În atenţia preşedintelui ales al României: neglijarea clară sau aproape criminală a capacităţii de apărare a ţării

Nu pierdeţi timpul. Nu citiţi rândurile care urmează. Nu purtaţi uniforma militară. Nu aţi depus jurământul militar. Nu aparţineţi instituţiei militare. Exact aceea care, în fiecare an, de 1 Decembrie, vă oferă, dintr-un curat sentiment al datoriei faţă de ţară, Parada Demnităţii Naţionale, cu peste două mii din cei peste 70.000 de profesionişti militari, aflaţi, cu preţul vieţii, în serviciul naţiunii lor încă neîntregite, dar libere.

Cum au defilat militarii României, de Ziua Naţională?

În tăcere, cu epoleţii ninşi, dar demni.

S-au perindat, în uniforme diferite, prin faţa oficialilor, care, în ultimul sfert de veac, au folosit imaginile unui asemenea moment doar pentru nevolnica lor glorie personală. 

Marea Mută a strălucit prin ordine, disciplină, defilare ireproşabilă.

Pe timpul acestei demonstraţii de viabilitate militară, deloc mimată, am invitat la un dialog patru conaţionali, care, pe parcursul a 120 de minute au exprimat opinii de un real interes general.

Unele dintre acestea le inserez mai jos.

Marius Văcărelu, specialist în geopolitică:

Unii au fost, într-adevăr, suficient de proşti să nu înţeleagă pe ce lume sunt!

@ Aş spune o chestiune şi s-ar putea să nu le placă unora. În clipa de faţă suntem în faţa unui bilanţ, a 24 de ani de fanariotism politic.

@ Este o sintagmă minoră, mai ales dacă este adevărată ştirea despre neasigurarea combustibilului necesar pentru parada militară de la Alba Iulia. Dreptul penal are nişte reguli clare, se aplică oricui. Asta este normal, să asigure militarilor benzina necesară autorităţile locale?

@ Haideţi să discutăm un pic mai cinic. În perioada fanarioţilor s-a întâmplat o chestiune foarte urâtă. Armata noastră, aşa cum era, a fost aproape complet desfiinţată şi înlocuită cu arnăuţi, mercenari, lefegii.

@ Ce s-a întâmplat, după 1990, încoace, a fost renunţarea la acest principiu, de apărare a întregii naţiuni.

@ S-a făcut, în ultimii 25 de ani, aproape totul pentru a minimaliza instituţiile care reprezintă o coloană vertebrală pentru naţiune.

@ S-a minimalizat armata şi tot sistemul de apărare naţională.

@ Unii au fost, într-adevăr, suficient de proşti să nu înţeleagă pe ce lume sunt. Mai mult decât incompetenţi.

@ S-a distrus sistemul de educaţie, cel de sănătate.

@ Şi a fost compromisă, în mare măsură, şi biserica.

@ Dar forţa vie a unui neam nu se exprimă doar prin pensionari, care primesc întotdeauna bani şi totdeauna se găsesc bani pentru mărirea pensiilor.

@ În caz de război, nu din rândurile lor vom selecta oamenii care vor fi trimişi în linia întâi, ci din rândul celor care sunt până în 45 de ani.

@ Sunt promovaţi, în foarte multe instituţii publice, oameni foarte tineri, până în 27-28 de ani. Oameni care nu au aproape deloc experienţă de lucru. Nu înţeleg foarte bine sistemele, pentru că nu au lucrat. În primul rând tinereţea nu le-a permis.

@ Este nevoie, într-adevăr, de oameni cu experienţă, de oameni care au trecut prin nişte lucruri, pentru că ei înţeleg, ei îşi vor da seama de priorităţile reale.

@ Militarii au defilat, la 1 Decembrie 2014, prin faţa unor oameni care i-au ignorant sau nu i-au înţeles aproape niciodată.

@ Nu le-au mărit bugetele sub nicio formă.

@ Au încercat, pe cât posibil, să îşi facă imagine pe spatele lor, pe munca lor.

@ Este timpul să ne gândim la o nouă Gardă Naţională.

@ Sper ca preşedintele ales să facă... ceea ce au realizat românii în 1918!

General (r.) Constantin Degeratu:

Rusia s-a dovedit, din nou, capabilă să ne surprindă

@ Nu sunt un pesimist, dar sunt foarte trist faţă de unele aspecte ale situaţiei actuale.

