Acu' să te ţii bătaie! Cine cedează primul la frig în UE?

Toată lumea stă bine sau chiar foarte bine la capitolul principii politice solide şi angajamente electorale corespunzătoare pentru aburitul populaţiei. Problema a început - şi este acum la nivel de sistem - atunci când onorabilii politicieni a trebuit să se confrunte cu realitatea. Au constatat că nu au soluţii, sunt fără ştiinţă de management, subordonaţi intereselor diverselor şi atât de influentelor camarile politice.

Acum ar trebui să ia rapid decizii şi, conform principiilor din cărţile după care se învaţă la diferitele şcoli de politichie, acestea să fie consecinţa directă a unor linii politice transformate de mult timp în decizii anunţate solemn ca definitive de către şefii de state şi guverne în cadrul Summiturilor de la Bruxelles.

Ce s-a ales din toată gargara?

Iată un exemplu: haosul care ameninţă să se instaleze stabil pe piaţa energetică, acolo unde, sub presiunea frigului care urmează şi în plină dependenţă totală surse externe, Statele Membre anunţă o mişcare de senzaţie: 10 ţări cer Comisiei Europene să treacă energia nucleară în catalogul "energiilor verzi"! Acu'să te ţii bătaie!

Teribil de importantă şi pentru unii neliniştitoare perspectivă mai ales că, cel puţin până în acest moment, la Bruxelles s-a vorbit preponderent de o politică de restrângere graduală a capacităţilor nucleare, aşa cum se specifica în "Programul indicativ în domeniul nuclear" în care Comisia Europeană dădea indicaţii multiple "pentru a micşora ponderea folosirii energiei nucleare". În documentul respectiv, se spunea că, pentru a păstra un mix energetic cu o cât mai mică emisie de CO2, trebuia realizate numeroase investiţii, politică dezvoltată acum prin programele continentale şi mondiale de luptă împotriva încălzirii climatice. Şi spuneau ei că "producţia instalată a centralelor nucleare s-ar putea situa la orizontul perioadei 2050 între 95 şi 105 GW, asta însemnând 17-21%  din producţia de electricitate... astfel încât ponderea în mix-ul energetic va fi considerabil mai mică decât cei 121 GW cât erau în 2015... în acest sens, demontarea centralelor nucleare va deveni o activitate din ce în ce mai importantă pentru industria nucleară europeană".

Argumentele erau numeroase şi deosebit de convingătoare.

Exista o combinaţie între rapoartele din ce în ce mai îngrijorătoare privind vechimea unor centrale nucleare pe sol european, cu durata de funcţionare demult depăşită şi care, totuşi, sunt ţinute în stare de funcţionare pe bază de decizii politice, tocmai pentru a se putea menţine un minimum de producţe naţională valorificabil ca rezervă strategică în caz de nevoie. Pe de altă parte, apăruseră numeroasele relatări privind dilema mereu actuală privind stocarea şi prelucrarea deşeurilor nucleare, problemă ultra sensibilă şi care creşte pe măsură ce multe state tradiţionale gropi de gunoi au început să ia oarecare măsuri restrictive sub presiunea opiniei publice. Au existat cele trei mari accidente nucleare (Three Miles Island, Cernobîl şi Fukuşima) care au demonstrat fragilitatea măsurilor de siguranţă precum şi imposibilitatea de a opri consecinţele tragice care afectează şi acum planeta.

Măsura reducerii ponderii energiei nucleare era logică şi devenise parte a discursului european. Ce s-a întâmplat în realitate?

Iată realitatea, inclusiv cea europeană, subliniind că pe plan mondial doar şase ţări au anunţat că, pe termen scurt sau mediu, vor abandona energie nucleară: Germania, Belgia, Taiwan, Elveţia, Spania şi Coreea de Sud (care, totuşi, are patru reactoare în construcţie).

"În ultimii zece ani, notează cotidianul La Croix - au început să funcţioneze 63 de reactoare faţă de doar 33 în perioada 2000-2009 şi, în acest moment, sunt în construcţie 53 de reactoare în 19 ţări. În total, există o capacitate instalată în 2019 de 392 GW faţă de totalul de 376 în 2009... Se construiesc reactoare în Emiratele Arabe Unite, în Belarus, Bangladesh şi Turcia. Polonia şi Arabia Saudită vor să lanseze programul nuclear, iar Egiptul a semnat un mare acord cu Rusia, ceea se va petrece pe termen mai lung şi în Kazakstan, Uzbekistan şi Indonezia. Fără să uităm de numărul mare de proiecte privind reactoarele mici, mai ales în SUA şi Canada... În cadrul UE, o majoritate de state se opune nuclearului şi încearcă să frâneze devoltările în acest sens. Dar multe ţări din Europa Centrală vor să relanseze sau să înceapă construcţia de noi centrale pentru a putea abandona cărbunele şi să iasă din dependenţa faţă de gazul rusesc".

