Coreea de Nord: episodul următor

S-a deschis una dintre acele partide de şah cu miză globală care, indiferent de rezultat, vor schimba raţionamentele şi exerciţiul puterii globale în perioada care urmează.

Indiferent de rezultat deoarece, veţi vedea, important este că jocul a fost demarat şi că au putut fi întrunite condiţiile fatidice ale jocului mortal: două ţări deţinătoare de armament nuclear îşi desfăşoară forţele, ridicând la nivel maxim gradul de alertă al trupelor convenţionale şi activând dispozitivele neconvenţionale de apărare şi ripostă.

Istoria recentă a acestui tip de mişcări ne arată că două au fost episoadele de până acum cînd armele nucleare fie au fost detonate, fie au fost evocate la nivelul alertei ultime. Primul episod este atacul american cu bombe nucleare împotriva celor două oraşe japoneze, atac neconvenţional asupra unei ţări care nu dispunea de armament nuclear. Al doilea episod a fost “criza rachetelor” din Cuba, momentul de criză care ameninţat ruperea echilibrului terorii şi era foarte aproape de declanşarea unui război termonuclear.

Ambele episoade au avut ca urmare directă schimbarea pe termen lung a geografiei politice şi militare a lumii, au provocat modificări de substanţă a tipologiei de înarmare, a dotărilor fiecărui tip de armate, a dus la rescrierea manualelor militare, au dus la formarea de noi alianţe, redefinirea de spaţii de influenţă.

Nimeni nu poate şti ce se va întâmpla după data de 10 aprilie, momentul de la care nord-coreenii au anunţat oficial că nu mai pot garanta securitatea personalului diplomatic, semnal echivalent cu o ultimă punere în gardă înaintea declanşării ostilităţilor. Nimeni nu poate spune nici dacă vor activa lansatoarele pe care au instalate rachete cu încărcătură nucleară. Nimeni nu poate spune nici măcar dacă vor ataca. Dar, deja, asta are mai puţină importanţă.

Ce este acum esenţial este că există proba concretă, imposibil de negat, pentru toate analizele de risc prezentate de ani de zile de unii analişti militari care arătau că, inevitabil, avea să se producă un asemenea moment de explozie datorat creşterii continue a capacităţilor militare nucleare a unor state mici cu un comportament din ce în ce mai imprevizibil, motivate tocmai de conştiinţa noului tip de putere de care dispun. Analiştii prevedeau, iată cât de corect, faptul că ruperea echilibrului nuclear de tip clasic pe care l-a cunoscut secolul XX, a dus nu numai la o multiplicare de arsenale mici dar îndestul de eficiente pentru a provoca un holocaust regional, dar şi la diversificarea ţintelor probabile.

Iniţial, ţintele clasice din manualele militare ale secolului XX aveau motivaţiile date de ideologiile politice care au stat la baza NATO şi Pactului de la Varşovia, ţinte logice într-o logică a destrucţiei construită pe un model matematic şi previzibil. În acest moment, noile ţinte au tot o motivaţie ideologică, dar, spre deosebire de momentul anterior, dată fiind multitudinea ideologiilor de pe piaţă (cu toate mişcările lor derivate), ele devin cvasi-imposibil de prevăzut sau, dimpotrivă, se multiplică predictibil, aproape orice putând să devină obiectiv militar.

Într-o lume globală, ţintele devin  şi ele globale deoarece, pentru a afecta interesele strategice ale inamicului, nu mai este necesar să ataci doar teritoriul naţional..iar dacă nu mai vorbim doar de teritoriul naţional ci de ţinte în alte zone ale lumii, atunci este extreme de posibil ca alte mici puteri nucleare (statale sau chiar non-statale, fie doar la nivelul unor “bombe murdare”), să folosească momentul iniţial pentru a ataca la rândul lor, pe motivaţii proprii, formând alianţe sui-generis extrem de periculoase. Folsindu-şi forţa pentru o singură lovitură, translatând un principiu binecunoscut de şah...

Şahul are un singur şi unic ţel: să poţi demonstra superioritatea ta asupra celorlalţi. Cea mai importantă, cea absolută, este cea a minţii. Adversarul trebuie nimicit. Totalmente redus la neant.      Garry Kasparov, campion mondial de şah            

Iar dacă acesta este raţionamentul prezumtiv al atacatorilor, este absolut corect să ne imaginăm că episodul nord-coreean poate provoca o regrupare în forţă a marilor jucători din clubul nuclear, doritori la modul cel mai evident să pună capăt acestui tip de comportament impredictibil al ţărilor din categoria celor cu comportament impredictibil.

Sigur că acum vorbim despre Coreea de Nord, dar efectele imediate vor viza şi alte ţări din lume, Iranul în primul rând, dar vor conduce şi la noi şi cu mult mai severe reguli în ceea ce priveşte transferurile de tehnologie şi echipamente militare, iar aici China în primul rând , dar şi Rusia, ar putea fi acuzate de a fi ajutat la dezvoltarea complexelor industriale care sunt folosite pentru fabricarea acestor arme. În plus, veţi vedea, ţările marelui club nuclear vor demara proiecte economice foarte rentabile , relansând masiv producţia de echipamente militare sofisticate de genul rachetelor de intercepţie. Şi, în paralel, se va relansa construcţia sistemelor de sateliţi militari anti-rachetă. Căci dacă “adversarul trebuie nimicit, totalmente redus la neant”, atunci Coreea de Nord, cu inconştienţă, deschide uşa larg spre împlinirea tuturor dorinţelor.