@ România a moştenit, în anul 1990, o armată supradimensionată numeric, ca dotare tehnică şi înfiorător de subfinanţată.

@ Deci, o povară enormă, care dădea totuşi impresia unei capacităţi de apărare, care din perspectiva angajamentului militarilor şi a capacităţii lor de sacrificiu era corectă.

@ Din perspectiva funcţionalităţii era absolut o iluzie, ca şi multe alte iluzii ale vechiului regim.

@ Până prin 1995-1996 s-a încercat, mai degrabă, o rearanjare şi o reparare, din interior a organismului, fără ca să se schimbe, fundamental, principiile de funcţionare ale acestui mecanism. De ce?

@ Pentru că eram în afara acestui sistem de securitate. Aveam aceeaşi situaţie ca înainte. Deci, pericole din toată direcţiile. Şi nu aveam clar o direcţie de angajare într-un fel care să ne convingă să ne asigurăm securitatea prin forţe proprii şi printr-un anume tip de alianţă.

@ Abia prin 1994/1995 s-a conturat această şansă, de a ne integra într-un sistem de alianţe care să ne permită construcţia unei armate corespunzătoare acelei situaţii geopolitice.

@ În 1997/1998, când am lansat acel proces de reformă şi modernizare aveam următoarea situaţie: 220.000 de militari, o cantitate mare de tehnică de luptă, rămasă chiar după ce, în perioada 1990-1994 cheltuisem aproape o treime, din bugetul apărării, pentru distrugerea tehnicii.

@ Sunt lucruri destul de greu de înţeles, dar cei care au trăit aceste lucruri şi au trebuit să le facă faţă le înţeleg.

@ Ideea a fost următoarea. Dacă în anul 1997 aveam cheltuieli de 4.000$ pe militar, pe an, şi ştiam că o armată nu poate funcţiona decât cu 10.000-12.000$ pe militar, pe an, trebuia să găsim o formulă în care resursele posibile de alocat, în acest sens, să corespundă unui sistem de securitate.

@ Adică să asigurăm primordial apărarea ţării, prin efort naţional, complementar cu un efort al unui angajament extern. Aceasta a însemnat ideea de integrare în NATO.

@ Şi ideea de integrare în Alianţă a însemnat atunci construcţia unei armate profesioniste, de dimensiuni corespunzătoare unei astfel de situaţii, ţară de frontieră, capabilă să fie finanţată de o economie care ar trebui să meargă într-un anume fel.

@ Şi asta au însemnat proiecţiile bugetare pentru anii 1998/2008, care să ne asigure un buget de circa 3% din PIB-ul României, pentru a atinge un astfel de program.

@ Adică de a ajunge la 10.000-12.000 de dolari, pe militar, pe an.

@ Proiectul a fost pe 112.000 de militari şi 28.000 de civili, pentru a avea o armată profesionistă.

@ Ideea renunţării treptate la serviciul militar obligatoriu era la rândul său necesară, pentru că într-un sistem de frontiere deschis, cum este Uniunea Europeană, nu mai poţi să motivezi şi nu mai poţi să asiguri o armată bazată pe conscripţie obligatorie.

@ Problema era dacă societatea era capabilă să răspundă unui astfel de proiect. Şi noi am crezut atunci că…DA!

@ Am încercat să anticipăm viitorul. Noi am anticipat, atunci, că următorii şapte-opt ani nu vor fi un pericol militar major la adresa securităţii militare a României. În mare măsură am avut dreptate. Unele lucruri ne-au surprins.

@ Din nefericire, dincolo de reducerea, numerică şi cantitativă, eforturile de înzestrare nu s-au mai materializat.

@ Percepţia următoare a societăţii româneşti a fost că, odată intraţi în NATO, nu mai avem a ne teme de niciun pericol, pentru că ne vor apăra...alţii.

@ Aceasta este persistentă, la ora actuală, în societatea românească!

@ Din păcate, evoluţiile sistemului de securitate au mers într-o direcţie contrară.

@ Rusia s-a dovedit, din nou, capabilă să ne surprindă.

@ Şi să redevină, prin propria sa voinţă, un adversar al sistemului nostru de securitate.

@ Atitudinea Rusiei nu este generată de extinderea NATO, pentru că Alianţa nu s-a extins practic decât politic, ci este determinată de incapacitatea clasei politice ruseşti de a gestiona situaţia politică internă, prin mijloace democratice.

