Oficiali de informaţii americani: China vrea să construiască o uriaşă bază de ADN uman. Legăturile companiei biotehnologice BGI Group cu armata

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO SHUTTERSTOCK
FOTO SHUTTERSTOCK

BGI Group, cea mai mare companie de genomică din lume, a colaborat cu armata chineză în proiecte de cercetare care au mers de la testare în masă pentru patogeni la neuroştiinţe, potrivit unei investigaţii Reuters care a examinat documente publice şi aplicaţii pentru patente. Compania de biotehnologie a crescut nivelul de alertă în SUA după ce a prezentat oferta sa de teste la Washington, în martie, la începuturile pandemiei.

Grupul a oferit servicii de expertiză tehnică, testare şi secvenţiere genetică pentru virusul care provoacă COVID-19 într-o scrisoare trimisă guvernatorului din Washington. Oferta a stârnit suspiciuni oficialilor în pofida unor necesităţi imediate la acel moment prin prisma legăturilor cu armata chineză şi statul comunist, relatează CBS News.

Bill Evanina, oficial de contrainformaţii, care a activat în FBI şi CIA, a lansat atunci o alertă care a ajuns la cetăţeni, clinici spitale, asociaţii: „puterile străine pot colecta, depozita şi exploata date biometrice din testele COVID”. Acesta a explicat că este o metodă de a plasa un cal troian în laborator pentru a-şi stabili un teren de unde să opereze mai apoi ceva mai ramificat. 

Edward You, de profesie biochimist şi în prezent agent special FBI, a explicat că China obţine acces la date prin investiţii şi achiziţii de companii. El argumentează că ţara urmăreşte să construiască cea mai mare bază de ADN uman din lume, şi lucrează deja la baza sa domestică de date biologice. Dacă reuşeşte să o completeze cu date despre populaţii din întreaga lume şi  progresează suficient şi în domeniul inteligenţe artificiale, atunci China va fi o bombă cu ceas pe care nimeni nu o mai poate ajunge din urmă. Apoi prin lege, anul trecut, China a interzis accesul la datele biologice sau probele sale.  

Conexiunile dintre compania biotehnologică BGI Group şi armata chineză

Jurnaliştii Reuters au inspectat peste 40 de documente oficiale publice şi lucrări de cercetare pentru a verifica amploarea conexiunilor dintre compania privată şi Armata de Eliberare a Poporului (PLA).

După izbucnirea pandemiei, compania chineză a vândut milioane de kituri de testare pentru COVID-19 în întreaga lume inclusiv în Europa, SUA şi Australia.

Oficiali înalţi de securitate americani au transmis o avertizare laboratoarelor din SUA cu privire la folosirea acestor teste, motivând îngrijorări legate de colectarea de date genetice aparţinând populaţiilor altor ţări în scop de cercetare. Grupul a negat aceste preocupări ca nejustificate.

Pe baza verificării documentelor publice ,Reuters nu a putut trage o concluzie cu privire la aceste suspiciuni, însă a putut dezvălui amploarea conexiunilor dintre armata chineză şi compania privată de cercetare. Acestea reflectă modul în care China a integrat aceste companii tehnologice în cercetarea militară în timpul regimului preşedintelui Xi Jinping.

Guvernul SUA a fost recent avertizat de un grup de experţi cu privire la faptul că ţări ostile şi actori non-statali ar putea ţinti slăbiciuni genetice ale populaţiei americane. Astfel un concurent precum China ar putea apela la cercetări genetice pentru a consolida abilităţile personalului său militar.

BGI a colaborat cu armata chineză în cadrul unor proiecte de cercetare genetice legate de ameliorarea răului de altitudine în condiţiile în care China are un număr mare de soldaţi detaşaţi la graniţele din regiunile montare.

Elsa Kania, cercetător la think-tankul Centrul pentru o Nouă Securitate Americană, care a depus mărturie în Congres în acest sens, a declarat că armata chineză a accelerat cercetările în neuroştiinţe, editare genetică şi crearea unor genoame artificiale ce pot avea aplicaţii în arme biologice. Aceasta a precizat totuşi că în prezent armele biologice de acest tip nu sunt tehnic realizabile.

Tiparele de colaborare între BGI şi armata chineză au reprezentat însă o „preocupare rezonabilă” pentru oficialii americani, a spus expertul.

BGI a transmis Reuters că respectă standardele internaţionale şi legislaţia chineză legate de împărtăşirea de date şi cercetările genomice, în timp ce colaborările sale militare au fost doar în scop de cercetare academică.

„BGI respinge orice acuzaţii cu privire la legăturile cu PLA mai ales în privinţa kiturilor de teste pentru COVID-19”, a replicat compania.

Ameliorarea condiţiei fizice a soldaţilor 

În timpul administraţiei Trump, companiile de tehnologie chineze au fost luate în vizor şi vizate de restricţii tot mai mari pe fondul suspiciunilor unor riscuri de securitate.

În luna noiembrie, Departamentul de Comerţ a propus adăugarea programelor de editare genetică pe lista de control al exporturilor, întrucât acestea pot fi utilizate pentru crearea de arme biologice.

Un panel de experţi în inteligenţa artificială convocat de guvernul american şi prezidat de fostul director executiv Google Eric Schmidt a dat alarma în luna octombrie în privinţa finanţării sectorului de biotehnologie, colectarea de date de biologice şi interesul armatei chineze pentru potenţiale aplicaţii militare. Acesta a avertizat asupra folosiri inteligenţei artificiale pentru a identifica slăbiciuni genetice în populaţii şi editarea unor patogeni care să le exploateze. Totodată, cercetările genetice au scopul de a îmbunătăţi condiţia fizică şi mintală a soldaţilor. Panelul îşi va publica raportul final în luna martie.

