În nota de justificare transmisă către OMC, responsabilii chinezi din Ministerul mediului argumentează că „am constatat că există cantităţi mari de deşeuri de proastă calitate şi chiar de deşeuri primejdioase amestecate cu deşeuri solide... iar aceasta provoacă o poluare serioasă a mediului înconjurător din China“.

Nu este deloc o decizie oarecare, ci una cu consecinţa enorme la nivelul economiei mondiale, lovitură directă care afectează SUA, Japonia şi UE care sunt cei mai mari exportatori de deşeuri către China, prima ţară a lumii în materie de industrie de reciclaj. Se creează astfel o reală şi urgentă problemă pe plan mondial, asimilată în acest moment de foarte mulţi analişti economici ca moment iniţial într-un "scenariu-catastrofă" de mari dimensiuni. Pentru a înţelege dimensiunea problemei, este deajuns să menţionăm faptul că, doar anul trecut, China a importat din SUA, Japonia şi Europa cantitatea de de 7,3 milioane de tone de deşeuri de plastic, asta în plus de cele 27 milioane tone deşeuri de hârtie (din care 25-30% amestec hârtie-cartoane). Iar ţările din UE exportă în China 40% din deşeurile lor de plastic, iar SUA 1/6 din deşeuri. Mass-media din SUA arată că, în 2016, China a importat deşeuri metalice în valoare de 5,6 miliarde $, deşeuri de hârtie în valoare de de 1,9 miliarde $ (13,2 milioane t.), deşeuri de plastic în valoare de 495 milioane $ (1,42 milioane t) şi că de acest import de deşeuri depind aproximativ 155.000 de locuri de muncă din China.

Problema este gravă şi poate într-adevăr să devină dramatică pe termen scurt deoarece marile economii ale lumii au fost prinse pe picior greşit de mişcare chineză, adică fără să aibă decât capacităţi minimale proprii de reciclare, complet insuficiente în raport cu cantitatea imensă de deşeuri care se acumulează continuu şi care se constituie, cum este lesne de înţeles, într-o primejdie imediată pentru mediul înconjurător şi pentru sănătatea populaţiei. O situaţie care s-a creat şi consolidat lent, timp de decenii, în contextul în care ţările industrializate se bazau pe o realitate care funcţiona ireproşabil: "China, groapa de gunoi a planetei", realitate generată de nevoia acestei ţări de a recupera o serie de materii prime de care avea foarte mare nevoie pentru industria sa în plină expansiune.

Numai că acum, şi asta a fost marea lovitură de acum, China a decis o reorientare majoră a capacităţilor sale industriale conform angajamentelor luate în cadrul Acordului de la Paris privind mediu, favorizând apariţia „tehnologiilor emergente" şi crescând aproape exponenţial ponderea energiilor neconvenţionale. Trump a decis ieşirea SUA din acest Acord de la Paris, iar Europa încearcă să găsească soluţii de urgenţă pentru stoparea acumulării de deşeuri, una dintre măsurile imediate fiind strategia de reducere a utilizării sacilor de plastic de unică folosinţă, cu obiectivul de a face ca, până în 2030, toate tipurile ambalaj de acest gen să fie totalmente reciclabile. Dar este evident că nu ajunge, deoarece, în imediat, deşeurile vor continua să se acumuleze. Asta în contextul în care mai există ţări europene (prin care şi România) unde nu există o aplicare reală a dispoziţiei UE privind obligaţia de triere a deşeurilor menajere şi funcţionează încă, cu deplina complicitate a autorităţilor, gropi de gunoi deschise, adevărată bombă ecologică ce otrăveşte mediul înconjurător şi poate fi oricând sursa unor epidemii de mari proporţii.

Pe plan mondial, care ar putea fi consecinţele iniţiale ale „scenariului-catastrofă“? Robin Wiener, preşedintele de la Institute of Scrap Recycling Industry , organizaţie care grupează producătorii americani ai industriei de reciclare, spune că "impactul va fi devastator" , opinie împărtăşită şi de Pierre Moguérou, vice-preşedintele Federaţiei franceze a producătorilor de obiecte din plastic: „Riscul este acela că, pe termen scurt, se va produce o saturare a pieţelor europene care va duce la o scădere a capacităţilor de vânzare, asta deoarece capacităţile de reciclare din Europa nu vor fi suficiente pentru a absorbi volumul de deşeuri care vor rămâne de acum pe teritoriul european". Iar Aranud Brunet, directorul Biroului Internaţional al Reciclării (BIR) cu sediul la Bruxelles afirma că „este vorba despre un seism şi suntem acum sub unda sa de şoc. Asta a pus întreaga industrie sub stres căci, pur şi simplu, China este prima piaţă mondială pentru exportul materiilor reciclabile..Vom căuta soluţii alternative, vom încerca să identificăm noi pieţe sau substitute - presupunând că dispun de capacităţile necesare de tratare a deşeurilor - şi vorbim aici de India, de Pakistan sau de Cambodgia".

O simplă problemă economică? Deloc, pentru că, în circuitele strategice de interconexiune de azi, orice problemă economică de asemenea amploare devine, extrem de rapid, o problemă de relaţie de putere şi interacţiune politică. Mai precis, poate să fie un semnal care să schimbe sau să influenţeze decisiv nevoia pe care o resimt acum marile puteri de a se regrupa pentru formarea de alianţe care să le garanteze accesul la „tehnologiile viitorului" care încep deja să schimbe datele dezvoltării lor economice, fie pentru controlul unor zone de influenţă în care să se afle, printre multe altele, şi noile "gropi de gunoi" ale planetei. Aranaud Brunet identifica India, Pakistan-ul, Cambodgia, iar Brent Bell, unul dintre responsabilii de la Waste Management, cea mai importantă companie de reciclare a deşeurilor din SUA, mai adăuga Vietnam-ul, Thailanda şi chiar ţări din America Latină. Pe de altă parte, şi acest lucru ar trebui să ne intereseze foarte tare, apar din ce zn ce mai multe semnale foarte clare că va urma un efort european de reglementare din ce în ce mai sever, odată cu o căutare similară de soluţii de construcţie a unor capacităţi industriale de tratament pentru deşeuri în unele ţări din UE care s-ar putea declara doritoare de fonduri suplimentare.

Nu sunt deloc sigur că acest tip de problematică este şi o problemă la nivelul guvernării din România, atâta timp cât atât de multe zone sunt lăsate să se transforme în haznale deschise, iar deşeurile se acumulează pe câmp, camioanele deversând în continuare zeci şi zeci de tone de mizerie, deşeuri nesortate. Poate, în altă viaţă, România va vrea să se ocupe şi de nivelul de sănătate pe care-l oferă cetăţenilor săi, printr-un minim de protecţie adecvată a mediului. În rest, totul, nu-i aşa, rămâne la nivelul glorioaselor programe de guvernare ale ţării europene cu cel mai mare număr de gropi de gunoi deschise, cu cel mai mare număr de gospodării cu closet în curte, otrăvind de decenii şi de secole pânza de apă freatică, cu gunoiul aruncat tradiţional pe unde se poate (adică oriunde) şi în care obligaţia de sortare a deşeurilor este doar o glumă proastă, dar bună de raportat la Bruxelles ca sarcină asumată şi îndeplinită de autorităţi. Nu-i aşa, dar cui să-i pese de prostiile astea?