@ Şi atunci recurge la trucul obişnuit, istoric, acela de a căuta duşmanul în afară.

@ La acest lucru nu a răspuns societatea românească, nu există o percepţie de masă a pericolului.

@ Şi ca urmare, clasa politică, deci cei care gestionează situaţia politică din România au putut să facă altfel de planuri.

@ Adică acelea care au dus la neglijarea clară sau aproape criminală, a capacităţii de apărare a României.

@ La ora actuală, România nu are dimensiunea de apărare a teritoriului, de eliberare a unui teritoriu ocupat.

@ Nu are această capacitate şi acest lucru nu mai poate fi rezolvat prin metode de creştere succesivă a bugetului apărării.

@ Momentul acesta este depăşit.

@ Dacă România nu face un efort excepţional, într-o astfel de situaţie, nu mai poate ieşi din această dilemă şi este în incapacitate de a se apăra în faţa unei agresiuni majore, pentru că nu mai producem descurajare!

@ În momentul în care Moscova acţionează, din nou, cu levierul hard power, în această zonă, ne cam găsim descoperiţi, şi singuri, în această problemă.

@ Pentru că NATO este, în primul rând, o alianţă politică.

@ Şi abia după aceea militară.

@ Eu sper ca armata română să intre la... apă, să fie şi în... aer, să fie prezentă în toate dimensiunile.

@ Cred că a trecut vremea rezolvării problemelor armatei pas cu pas. Timpul nu mai aşteaptă!

@ Chestiunea că va creşte bugetul ar fi fost frumoasă dacă vorbeam espre aceasta în 1997-1998.

@ Acum este problema unei schimbări radicale. Suntem într-o situaţie exceţională.

@ Şi trebuie o strategie excepţională!

@ Altminteri suntem într-un deficit de securitate enorm, care ne afectează şi libertatea de mişcare şi libertatea în general, a noastră, ca români.

@ Conducerea României trebuie să convingă partenerii că trebuie să i se răspundă preşedintelui Putin cu o strategie adecvată şi, în acelaşi timp, trebuie un buget de apărare adecvat nevoilor.

General (r.) Virgil Bălăceanu:

Avem o problemă de percepţie, aceea că armata română nu mai există

@ Pentru că nu mai avem acea armată de masă.

@ Este o armată profesionistă, cu un număr redus al efectivelor.

@ În fapt, perioada propice pentru armata română este aceea a anilor 2000-2004.

@ Partea mai critică este că, după intrarea în NATO, asistăm la o scădere continuă a alocaţiilor bugetare pentru armată.

@ În pofida faptului că ne păstrăm o prezenţă substanţială în teatrele de operaţii, totuşi alocaţiile bugetare sunt scăzute şi impactul este destul de critic, uneori are esenţa unui colaps, în anumite segmente, asupra capitolului de înzestrare.

General (r.) Florian Pinţa:

Este foarte importantă percepţia pe care preşedintele ales o are despre fenomenul securităţii naţionale, în general, prin intermediul consilierului de securitate

@ Aşa cum s-a văzut, în istoria recentă a României, când preşedintele a beneficiat de asistenţa unui consilier de securitate care a provenit din sistemul naţional de apărare a avut şi posibilitatea să se manifeste ca atare.

@ În alte situaţii, lucrurile nu au fost aşa de bune.

@ Preşedintele ales, cu înţelegerea şi înţelepciunea pe care trebuie să o aibă, în această înaltă poziţie, trebuie să îşi aleagă un consilier care să înţeleagă problematica apărării.

@ Prima provocare căreia trebuie să îi facă faţă este să elaboreze strategia naţională de securitate.

@ Este obligaţia constituţională a preşedintelui.

@ Prin urmare, cel care va rezolva această chestiune este consilierul pentru securitate naţională, care are, la rândul lui, o echipă, care trebuie formată din profesionişti.

@ Consilierul trebuie să pună, pe masa preşedintelui, proiectul unui asemenea document.

@ Eu sper ca raporturile dintre previziunile bugetare şi bugetul alocat armatei să fie unul corespunzător.

__________________________________________

Nota bene:

Mulţumesc frumos, şi pe această cale, domniţei Loredana Popescu şi compatriotului Alex Helmis, cu sprijinul cărora a putut fi realizat acest brainstorming la The Money Channel, înregistrarea video fiind accesibilă dacă daţi click aici.