Din distribuţie fac parte nume precum Ileana Stana Ionescu, Tora Vasilescu, Horaţiu Mălăele, Anca Sigartău şi Mihai Constantin. Vieţile celor doi protagonişti, Alex Puica (Paul Ipate) şi Maria Codrescu (Diana Cavallioti) sunt modelate, cu sau fără voia lor, de intervenţia părinţilor ei, jucaţi în serial de Tora Vasilescu şi Horaţiu Mălăele.   
 
„A fost o experienţă  îmbogăţitoare pentru că mi-am cunoscut prietenii – prieteni de facultate, cu care am mai lucrat mult până acum – i-am cunoscut în toată puterea lor creativă şi asta a fost o exprienţă plăcută şi, cum spuneam, binevenită“, a mărturisit Horaţiu Mălăele. 
 
„Apoi, am cunoscut mai tinerii actori şi i-aş numi – nevrând sa creez priorităţi – pe Cavallioti, care e deja un nume de răsunet în zona teatrului şi nu numai, pe Ipate, care e un tip fermecător, de o agilitate şi o improvizaţie ieşite din comun. Am lucrat cu o echipă binefăcătoare, o echipă cu care am mai colaborat şi la alte astfel de întâmplări, mă refer la „Las Fierbinţi“ sau „Vine poliţia!“, semnate de Dragoş Buliga şi tot ce înseamnă trena lui. Am locuit practic într-o casă a unor oameni binevoitori, care şi-au pus la dispoziţie  vila ca decor al acestui serial. Proiectul a fost o întâmplare fericită din viaţa mea, pe care am simţit-o ca pe o frumoasă vacanţă“, a mai spus actorul.
 
Cat despre personajul sau, Horatiu Malaele adaugă: „Aş putea spune că este un personaj de contrast în ceea ce s-ar numi binomul serialului, format din acest procuror şi personajul lui Ipate, acest ginere bizar. Nu am avut mari probleme creative, dar e un personaj care s-a compus prin rigoare şi reţinere şi din acest punct de vedere a trebuit să fiu foarte atent, pentru că nu e un personaj care face mult în economia spectacolului, dar care e important“.
 
La rândul său, Tora Vasilescu devine o soacră efervescentă în noul serial de la Pro TV. „Când am citit, vara trecută, scenariile serialului “O săptămână nebună” i-am spus regizorului Dragoş Buliga că nu am avut în mână niciodată o comedie de situaţie atât de bine scrisă”, a declarat Tora Vasilescu.
 
„De fapt, serialul este o adaptare făcută cu mult talent de Sorin Postelnicu a serialului englezesc “Worst Week”. Personajul principal interpretat de Paul Ipate este genul de ghinionist căruia i se întâmplă toate relele din lume, fără voia lui. E ultima săptămână înainte de nunta lui cu Maria, fiica mea, şi mai toate gafele lui se sparg în capul soacrei şi al socrului, bineînţeles, interpretat de Mălăele“, a adăugat actriţa.
 
Serialul „O săptămână nebună“ va fi difuzat de postul de televiziune Pro TV, începând cu 13 februarie, de la 21:20, imediat după „Las Fierbinţi“.