Campanie anticorupţie în China. Oficialii vizaţi de anchetele de corupţie au deturnat fonduri publice în valoare de 880 de milioane de euro
0Oficialii politici chinezi vizaţi de anchetele de corupţie deschise după preluarea mandatului de preşedinte al Chinei de către Xi Jinping au deturnat fonduri publice în valoare de 880 de milioane de euro, relatează AFP online.
Vasta campanie anticorupţie lansată acum doi ani de Xi Jinping continuă în cadrul Partidului Comunist Chinez (PCC), dar criticii săi pun la îndoială eficacitatea sa şi atrag atenţia asupra unor reglări de conturi.
ChinaFile, o publicaţie a organizaţiei Asia Society, cu sediul la New York, a întocmit o listă cu aproape 1.500 de oficiali vizaţi până acum de această campanie supravegheată de Comisia Disciplinară, jandarmul PCC. Potrivit datelor colectate până acum, doar 231 de oficiali au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi.
Justiţia chineză, supusă puterii politice, estimează că membrii PCC vizaţi de anchetele de corupţie au deturnat fonduri publice în valoare de 6,3 miliarde de yuani, adică aproximativ 880 de milioane de euro.
Un membru al PCC a cheltuit ilegal din bani publici 200.000 de yuani pentru bijuterii din jad, potrivit unui dosar. Un alt oficial chinez a încercat să-şi însuşească aproximativ 30 de milioane de yuani prin intermediul unei firme de grădinărit deschise pe numele amantei sale.
Xi Jinping, preşedinte al Chinei din 14 martie 2013, s-a angajat să atace, în cadrul campaniei anticorupţie, atât „tigrii“, cât şi „muştele“, adică atât membrii de rang înalt ai PCC, cât şi simplele cadre.
Guvernatorul provinciei Sichuan (sud-vest) a fost demis vineri, fiind acuzat de „încălcări grave a disciplinei“, un eufemism folosit în prezent în China pentru dosarele de corupţie.
Wei Hong ar fi un apropiat al fostului şef al securităţii chineze Zhou Yongkang, cel mai important oficial de la Beijing înlăturat din structurile puterii în ultimele decenii.
Potrivit ChinaFile, campania anticorupţie face mai puţine victime în provinciile estice Fujian şi Zhejiang, considerate două baze ale puterii preşedintelui chinez.
„Pe vremea când Xi Jinping a lucrat în aceste provincii, el a reuşit să-şi plaseze persoane în posturi influente. Ele sunt acum aliaţii săi. Oamenii lui Xi reuşesc să scape, în timp ce ceilalţi sunt vânaţi“, a comentat pentru AFP David Zweig, profesor de politici chineze la Hong Kong University of Science.