Noi informaţii despre atacul cu bombă din Bangkok: Atacatorul, parte a unei reţele locale
0Autorităţile thailandeze au anunţat că atentatul de la templul Erawan din Bangkok a fost organizat cel mai probabil de o reţea teroristă locală, şi nu de un singur atacator precum s-a crezut iniţial.
Somyot Poompanmoung, comisarul general al Poliţiei Regale Thailandeze, a afirmat joi că există o mare probabilitate ca atacul de pe 17 august să fi fost realizat de o reţea coordonată, la care au contribuit direct cel puţin 10 oameni, conform CNN. Oficialul a precizat că informaţiile deţinute de autorităţi arată că la pregătirea şi realizarea atacului au participat mai multe echipe care au lucrat în conexiune cu suspectul principal.
În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al juntei militare ce conduce ţara a precizat că sunt şanse mici ca presupusa reţea să aibă vreo legătură cu o grupare teroristă internaţională, în ciuda faptului că principalul suspect al atentatului este străin. Nicio grupare nu şi-a asumat responsabilitatea pentru atac deocamdată.
Atentatul de pe 17 august s-a soldat cu cel puţin 20 de morţi şi 120 de răniţi, în urma detonării unei bombe la unul dintre cele mai vizitate temple budiste din centrul capitalei Bangkok. Autorităţile au crezut iniţial că atacul a fost efectuat de un străin care a fost reperat de camerele de supraveghere la momentul detonării.
Atacatorul, identificat de un taximetrist
Poliţia din Bangkok a făcut public un portret-robot al suspectului, realizat atât în urma imaginilor captate de camerele de supraveghere, cât şi a informaţiilor oferite de un taximetrist care susţine că l-ar fi condus pe suspect într-un parc din centrul oraşului imediat după atac. Autorităţile nu ştiu însă dacă atacatorul se mai află pe teritoriul ţării.
Kasem Pooksuwan, şofer de motocicletă-taxi din Bangkok, susţine că l-ar fi transportat pe suspect până într-un parc din centrul capitalei thailandeze, după ce bărbatul i-ar fi arătat o hârtie cu numele destinaţiei scris în engleză. Taximetristul a mai spus că suspectul vorbea într-o limbă străină pe care nu a putut să o identifice şi că acesta părea calm.
Templul, ales pentru fluxul mare de oameni
Templul Erawan este unul dintre cele mai vizitate lăcaşuri de cult din capitala Thailandei, adunând atât budişti, cât şi membri ai comunităţilor Hindu şi Sikh. Complexul reprezintă şi o atracţie pentru turişti.
Atacul cu bombă a avut loc luni, la ora locală 19 (15.00 ora României), iar autorităţile cred că momentul a fost ales din cauza faptului că la acea oră templul este plin de oameni care trec să se roage după terminarea programului de muncă.
Templul Erawan a fost construit în 1956 şi conţine un altar reprezentându-l pe Phra Phrom, variantă thailandeză a zeului Brahma, considerat zeu al creaţiei în mitologia hindu.