Armata germană, zguduită de scandaluri legate de abuzuri

Armata germană, zguduită de scandaluri legate de abuzuri

Plângerile privind comiterea unor abuzuri în armata germană s-au înmulţit în acest an Foto: EPA/Arhivă

Reclamaţiile interne adresate conducerii forţelor armate din Germania cu privire la abuzuri sexuale, dar şi de altă natură au crescut considerabil în prima jumătate a anului 2017. Cel puţin aşa arată date ale Ministerului german al Apărării citate de publicaţia germană „Rheinische Post“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit sursei citate, plângerile se referă în special la cazuri în care superiorii şi-ar fi supus subordonaţii unor rele tratamente. Dacă în anul 2016 s-au raportat 28 de astfel de cazuri, până pe data de 9 iulie a acestui an au fost înregistrate 56 de astfel de situaţii.
 
În ceea ce priveşte plângerile care implică abuzuri de natură sexuală, dacă pe tot parcursul anului precedent au fost înregistrate 128 de cazuri, numai în prima jumătate a acestui an au fost formulate 127 de astfel de reclamaţii.
 
De asemenea, au fost raportate 96 de incidente care au un fond xenofobic sau care au legătură cu extremismul de dreapta. Spre comparaţie, de-a lungul anului 2016 au fost înregistrate doar 63 de reclamaţii de această natură.
 
Militarii au început să capete curaj
 
Ministerul german al Apărării a confirmat sâmbătă informaţiile publicate de „Rheinische Post“, notează Deutsche Welle. Potrivit autorităţilor, numărul în creştere de plângeri a fost înregistrat în contextul în care acest subiect a devenit sensibil în ultima perioadă.
 
„Există o legătură clară între numărul mare de raportări şi discuţiile publice despre anumite cazuri“, a explicat un purtător de cuvânt al Ministerului.
 
Totodată, el a precizat că unele plângeri sunt legate de incidente mai vechi.
 
În ultimele luni, armata germană a fost în centrul mai multor scandaluri legate de practici sexuale sadice, dar şi de înclinaţiile spre extremă-dreapta ale unora dintre membrii săi.
 
Informaţiile publicate de presa germană o pun din nou într-o poziţie dificilă pe Ursula von der Leyen, ministrul german al Apărării, care, în luna mai, a fost pusă la zid din cauza scandalurilor din armată legate de hărţuire, inclusiv de natură sexuală, şi a unui complot de extremă-dreapta ce ar fi avut ca scop comiterea unui atac terorist.
 
Extremism şi practici sadice
 
Acesta din urmă a avut drept protagonist un soldat în vârstă de 28 de ani, indentificat drept Franco A., care a fost arestat la sfârşitul lunii aprilie, suspectat fiind că a plănuit un atac ce ar fi vizat solicitanţi de azil, diverşi politicieni de stânga, dar şi pe fostul preşedinte al Germaniei Joachim Gauck.
 
Soldatul s-a înregistrat în ianuarie drept refugiat sirian, a depus o cerere pentru azil şi chiar a primit bani din partea statului.
 
Tot în aprilie, agenţia germană de informaţii militare a anunţat că din 2011 încoace a identificat în rândul forţelor militare 275 de suspecţi de extremism de dreapta, 53 de cazuri fiind depistate numai în acest an.
 
De asemenea, la începutul anului în curs au fost formulate acuzaţii cu privire la o serie de abuzuri sexuale şi fizice ce ar fi fost comise la o unitate din Pfullendorf din landul federal Baden-Württemberg, situat în sud-vestul Germaniei.
citeste totul despre: