Acuzarea cere condamnări la închisoare în procesul cu privire la ”lasagna cu carne de cal”
0Acuzarea a cerut marţi condamnarea la închisoare a principalilor doi inculpaţi în procesul cu privire la scandalul cărnii de cal vândură drept carne de vită în Europa, o fraudă cu ”efecte catastrofale”, ”organizată împreună” de societăţi olandeze şi întreprinderea franceză Spanghero, relatează AFP.
În acest dosar, judecat la Paris, ”una dintre cele mai importante fraude alimentare din ultimii ani”, ”trasabilitatea a fost meticulos torpilată” în depozite olandeze, iar apoi în Franţa, la Spanghero, o societate de procesarea cărnii, a denunţat procurorul Aude Le Guilcher, într-un rechizitoriu de peste trei ore.
Acest scandal, care nu a avut vreo consecinţă sanitară, a izbucnit în Regatul Unit, la începutul lui 2013, şi s-a extins în întreaga Europă.
Mărci de produse congelate, precum Findus şi Picard, au descoperit că lasagna şi alte plăcinte şi produse din carne tocată prezentate drept ”vită pură” pe care le comercializau conţineau, de fapt, cu miile unele dintre ele, carne de cal.
Partea referitoare la Spanghero a procesului, care se judecă din ianuarie la un tribunal corecţional la Paris, este cea mai răsunătoare.
Doi foşti conducători ai acestei societăţi, al cărei sediu se afla la acea vreme în sud-vestul Franţei, şi doi comercianţi olandezi de carne sunt judecaţi de escrocherie în grup organizat şi înşelăciune.
Ei sunt suspectaţi că au vândut, în perioada 2012-2013, peste 500 de tone de carne de cal drept carne de vită producătorului luxemburghez de produse semipreparate Tavola.