Sursa: Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică.

Acesta este contextul în care a început o presiune intensă asupra Comisiei Europene pentru a-şi schimba fundamental poziţia faţă de folosirea energiei nucleare. Chiar mai mult, să o introducă în registrul surselor de energie verde, EU Taxonomy Compass ceea ce va permite producătorilor din domeniu să beneficieze de toate avantajele conferite zonei de "energie verde" cum ar fi, printre altele, energia solară, hidrotermală, eoliană etc. Zece State Membre solicită acest lucru: Franţa, iniţiatoarea demersului, Finlanda plus un grup de ţări cental şi est-europene (România, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Slovenia, Slovacia).

Mişcare deosebit de interesantă şi nu numai la nivel de principii şi criterii, dovedite, ca de obicei, posibil de întors cu 180 de grade dacă asta e cerinţa vremurilor şi altor surse mai discrete. Nimeni n-a fost atent că mişcarea spectaculoasă de acum era deja prefaţată de un Raport din luna aprilie al Centrului de Cercetări al Comisiei Europene care semnala că virajul pro-nuclear era deja posibil.

De ce acum? Pentru că, în sensul celălalt, în vară, în luna iulie, la apelul Germaniei, încă patru State Membre (Austria, Danemarca, Luxemburg şi Spania) care susţin că opiniile exprimate în Raportul Comisiei sunt greşite şi că "spre deosebire de eolian, energia nucleară este primejdioasă. Diferenţă esenţială de care trebuie să se ţină cont".

Sunt mai multe mize conflictuale.

În primul rând, dacă vorbim de Europa centrală şi de est, aici a început de mult, se accentuează vertigions în acest moment, bătălia între interesele constructorilor, Franţa încercând să-şi vândă propria tehnologie, americanii produsul tradiţional Westinghouse şi deja au intrat pe piaţă chinezii, cu credite cu dobânzi imbatabile. Pe noi nu interesează deoarece, orice-ar fi, cumpărăm exclusiv american. Bine că nu e posibil să cumpărăm o centrală la mâna a doua sau a treia, ca celebrele avioane de zboară în formaţie la parada de 1 Decembrie.

Dar pentru ceilalţi există nu numai o problemă de costuri, ci şi de asumare politică a dependenţei pe termen lung şi foarte lung faţă de constructor, mentenanţă exclusivă şi furnizarea de combustibil, bare de uraniu cu format unic pentru fiecare producător.

În acest sens, oare ce relevanţă mai au obiectivele pe care spune comisia că le va atinge UE - se va repeta asta şi la finele Consilului European 21-22 octombrie, căci să ştiţi că se lucrează intens la aşa numitul FIT for 55, un pachet de măsuri legislative, cel mai ambiţios din lume, cu obiectivul de a reduce emisiile de carbon cu cel puţin 55% până la sfârşitul acestui deceniu.

Dar criza energetică de acum este într-atât de gravă şi deocamdată fără ieşire încât, dacă nu se ajunge la un acord urgent cu ruşii, discuţia despre nuclear chiar devine esenţială (inclusiv cu acceptarea foarte probabilă a unor oferte nu numai americane, ci şi franceze, ruseşti şi chineze), aşa cum va devini imposibil de evitat recursul la vechile centrale pe cărbuni, răsturnând o altă mare promisiune europeană în numele căreia, dacă vă mai aduceţi aminte, la noi s-a trecut la desfiinţarea accelerată a minelor.

Oricum, în faţa acestei crize energetice grave, Europa se dovedeşte nepregătită, sigur nu la dimensiunea dezastrului din România, dar totuşi cu probleme foarte serioase şi cu perspective deloc clar definite. Dar, din păcate, se dovedeşte că ideologiile nu ţin de foame şi de frig.

Să vedem care va fi opţinea aleşilor noştri, dacă îmi permiteţi să folosesc această formulare la fel de indefinită precum şi subiecţii de referinţă.