Armata germană verifică dacă are militanţi ai extremei drepte în rândurile sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militari germani FOTO general-history.com
Militari germani FOTO general-history.com

Serviciul de contraspionaj al armatei germane anchetează 275 de cazuri de posibile infiltrări ale unor militanţi ai extremei drepte în cadrul Bundeswehr. Saluturi naziste şi alte referinţe la Al Treilea Reich au fost constatate, potrivit unui comunicat al Ministerului german al Apărării.

Două sute şaptezeci şi cinci de militari germani sunt suspectaţi ca fiind simpatizanţi ai fostului regim nazist, conform comunicatului.

Ei au fost identificaţi în baza unor gesturi, precum efectuarea salutului nazist, sau remarci rasiste la adresa unor colegi de-ai lor cu origini străine, precizează comunicatul ministerului.

De exemplu, un militar a fost auzit strigând „Heil Hitler“. „Acest caz a fost tratat de un procuror militar şi un procuror civil, dar încă nu s-a luat o decizie în privinţa excluderii“, conform Ministerului german al Apărării.

Un alt militar, care şi-a afişat pe Facebook susţinerea faţă de partidul ultranaţionalist german NPD şi a cerut pedeapsa cu moartea pentru străini, a „scăpat doar cu măsuri disciplinare“.

Legislaţia germană interzice orice manifestare de glorificare a fostului regim nazist.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite