul trecut“, a declarat pentru Expressen Peter Linberg, unul dintre membrii Ocean X Team, fără să ofere alte detalii.

În timpul Războiului Rece, Marina militară suedeză a depistat şi urmărit, potrivit unor surse, mai multe submarine ruseşti. În 1981, într-un incident cunoscut sub numele de „Whiskey pe gheaţă“, un submarin sovietic nuclear din clasa Whiskey a naufragiat în apele suedeze, provocând un incident diplomatic.

Este necunoscut cât de vechi este submarinul suspect, însă un expert a declarat pentru Expressen că, în opinia sa, este vorba despre un submarin rusesc de tip „pisică de mare“, care a naufragiat în 1916. Însă Göran Frisk, un fost conducător al vânătorilor suedezi de submarine, a declarat pentru agenţia TT că submarinul din imagini pare modern.

Ocean X Team a anunţat că plănuieşte o nouă expediţie, pentru a examina epava mai îndeaproape.

Ministrul suedez al Apărării Peter Hultqvist şi Ambasada Rusiei la Stockholm, abordate de TT pe această temă, au refuzat să comenteze.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite