TVR: Nocivitatea caruselului

Nu am nici un motiv să simpatizez actuala conducere a Televiziunii Române. Mi-am exprimat în mai multe rânduri, în comentarii anterioare, neîncrederea în valoarea intelectuală, profesională şi morală a actualului preşedinte-director general al SRTV, Claudiu Elwis Săftoiu. Ca şi în capacităţile sale manageriale.

Statutul de traseist politic, de vânător de dregătorii, de executant docil al ordinelor sunt de natură să întărească impresia că încăpăţânarea liderilor USL, în special a preşedintelui liberal Crin Antonescu, de a-l numi şi de a-l păstra în funcţie pe acest om de gumilastic, şters, speriat, etern asudat, mereu în defensivă, cu figură de Uriah Heep dolofănel constituie una dintre marile greşeli comise de alianţa politică aflată acum la guvernare. Ceea ce a făcut, dar mai ales ceea ce nu a făcut Elwis Săftoiu în cele şase-şapte luni de când se află în fruntea instituţiei din Calea Dorobanţi probează limpede că  noua guvernare nu a învăţat nimic din greşelile celei anterioare. Sunt numeroase indicii că atunci când alianţa de guvernământ va avea de-a face cu izbucnirea inerentelor nemulţumiri populare ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă la ora actuală în TVR va figura în partea negativă a decontului.

Faţa

Elwis Săftoiu e un comunicator cu valoarea zero. E cu atât mai bizar că un astfel de personaj a fost trimis să conducă o instituţie cu funcţii preponderent de comunicare.

 Preluând conducerea unei Televiziuni antipatizată de marea masă a populaţiei, o populaţie ce apreciază că obligativitatea plăţii unei taxe de abonament, altminteri nesemnificativă băneşte, e cu totul nejustificată, Elwis Săftoiu nu a încercat nici o clipă să amelioreze relaţia dintre telespectatori şi SRTV. Nu telespectatorii sunt prioritatea şefului Televiziunii, ci ducerea la îndeplinire a ordinelor şi ordonanţelor guvernamentale, chiar dacă astfel se va ajunge la o alterare încă şi accentuată a raporturilor dintre români şi TVR.

Lipsa aptitudinilor de comunicator ale preşedintelui-director general al TVR ca şi gafele monumentale comise de acesta ar putea face oricând obiectul unor studii de caz cu folos de studiat în Facultăţile de jurnalism.  

Apariţii jenante la televiziuni concurente ce l-au descalificat fără drept de apel atât ca ziarist cât şi ca manager, interviuri în care a făcut consideraţii mai mult decât nepotrivite la adresa personalului redacţional din SRTV, decizii de un infantilism înspăimântător, aşa cum au fost sistarea producţiei vreme de mai bine de şapte luni şi transformarea tuturor canalelor în canale de reluări, situarea pe poziţii vădit anti-intelectuale şi anti-culturale, revizia tehnică programată în noaptea alegerilor americane, noapte în care celelalte televiziuni îşi făceau datoria de a informa iar în care TVR ne delecta cu o miră colorată, renunţarea la corespondenţii din străinătate, catastrofalul concurs pentru programul de Revelion, concurs soldat cu trei produse editoriale total anartistice şi altele, şi altele îndreptăţesc opiniile în conformitate cu care Elwis Săftoiu e omul nepotrivit trimis la locul nepotrivit. Care venit la cârmă, după un alt ambuscat – Alexandru Lăzescu- pregăteşte cu exces de sudoare desăvârşirea morţii civile a SRTV.

Modul mai mult decât discutabil în care s-a procedat la evaluarea personalului, concedierile dubioase, păstrarea încăpăţânată într-o poziţie cheie a unui personaj cu un pasiv împovărător cum e Cristian Zgabercea, prea zelos înălbit în interviuri de acelaşi domn Săftoiu, recentele numiri ale unor şefi interimari, cei mai cunoscuţi pentru relaţiile de subordonare lor politică cu diversele componente ale guvernării (strigător la cer e cazul Irinei Radu, trimisa specială a Antenelor voiculesciene în TVR, desemnată ca director de programe), revenirile în funcţii de decizie ale unor foşti şefi agreaţi de PSD ori de PNL (Alina Amza, Horia Gruşcă) dovedesc că praful şi pulberea s-au ales de promisiunile din vară ale premierului Victor Ponta vizând depolitizarea postului public de televiziune.

