O turistă americană a fost violată în grup în India

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agresiunile sexuale faţă de femei au scos în stradă, în ultimele luni, mii de indieni FOTO Reuters
Agresiunile sexuale faţă de femei au scos în stradă, în ultimele luni, mii de indieni FOTO Reuters

O turistă americană a fost violată de un şofer de camion şi doi complici într-un stat din nordul Indiei, a anunţat marţi poliţia, citată de AFP.

"Femeia în vârstă de 30 de ani a fost violată luni seara de bărbaţi într-un camion. Ei i-au propus să o ducă (undeva) şi ea a acceptat", a declarat pentru AFP un poliţist din statul Himachal Pradesh, Abhimanyu Kumar.

Violul în grup a avut loc în Manali, un orăşel preferat de turişti şi situat la aproximativ 500 de kilometri de capitala federală indiană, New Delhi.

Examinările medicale au confirmat că turista a fost violată, a declarat Kumar, precizând că poliţia caută presupuşii autori.

"Femeia nu a memorat numărul de înmatriculare al camionului şi nu înţelegea despre ce vorbeau suspecţii (în camion). Ei au mers până într-un loc izolat şi au violat-o timp de aproape o oră", a declarat poliţistul.

Toţi şoferii de camion din Manali au primit ordin să se prezinte la comisariatul local, în cadrul anchetei.

Acest nou incident are loc la o zi după anunţul poliţiei din Calcutta (est) cu privire la arestarea unui om de afaceri local suspectat că a drogat şi violat o irlandeză în vârstă de 21 de ani, angajată a unei asociaţii de caritate locale.

Cazurile de agresiune sexuală în India sunt urmărite îndeaproape după violarea în grup a unei studente în vârstă de 23 de ani într-un autobuz în New Delhi, în decembrie, soldată cu moartea acesteia, 13 zile mai târziu.

Natura acestei agresiuni a şocat profund opinia publică din India şi a generat o dezbatere privind modul în care sunt tratate femeile în această ţară care este încă dominată de bărbaţi. Numeroase voci s-au ridicat împotriva apatiei poliţiei şi justiţiei în cazuri de agresiune sexuală.

O turistă elveţiană care traversa India cu bicicleta împreună cu soţul ei a fost violată în grup în statul Madhya Pradesh (centru) în martie, în timp ce o turistă sud-coreeană a afirmat că a fost drogată şi violată în acelaşi stat în ianuarie, de fiul proprietarului hotelului în care îşi petrecea sejurul.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite