Taiwan-ul este pentru China ceea ce Republica Moldova este pentru România. Spre deosebire ,însă, de noi şi germani, China nu a acceptat niciodată terminologia de două state chineze

România nu a recunoscut niciodată existenţa ca entitate statală a Taiwan-ului. Practic, am putea spune că la nivel internaţional statut-ul este similar cu al Transnistriei: există de facto ca un stat, dar nu are recunoaşterea internaţională nici din partea fondatorului (în acest caz S.U.A.).

Acest teritoriu a rezultat ca atare în urma războiului civil dintre gruparea comunistă şi cea autodeclarată naţionalistă (susţinută din condiţii strategice de S.U.A.). Cea din urmă a pierdut controlul asupra continentului, însă cu susţinere americană a menţinut puterea în Taiwan.

Ca să privim lucrurile la rece, dincolo de parti-pri-ul pe care în general îl manifestăm faţă de partenerii noştri americani, Taiwan-ul reprezintă un teritoriu al Chinei, desprins în mod strategic de către S.U.A. şi prin intermediul căreia controlează şi limitează mişcările statului asiatic în regiune.

China nu a recunoscut niciodată un al doilea stat chinez, lucru pe care nici comunitatea internaţională nu l-a făcut. Donald Trump a declarat cu seninătate că se va folosi de principiul „Chinei Unice” pentru a repoziţiona S.U.A. în relaţiile cu statul asiatic şi pentru a impune Chinei o anumită politică: adică a ameninţat că este posibil ca să recunoască oficial Taiwan-ul dacă China nu acceptă condiţiile sale.

Declaraţiile făcute de Trump sunt extrem de grave din moment ce China este unul din principalii parteneri economici şi care deţine active importante în america. O astfel de abordare „gratuită” duce în derizoriu capacitatea administraţiei americane de a-l îngrădi pe preşedintele american în limitele diplomaţiei proiectate.

Trump se comportă în continuare de parcă ar fi prezentatorul unui show TV, părând a nu înţelege consecinţele declaraţiilor sale şi care nu fac decât a afecta imaginea în lume, dar şi a submina propria economie naţională şi care se bazează pe relaţiile internaţionale, dar mai ales pe încrederea stabilităţii şi continuităţii.

Ministrul român de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat că doreşte o revitalizare a diplomaţiei bilaterale prin care România a avut relaţii excepţionale în ultimul sfert de secol comunist. În spatele conglomeratului economic european, ţara noastră şi-a pierdut propriul interes, crezând cu naivitate că partenerii europeni îi vor reprezenta cu fraternitate. Tocmai de aceea o transformare reală a modului în care România face politică externă ar aduce beneficii ţării noastre.

Revenind la titlul articolului, vorbim de un principiu de bază al statului Chinez: unitatea teritorială.

Chiar dacă va reveni asupra deciziei, cel mai probabil că vom asista la o regândire din partea Chinei a relaţiilor bilaterale.

România ar trebui să urmeze atitudinea marilor puteri aflate în poziţii similare, China şi Coreea de Sud, şi să susţină public politica de reunificare cu Republica Moldova, folosindu-se de pârghiile sale strategice pentru a obţine susţinerea publică a partenerilor şi nu numai.

Situaţia în cazul celor două de mai sus este cu mult mai problematică decât în cazul ţării noastre şi, cu toate acestea, la nivel de stat nu există decât o politică ascunsă dusă neoficial.

Este la fel de adevărat, însă, că la vârful partidelor politice din România există o agentură rusească (nici rusească nu este - se foloseşte de susţinerea şi fondurile alocate pentru a-şi urmări doar propriile interese mafiote, nu ale Rusiei; cu toate acestea de cele mai multe ori ele coincid) care joacă după propriile reguli. Similară este situaţia şi în aparatul central de stat. Acest lucru face ca o parte din acţiuni să fie limitate de faptul că ei se folosesc de poziţia oficială ce o au pentru a lăsa impresia că ceea ce ei spun este de fapt politica oficială a statului român. Cât timp elementele patriotice nu vor învăţa că trebuie să reacţioneze la astfel de ingerinţe vom asista la o politică slabă a statului român şi doar una ascunsă dusă de eşalonul doi şi de societatea civilă, aşa cum se întâmplă şi acum.