Şi reversul

Pe de altă parte, nu sunt nicidecum credibile lamento-urile unor foşti responsabili cu lefuri mari din SRTV, siliţi să părăsească în luna februarie Televiziunea Română, fie pentru că au obţinut note mici la evaluare, fie pentru că au refuzat evaluarea prin simulate crize de demnitate, consumate în discuţii purtate într-un stil specific conversaţiilor de bodegă, aşa cum e cazul fostului director editorial Cezar Ion.

Nu conving şi sunt de-a dreptul imorale şi sfidătoare la adresa opiniei publice şi a memoriei acesteia interviurile zeflemitoare ale unor profitori financiari dovediţi, aşa cum a fost fără tăgadă Constantin Trofin. Lasă un gust de sare-amară scrisorile deschise adresate de unii angajaţi Consiliului de Administraţie al SRTV sau unor ziare a căror politică editorială e favorabilă acţiunilor Opoziţiei, aşa cum a făcut Raluca Stroe-Brumariu, producător al Jurnalului TVR, favorizată în vremea directoratului Rodicăi Culcer, ambele binecunoscute pentru încurajarea dacă nu chiar impunerea prezentării dezechilibrate în cadrul emisiunilor produse de Direcţia Emisiunilor Informative şi Sportive a activităţii unor formaţiuni politice agreate.

Partizanatul pronunţat, transformarea canalului TVR Info într-unul de propagandă grotescă şi pe faţă, debilizarea TVR 1, sporirea aberantă a numărului angajaţilor, angajările dictate de criterii politice, marginalizarea jurnaliştilor incomozi, contractele de colaborare oferite unor gazetari din presa scrisă recunoscuţi pentru simpatiile lor pedeliste, prăbuşirea dramatică a audienţelor, încheierea unor contracte comerciale mai mult decât scandaloase pentru care nu a plătit încă nimeni (chiar, ce mai face Cosmin Cernat, bunăoară?), scoaterea practică a TVR din eşalonul principal al pieţei media, adică un ansamblu de operaţiuni la care într-un fel sau altul aceste persoane şi altele asemenea lor au fost parte nu le asigură nici măcar preţ de o secundă dreptul moral la asemenea discursuri largo desolato. Discursuri ipocrite şi fals amnezice.

Ceea ce contează

Dincolo de faptele punctuale în sine îngrijorătoare şi a căror enumerare, fie şi sumară, e de natură să dea fiori, ceea ce contează la urma urmei e realitatea că de 23 de ani încoace SRTV e obiect de târguială şi de dispută politică. Televiziunea Română nu a fost niciodată privită, de nicio putere ca una de presă. O instituţie ce trebuie să funcţioneze sub protecţia principiului constituţional al libertăţii de exprimare. Fiecare putere a văzut în SRTV ca un fel de minister al cărui rost ar fi acela de a pune în practică programul de guvernare. De aici eterna dispută din jurul ei.  O dispută din care cei ce au avut de pierdut au fost, într-o primă etapă, telespectatorii. Care, încet-încet, au profitat de avantajele pieţei concurenţiale şi au abandonat “prima televiziune din viaţa lor” în favoarea televiziunilor comerciale.

Încălecarea acestora, în vremea din urmă, de interese politice tot mai evidente, subordonarea strategiilor editoriale capriciilor deloc nevinovate ale patronatului, faptul că tot mai mulţi deţinători de organisme media sunt înscrişi în formaţiuni politice şi îşi cumpără locurile eligibile pe listele parlamentare prin serviciile aduse de televiziunile pentru care au acte de proprietate partidelor pe care le-au fondat ori în care se înscriu, şantajul veros exercitat la adresa liderilor de expunere maximă (cazul Dan Felix Voiculescu, căruia mai deunăzi i-a ieşit o păsărică pe gură care nu i-a lăsat insensibili nici pe Victor Ponta, nici pe Crin Antonescu) mă îndeamnă să cred că soarta SRTV nu ar trebui să ne lase pe nici unul dintre noi indiferenţi.

Inerţia societăţii civile, absenţa formulării unei atitudini ferme în faţa tot mai agresivei scoateri la mezat a Televiziunii Române, tăcerea vinovată a marilor intelectuali în faţa acestor evoluţii negative mă descumpănesc. Fiindcă indiferentismul numai semn de sănătate morală nu e.