Batman ban Suparman: infractor în Singapore, dar super erou pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imaginea buletinului lui Batman ban Suparman a făcut senzaţie pe internet
Imaginea buletinului lui Batman ban Suparman a făcut senzaţie pe internet

Un tânăr din Singapore, arestat timp de aproape trei ani pentru că a încercat să jefuiască un magazin, a devenit  adevărată senzaţie pe internet, dar nu datorită faptelor sale dezonorante. Singaporeanul şi-a atras mii de fani datorită numelui lui de super erou(i). Se pare că fantasticul numelui lui nu i-a folosit la nimic atunci când autorităţile l-au aruncat în spatele gratiilor.

Batman bin Suparman, un tânăr de 23 de ani al cărui nume se traduce prin „Batman fiul lui Suparman”, a fost arestat pe 19 august, după ce ofiţerii l-au văzut în imaginile luate de camerele de supraveghere ale unui magazin. Tânărul a fost filmat cum a încercat să jefuiască acelaşi magazin în două ocazii separate.

Infractorul cu nume de super erou a reuşit să fugă cu 500 de dolari singaporezi, adică aproximativ 300 de euro, potrivit documentelor instanţei de judecată. Faptele reprobabile ale „super eroului” nu s-au oprit aici, el mai fiind acuzat şi de consum de heroină şi furtul unui card.

Sentinţa magistraţilor nu a fost blândă, Batman bin Suparman fiind condamnat la 33 de luni de închisoare.

Nu a durat mult, însă, şi tânărul a căpătat notorietate pe reţeaua de socializare Facebook, unde a fost creată o pagină cu numele lui, unde sunt postate mesaje umoristice. Batman bin Suparman a atras până acum aproape 11.000 de fani din toată lumea.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite