Vietnamul susţine intervenţia SUA în zona Asia-Pacific, atâta vreme cât menţine pacea şi stabilitatea. Care sunt cele mai mari provocări

Vietnamul vrea să ofere Statelor Unite un rol regional în zona Asia-Pacific şi susţine intervenţia SUA în perimetru, dacă acest lucru va ajuta la menţinerea păcii şi stabilităţii, a susţinut ministerul vietnamez de Apărare, aprobând o prezenţă continuă a SUA pe fondul incertitudinii din zonă, transmite Reuters.

Această afirmaţie a fost făcută în cadrul unei întâlniri dintre vice-ministrul Apărării, general-locotenent senior Nguyen Chi Vinh, şi Cara Abercrombie, asistent secretar adjunct american pentru Apărare în Asia de Sud şi de Sud-Est.

Vice-ministrul Apărării i-a precizat secretarului că Vietnamul sprijină un rol pozitiv al SUA. Cuvintele de susţinere ale generalului vin atunci când Statele Unite au nevoie cel mai mult de ele, reechilibrarea poziţiei lor în zonă - care vizează implantarea tot mai puternică în Asia şi temperarea ascensiunii Chinei – fiind tot mai tensionată în perioada premergătoare alegerilor prezidenţiale din SUA.

Vinh a afirmat că ”Vietnamul va sprijini atât SUA cât şi alţi parteneri să intervină în regiune, atâta timp cât ei aduc pace, stabilitate şi prosperitate".

Abercrombie a precizat că Statele Unite nu îşi vor schimba strategia de rebalansare.

Incertitudinea persistă în Asia, cu puţină vreme înaintea unor schimbări importante la Casa Albă, care pun la îndoială dacă o nouă conducere va da mai puţină importanţă ţinerii sub control a Chinei, pe măsură ce se dezvoltă ireversibil în Marea Chinei de Sud, o cale navigabilă vitală pentru comerţul mondial.

Alianţele tradiţionale de apărare ale Washingtonului în Asia de Sud-Est sunt în prezent în curs de testare, legăturile cu Thailanda fiind îngheţate începând cu lovitura de stat din 2014, iar viitorul unei relaţii militare strânse cu Filipine fiind sub semnul întrebării, datorită noului preşedinte Rodrigo Duterte, un critic fervent al SUA cunoscut drept ”volatil”.

Relaţiile dintre Statele Unite şi Vietnam, în schimb, s-au încălzit în mod substanţial în ultimii doi ani, în principal datorită nervozităţii ce domină peste Marea Chinei de Sud, disputată între Hanoi şi Beijing. Cea mai recentă afirmaţie a apropierii acestor legături a venit după ce SUA a ridicat complet embargoul pentru armele letale impus Vietnamului în luna mai, acum permiţând legături mai strânse de apărare şi exerciţii militare comune între foştii inamici.

Două nave de război din SUA au apelat la începutul acestei luni la un nou port internaţional construit în zona strategică Cam Ranh Bay din Vietnam, un gest simbolic important.

Ambasadorul SUA în Vietnam a admis săptămâna trecută că dinamismul SUA în regiune a fost "puţin diminuat", dar a declarat că există încă apetitul pentru implicarea SUA.

Conflictul din Marea Chinei de Sud

Tensiunile din Marea Chinei de Sud au escaladat vertiginos în anul 2015, când SUA a anunţat că, printr-o operaţiune masivă de asanare, China a câştigat peste 2000 de acri de pământ în dauna altor state.

În încercarea de a-şi extinde aria de influenţă şi dominaţie în zonă, pe o porţiune disputată istoric, China a transformat fâşii de nisip în adevărate insule artificiale populate cu porturi, şcoli, piste pentru avioane şi faruri. Metoda a constat în a colecta nisip din adâncuri şi de a-l pompa peste recife de corali şi fâşii de nisip, turnând apoi beton peste.

Îngrijorările SUA au apărut datorită faptului că imaginile din satelit arătau, de asemenea, că pe unele dintre insulele nou-construite au fost plasate instalaţii militare, precum piste pentru avioanele militare, iar unele porturi păreau destinate navelor militare şi submarinelor.  

Totodată, numeroase state vin cu pretenţii în zona Mării Chinei de Sud, în special în jurul insulelor Spratly şi Paracel, revendicate parţial sau integral de mai multe ţări. Cele mai mari pretenţii le are China, care susţine că dreptul său la cea mai extinsă parte a teritoriului datează de secole întregi, ilustrând şi o hartă din anul 1947 care îi detaliază pretenţiile. Aceleaşi cereri sunt oglindite însă şi de Taiwan. În plus, Vietnam contestă cererile istorice ale Chinei şi susţine că suveranitatea sa asupra acestei zone datează cu mult înainte de 1940, respectiv din secolul 17. Alt stat cu pretenţii în zonă este Filipine, iar Malaezia şi Brunei susţin de asemenea că unele teritorii din Marea Chinei de Sud aparţin zonei lor de influenţă.

