Şase simpatizanţi ai extremei drepte au fost arestaţi în Franţa pentru plănuirea unei „acţiuni violente“ împotriva lui Macron

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele francez Emmanuel Macron, la Palatul Elysee FOTO AFP
Preşedintele francez Emmanuel Macron, la Palatul Elysee FOTO AFP

Şase persoane suspectate de plănuirea unei „acţiuni violente“ împotriva lui Emmanuel Macron au fost arestate marţi într-o operaţiune a Direcţiei Generale de Securitate Internă (DGSI), a spus pentru „Le Monde“ o sursă judiciară, confirmând o informaţie a postului BFM TV.

Aceste arestări au fost efectuate în cadrul unei anchete preliminare deschise de Parchetul din Paris, a precizat sursa citată de „Le Monde“.

Patru persoane au fost arestate în departamentul Moselle, una în departamentul Ille-et-Vilaine (vest) şi una în departamentul Isère (sud-est). Este vorba de simpatizanţi ai extremei drepte - cinci bărbaţi şi o femeie -, cu vârste cuprinse între 22 şi 62 de ani, potrivit „Le Monde“.

Într-un interviu publicat duminică, Emmanuel Macron a avertizat în legătură cu ameninţarea reprezentată de mişcările de extremă dreapta din Europa. Preşedintele francez a subliniat că ascensiunile lui Hitler în Germania şi lui Mussolini în Italia au fost încurajate de reacţia slabă din anii '30.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite