Am folosit paradoxal deoarece, până de curând, Orbán a ştiut să aleagă  cu mare talent o imagine a duşmanului care să-i sperie pe unguri şi să atragă cât mai mulţi viitori alegători de partea lui (Alegerile legislative din Ungaria vor avea loc în 2018). După refugiaţi şi Bruxelles, alesul a fost George Soros, cel care a fondat Universitatea Central Europeană de la Budapesta. În paranteză, pe lângă faptul că este un om foarte bogat şi, este adevărat, şi-a câştigat o parte din avere şi prin speculaţii financiare, el a oferit fonduri pentru crearea unor organizaţii de educare şi implementare a principiilor democratice în fostele ţări comuniste din Europa de Est şi burse studenţilor care doreau să studieze ştiinţele politice în străinătate, printre cei care s-au bucurat de acest drept fiind şi tânărul Viktor Orbán. Şi dacă sperietorile cu refugiaţii şi cu Bruxelles au ţinut, premierul recâştigându-şi popularitatea care înaintea crizei refugiaţilor descreştea vertiginos din cauza unor scandaluri de corupţie, problema universităţii „nu ţine“. Probabil că aici s-au mai adăugat şi alte probleme ale societăţii ungare, alte măsuri considerate nedemocratice ale guvernului său dar pare că declanşatorul tendinţei negative ar fi  soarta universităţii.

Această problemă a acutizat relaţiile proaste pe care premierul le are cu structurile Uniunii Europene. Orbán a fost supus unor critici extrem de dure ale deputaţilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, ale membrilor Partidului Popular European , grupul parlamentar din care face parte şi Fidesz. Invitat la Strasbourg, Orbán a trebuit să asculte cum este comparat cu dictatorii ruşi, cum este acuzat că vrea să ducă Ungaria în tabăra rusească. A existat chiar şi ameninţarea excluderii Ungariei din grupul popularilor europeni. Au fost nişte palme pe care oricum ar fi vrut, nu a putut să le ascundă în faţa opiniei publice din ţară şi care a reacţionat în consecinţă.

Alegerile europene din ultima perioadă, finalizate cu victoria susţinătorilor Europei unite a slăbit mult poziţia premierului ungar. Până nu demult a fost ”copilul teribil ” al Europei centrale, al Grupului de la Visegrad, reuşind să atragă de partea poziţiei lui anti-Bruxelles, anti-refugiaţi şi pro-rus membri ai grupului. Succesul Brexitului a fost, de asemenea, o mană cerească pentru el, crezând că punctul lui de vedere prin care preconiza o distanţare de principiile europene şi revenirea la  un naţionalism izolaţionist vor determina UE să-şi modifice aceste principii. Dar, să fie clar, chiar dacă a tunat şi a fulgerat împotriva UE, Orbán nu a avut şi nici nu are intenţia să o părăsească. În fond, creşterea economică înregistrată în Ungaria se datorează, afirmă economiştii, fondurilor europene pe care nu le refuză şi , spre deosebire de noi, ştie să le şi folosească.Şi, spre norocul lui, în acordurile europene nu există  nici un articol care să prevadă expulzarea vreunui membru, Orbán şi-a pus mari speranţe şi în victoria lui Donald Trump, al cărui populism îi este familiar. El nu a ţinut cont de caracterul imprevizibil al preşedintelui american (nu avea de unde să ştie) şi chiar a crezut în poziţile lui antiUE  Dar acum a pierdut şi acest atu iar rezultatele alegerilor din Franţa (în speranţa corectitudinii sondajelor, respectiv victoria lui E. Macron), vor fi o altă lovitură pentru el.

Întrebarea este dacă toate aceste evoluţii ar putea avea ca rezultat pierderea de către el a alegerilor din Ungaria din 2018? Din păcate, cel puţin eu aşa văd, nu.  În general, relaţiile externe influenţează mai puţin rezultatele unor alegeri interne. O schimbare de regim este determinată în primul rând de situaţia internă, de capacitatea opoziţiei de a convinge alegătorii, prin programele pe care le are, că este suficient de puternică pentru o schimbare şi că  are soluţii mai bune. Dar nu este cazul în Ungaria. Opoziţia este extrem de divizată, în decursul celor trei ani care au trecut de la precedentele alegeri, nu a reuşit să ajungă la o platformă comună, există o situaţie conflictuală între difeitele formaţiuni politice, de pildă între socialişti şi Coaliţia Democratică a fostului premier Gyurcsanyi iar  ”Momentum”, noua mişcarei civică, transformată în partid, chiar dacă a avut iniţiative de succes, încă nu a reuşit să coaguleze alegătorii anti-Orbán. Sondajul despre care am vorbit la începutul articolului, a indicat o creştere a procentelor opoziţiei, (şi ale partidului ”Jobbik”„, extrama dreaptă)_ dar chiar şi aşa, cifra este de 25 la sută, ”Momentulm” adunând abia doi la sută.

În concluzie, răspunsul la întrebarea pusă în titlul articolului este nu. Alegerile europene ar putea determina slăbirea poziţiilor lui Orbán dar dacă nu va interveni o schimbare radicală pe plan intern care să provoace o dezamăgire a unei mari părţi a alegătorilor Fidesz,  este posibil ca cu procente mult mai puţine, actualul premier să câştige un  nou mandat.