Principala ameninţare pe care o ridică tensiunile din zonă o reprezintă o potenţială blocare a traficului naval din Marea Chinei de Sud, unde numeroase rute de transport maritim, printre cele mai importante din lume, se întâlnesc. Zona mai este, de asemenea, bogată în resurse de petrol şi gaze naturale şi oferă oportunităţi abundente de pescuit.

Marţi dimineaţă, China a anunţat că va lua în considerare oferirea accesului condiţionat pescarilor filipinezi la bancul de nisip Scarborough din apele disputate din Marea Chinei de Sud, după ce preşedinţii celor două ţări, Xi Jinping şi Rodrigo Duterte, se vor întâlni în Beijing, în această săptămână, au declarat două surse chineze apropiate de situaţie, potrivit Reuters. 

China capturat bancul de nisip Scarborough - revendicat atât de Beijing cât şi de Manila - în 2012, interzicând pescarilor din Filipine accesul la apele sale de pescuit bogate.

Filipine a câştigat în faţa Chinei la Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga, care în luna iulie a respins pretenţiile teritoriale ale Chinei peste o mare parte din Marea Chinei de Sud, inclusiv asupra celor 200 de mile (320 km) ce reprezintă zona economică exclusivă în jurul insulelor Spratly în litigiu. Sechestrarea bancului de nisip făcea parte din incidenţa acestui caz. 

Beijingul consideră acum oferirea de concesii către preşedintele filipinez Duterte, a cărui reapropiere cu China de la preluarea biroului în data de 30 iunie marchează o inversare uimitoare în politica filipineză. 

Strategia de reechilibrare a SUA

Cea de-a noua călătorie a preşedintelui Obama în Asia şi Pacific din noiembrie 2015 a reflectat importanţa în creştere a regiunii pentru interesele naţionale ale SUA, dar şi angajamentul administraţiei Obama de a-şi extinde strategia regională, cunoscută şi drept Reechilibrarea.

În toamna anului 2011, administraţia Obama a decis extinderea şi intensificarea rolului deja semnificativ al Statelor Unite în regiunea Asia-Pacific prin această operaţiune de reechilibrare. Identificând în mod specific zona drept o prioritate geostrategică pentru SUA, administraţia Obama a decis să acorde o atenţie mai mare regiunii într-o gamă mai largă de probleme, mişcarea reprezentând o schimbare semnificativă în politica SUA.

Reechilibrarea este o iniţiativă politică la nivel de regiune, multidimensională. Din punct de vedere regional, schimbarea include un accent mai puternic pe Asia de Sud-Est şi Asia de Sud pentru a compensa atenţia oferită anterior Asiei de Nord-Est. Din punct de vedere al politicii, reechilibrarea presupune trei seturi de iniţiative - de securitate, economice şi elemente diplomatice.

Modificările în structura forţei militare SUA au fost extrem de vizibile şi au atras multă atenţie. Statele Unite au mutat capacităţi militare substanţiale din alte teatre de operaţiuni în zona Asia-Pacific şi au restructurat mecanismele regionale de securitate pentru a genera o dispersare mai largă a forţelor SUA în întreaga regiune. Acest lucru a inclus noi implementări militare de profil înalt în Australia şi Filipine şi a fost însoţit de acorduri de securitate extinse cu partenerii regionali, care au pus accentul pe o mai mare integrare militară.

Reechilibrarea a presupus, de asemenea, iniţiative economice, care au ca scop să extindă cooperarea economică bilaterală şi multilaterală între Statele Unite şi regiune.

În cele din urmă, reechilibrarea a presupus un nivel intensificat al angajamentului diplomatic al SUA în regiune. Activismul diplomatic american a implicat consolidarea alianţelor SUA, construirea unor relaţii mai profunde cu parteneri precum Singapore şi India, aprofundarea angajamentelor cu instituţiile multilaterale şi gestionarea relaţiilor SUA-China.

Politica administraţiei Obama faţă de regiunea Asia-Pacific a evoluat însă în timp şi a trecut prin două faze distincte. În prima parte a derulării politicii, în 2011-2012, o mare parte din accent a fost pus pe iniţiativele militare în regiune. China a respins aceste iniţiative, iar Beijingul au luat măsuri pentru a-şi demonstra puterea în disputele teritoriale maritime cu aliaţii SUA. Administraţia Obama a ajustat abordarea la sfârşitul anului 2012, diminuând importanţa iniţiativelor militare, punând accentul în schimb pe elementele economice şi diplomatice şi solicitând angajamente mai strânse cu China.

În cazul în care SUA continuă această politică, după cum Cara Abercrombie a asigurat, relaţiile din zonă ar putea rămâne calme pentru o perioadă mai îndelungată, atât China cât şi SUA căutând mai degrabă o colaborare economică pe care nu o pot pune în pericol prin ameninţări militare.