Myanmar. Mii de persoane au manifestat împotriva loviturii de stat: „Jos dictatura militară”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manifestanţii făcând semnul rezistenţei FOTO EPA-EFE
Manifestanţii făcând semnul rezistenţei FOTO EPA-EFE

Mii de persoane au protestat, sâmbătă, la Yangon, capitala economică a Myanmar, cea mai mare adunare de la lovitura de stat contra lui Aung San Suu Kyi, în timp ce generalii pucişti cenzurează internetul în toată ţara, scrie AFP.

„Jos dictatura militară”, au strigat contestatarii, aproape 3.000 potrivit unei estimări a AFP.                

Ei au mers în apropiere de o universitate din capitala economică, cu măşti, fulare şi brăţări roşii în culorile Ligii naţionale pentru democraţie (LND), partidul lui Aung San Suu Kyi arestată luni.

Unii au agitat drapele LND, alţii au salutat cu trei degete, gestul de rezistenţă împrumutat din filmele americane. 

„Suntem aici ca să ne batem pentru generaţia viitoare, pentru a o elibera de dictatura militară”, a declarat pentru AFP un manifestant.                

Forţele de ordine s-au desfăşurat în număr mare, blocând mai multe străzi din apropiere. 

Nu a avut loc nicio confruntare, potrivit jurnaliştilor AFP prezenţi la faţa locului, dar o altă adunare este prevăzută mai târziu sâmbătă.                

Myanmar cunoaşte, pentru a doua oară în această săptămână, restricţii privind internetul pe întreg teritoriul, potrivit ONG-ului de supraveghere NetBlocks.        

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite