Foşti participanţi ai Războiului din Coreea se află în închisoare după 60 de ani de la încheierea armistiţiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timpul trecut de la terminarea Războiului din Coreea nu înseamnă şi rezolvarea problemelor legate de schimbul de prizonieri între cele două state combatante, Coreea de Nord ţinând şi în prezent prizonieri de război sud-coreeni.

Acum 60 de ani, un soldat sud-coreean pe nume Lee Jae-Won a scris o scrisoare mamei sale. Acesta spunea că era undeva în mijlocul unei peninsule, iar gloanţele veneau precum „picăturile de ploaie”.  Următoarea scrisoare a venit din partea armatei Coreei de Sud. Aceştia povesteau confruntarea militară din Paju, oraş aflat la graniţa dintre Nord şi Sud, în urma căreia Lee a decedat. Datorită situaţiei, corpul său nu a fost recuperat.

Fratele mai mic al lui Lee, Lee-Jaw-Seong, îşi aminteşte că niciodată nu s-au îndoit de moartea fratelui mai mare, deoarece în aceea perioadă domnea haosul războiului şi nu se aşteptau să poată recupera  cadavrul.

După mai aproape 60 de ani, apropiaţii lui Lee au aflat că acesta nu a fost mort, ci a fost capturat de comuniştii chinezi care l-au ţinut prizonier pe viaţă, fiind parte a unui program secret care continuă şi la 60 de ani după terminarea Războiului din Coreea, potrivit declaraţiilor autorităţilor sud-coreene, dar şi a celor scăpaţi din Nord.

Zeci de mii de prizonieri de război sud-coreeni au fost ţinuţi în închisori, duşi în zone îndepărtate şi fiindu-le interzis să comunice cu rudele lor. Autorităţile sud-coreene susţin că aproape 500 de prizonieri de război, acum având vârste între 80 şi 90 de ani, este posibil să fie în viaţă. Datorită vârstei lor, guvernul de la Seul susţine că problema prizonierilor de război reprezintă o prioritate a statului, cu toate că este dificil de obţinut eliberarea tuturor prizonierilor de război din Coreea de Nord.

Aproape nimic nu se ştia de existenţa acestor prizonieri până acum 20 de ani, când un grup de soldaţi înaintaţi în vârstă a scăpat dintr-o închisoare nord-coreeană şi au trecut în China, iar ulterior s-au întors în Coreea de Nord. Aceşti prizonieri au vorbit despre modul în care erau trataţi şi puşi să muncească în minele de cărbuni.

La sfârşitul Războiului din Coreea, pe 27 iulie 1953, a fost semnat acordul de armistiţiu care diviza peninsula de-a lungul paralelei de 38 de grade. În momentul numărării soldaţilor participanţi la război, 80 000 de soldaţi sud-coreeni nu au fost găsiţi. Un număr redus din aceştia au fost consideraţi morţi. Una din prevederile armistiţiului era schimbul de prizonieri, dar cei din Coreea de Nord au trimis în Sud numai 8 300 de foşti soldaţi.

Ceilalţi au devenit o parte a unei probleme greu de rezolvat în perioada Războiului Rece, iar prizonierii de război care au scăpat din închisori spun că ambele state ale peninsulei sunt de vină. Guvernul de la Seul a presat conducerea comunistă a Nordului în primii ani de după război, dar în scurt timp subiectul a fost dat uitării până la prima evadare a unui prizonier de război în 1994. În schimb, Nordul a susţinut încontinuu că toţi locuitorii din statul comunist trăiesc în libertate şi sunt liberi să plece în afara graniţelor dacă doresc.

Foştii prizonieri de război din Coreea de Nord au întâlniri anuale în care discută despre experienţele avute în închisori. La aceste întâlniri participă şi preşedintele Coreei de Sud pentru discuta cu cei care  au plătit scump pentru serviciul în favoarea patriei lor.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite