Dramă în estul Chinei, în ajunul Crăciunului. Unsprezece copii de grădiniţă au murit într-un accident de maşină
0Unsprezece copii au murit, luni dimineaţa, în regiunea chineză Jiangxi, după ce autocarul care îi transporta la grădiniţă a plonjat într-un lac aflat la marginea drumului.
Potrivit televiziunii de stat chineze, şoferul autocarului circula cu viteză mare şi a virat ca să evite o maşină parcată, moment în care vehiculul în care se aflau 15 copii, cu vârste între patru şi şase ani, a plonjat în lac.
Trei copii au murit pe loc, în timp ce alţi opt au decedat la spital după ce medicii nu au reuşit să le salveze vieţile, scrie agenţia de presă chineză Xinhua.
Patru copii au supravieţuit accidentului, însă sunt răniţi şi se află internaţi în spital, au anunţat autorităţile.
Încă nu se cunosc cauzele acestui accident, dar poliţiştii chinezi l-au reţinut pe şoferul vehiculului pentru audieri.
O organizaţie pentru apărarea drepturilor omului din Hong Kong a declarat că autocarul avea şapte locuri, însă transporta 15 copii şi doi adulţi.
În ultima perioadă au avut loc mai multe accidente în China în care au fost implicaţi copii. În noiembrie 2011, 18 micuţi au murit într-un accident care a generat controverse în societatea chineză.
Multe vehicule din zonele rurale ale Chinei nu sunt întreţinute, scrie BBC.