Ministerul chinez de externe a declarat pentru Reuters că politica de fuziune între sectorul civil şi cel militar a fost interpretată greşit şi acest fapt a dus la sancţiuni care va pune piedici cercetării.

Acesta a explicat că politica Chinei este „ireproşabilă”, având scopul de a mobiliza eficient resursele militare şi civile „coordonând creşterea socio-economică cu dezvoltarea industriei de apărare şi aducând beneficii publice prin progresul ştiinţific şi tehnologic”. Mai mult, aceasta se aliniază practicilor internaţionale obişnuite, inclusiv ale guvernului SUA care a folosit eficient aceste fuziuni public-privat de peste 100 de ani.

Proiecte-cheie

BGI Group, cu sediul la Shenzhen, a avut o ascensiune rapidă prin vânzarea de servicii de secvenţiere genetică universităţilor şi sistemelor sanitare din toată lumea, acumulând io bază de date uriaşă de ADN. Este compania care în 2010 a creat prima clonă a unui porc.

Compania a publicat în ianuarie 2020 un studiu finanţat de armată, descris ca „un proiect -militar-cheie pentru ştiinţele militare şi tehnologie”. Scris de fondatorii BGI alături de cercetători ai Laboratorului pentru Medicina Altitudinii Înalte şi Universitatăţii Medicale Third Military, studiul a cuprins experimente pe creierul maimuţelor ce suferă de rău de atitudine.

În urmă cu un deceniu,  universitatea militară a efectuat o cercetare axată pe identificarea genelor conectate cu răul de atitudine, astfel încât să poată fi detectaţi soldaţii vulnerabili. Ultimele cercetări s-au concentrat pe interacţiunile dintre medicamente şi gene care să protejeze faţă de traumatismele cerebrale.

Un studiu din 2017 conceput de BGI şi publicat în colaborare cu centrul de cercetare militar din Xinjiang a examinat efectul ascensiunii montane rapide asupra organismului bărbaţilor tineri şi sănătoşi. China are cea mai lungă porţiune de graniţă la altitudine mare, între care şi la frontierele disputate cu India.

Secvenţierea COVID-19

BGI deţine în comun cu Academia Militară de Ştiinţe medicale a armatei chineze, printre altele, şi cu spitalele administrate militar, peste 10 patente pentru teste genomice. În 2015, BGI a obţinut un patent pentru un kit de testare pentru detectarea de agenţi infecţioşi, inclusiv pentru virusul SARS şi coronavirusuri. Coordonatorul cercetării în domeniul bolilor infecţioase de la BGI, Chen Weijun, apare ca inventator în documente. Acesta s-a aflat printre primii oamenii de ştiinţă care au secvenţiat genomul virusului care provoacă COVID-19 din probele pacienţilor internaţi într-un spital militar din Wuhan.

Numele lui Chen apare ca afiliat Academiei Militare de Ştiinţe Medicale în cel puţin trei lucrări. BGI a transmis că afilierea cercetătorului a încetat în 2012. Cât despre kitul de testare COVID-19, a precizat compania în acelaşi comunicat, acesta nu foloseşte metoda patentată în comun cu PLA.

Alţi patru cercetători de la BGI apar în lucrări ştiinţifice ca afiliaţi cu Universitatea Naţională de Tehnologie de Apărare (NUDT), potrivit unor lucrări ştiinţifice din baze de date publice. Instituţia de cercetare cu sediul la Hunan este în subordinea Comisiei Militare Centrale a Chinei, organismul care controlează armata şi al cărui şef este preşedintele chinez.

NUDT se află pe lista neagră a Departamentului de Comerţ privind companiile care reprezintă ameninţări la adresa securităţii naţionale americane, iar asta din pricina Tianhe-2 - unul din cele mai puternice supercomputere din lume prin care sunt simulate explozii nucleare. 

Peng Shaoliang, unul dintre cercetători, a avut un rol major în dezvoltarea de programe prin care să fie accelerate secvenţierile genomice de care se ocupă BGI cu ajutorul supercomputerelor NUDT.

Peng, premiat cu distincţii militare pentru munca sa, este membru la grupului de experţi care consiliază departamentul de ştiinţă şi tehnologie al Comisiei Militare Centrale, înfinţat în 2016, anul în care Xi a demarat proiectul său de integrare a cercetării militare şi civile.

Porivit documentelor de aplicaţie pentru patente, Peng este membru şi al Institutului de Medicină Militară, aparţinând PLA. Liao Xiangke, şeful programului supercomputerului de la NUDT şi general în PLA, a publicat şapte lucrări ştiinţifice pe care fie apar numele unor cercetători de la BGI, fie aceştia sunt creditaţi pentru furnizare de date.

BGI a clarificat într-un comunicat pentru Reuters că Peng and Liao au fost colaboratori ai companiei în proiectele de cercetare derulate la acea vreme în scopul schimbului academic. afilierea lor încetând odată cu finalizarea lor.

BGI a mai precizat că foloseşte supercomputerele Tianhe-2 ca platforme comerciale, dar şi ca platforme de accelerare a cercetărilor. Totodată, supercomputerul a fost folosit pentru rezolvarea unor probleme din domenii care nu au aplicaţii militare precum farmacie, criptografie, inginerie, climă.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite