Angela Merkel, atacată dur din interiorul propriului partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a Angelei Merkel a lansat un atac dur la adresa acesteia, acuzând-o că împinge formaţiunea conservatoare spre stânga. Alexander Mitsch, care conduce o facţiune de orientare de dreapta din cadrul CDU, a afirmat că partidul are nevoie de o nouă conducere şi că şi-ar dori ca Germania să aibă un lider precum conservatorul austriac Sebastian Kurz.

„Acum, după acest scrutin (alegerile federale legislative din 24 septembrie, n. red.), în care CDU a obţinut cel mai slab rezultat din 1949 încoace... conducerea partidului nu este pregătită să corecteze ceva“, a declarat el pentru postul Deutschlandfunk, referindu-se la faptul că CDU a obţinut 26,8%, faţă de 34,1% la alegerile din 2013. „Asta ne face să conştientizăm că avem nevoie de o nouă conducere a partidului“, a adăugat el, notează Politico.eu.

Alexander Mitsch a afirmat, totodată, că partidul său ar putea învăţa din exemplul dat de liderul austriac Sebastian Kurz, în vârstă de 31 de ani, care, cel mai probabil, va deveni cancelarul Austriei, după ce formaţiunea sa a câştigat alegerile legislative anticipate de luna aceasta. Succesul său a venit pe fondul unei retorici împotriva imigraţiei. 

„Bineînţeles că este un model foarte bun pentru Germania… Aş fi vrut să avem pe cineva în Germania ca dl. Kurz“, a mai spus Mitsch.

Politicianul creştin-democrat german a susţinut că, potrivit sondajelor, germanii nu sunt mulţumiţi de politica Guvernului de la Berlin privind imigraţia şi refugiaţii, adăugând că a fost o „mare eroare“ că CDU nu şi-a schimbat poziţia mai devreme, recunoscând-o drept „o potenţială mare problemă“.

Fără să nominalizeze pe cineva, Mitsch a afirmat că sunt destui oameni în CDU care ar putea să preia conducerea partidului, însă a precizat că un lider tânăr ar aduce un „suflu proaspăt“ formaţiunii conservatoare.

La alegerile federale legislative care au avut loc în Germania pe data de 24 septembrie, blocul conservator care o susţine pe Angela Merkel, actualul cancelar federal, a obţinut 33% (Uniunea Creştin-Democrată – 26,8%, iar aliata sa bavareză Uniunea Creştin-Socială – 6,2%), rezultat care îi obligă pe conservatori să încerce să formeze o alianţă de guvernare cu ecologiştii şi liberal-democraţii.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite