Televiziunile, în ziua alegerilor locale: România TV, lider aproape toată ziua. Digi 24, cifre bune în rândul tinerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Vrânceanu Firea, noul primar general al Capitalei, şi Nicuşor Dan, candidatul de pe locul doi
Gabriela Vrânceanu Firea, noul primar general al Capitalei, şi Nicuşor Dan, candidatul de pe locul doi

Postul România TV a fost pe primul loc în topul audienţelor aproape toată duminica, în ziua alegerilor locale 2016, depăşind Antena 3 şi Realitatea TV.

Site-ul Paginademedia.ro a monitorizat televiziunile de ştiri oră cu oră (în intervalul 9.00-1.00), iar potrivit unei analize ulterioare, la nivel naţional România TV a înregistrat cifre mai mari decât Antena 3 în 14 dintre intervale. Dimineaţa, România TV a ţinut în faţa micilor ecrane aproape 300.000 de telespectatori, în timp ce postul de pe locul doi a avut o medie de aproximativ 250.000 de privitori. 

Potrivit sursei citate, în intervalul orar 14.00-17.00, diferenţa dintre cele două televiziuni a crescut, România TV fiind urmărită de 660.000 de români, în timp ce Antena 3 avea cifre mult mai mici (aproape 300.000).

Antena 3 a reuşit să se detaşeze după anunţarea exit-poll-urilor, când i-a avut în platou pe Gabriela Vrânceanu Firea, câştigătoarea fotoliului de primar general al Capitalei, şi pe Nicuşor Dan, care s-a clasat pe locul secund, ediţia având un vârf de audienţă de aproape 900.000 de telespectatori. La România TV, în schimb, era invitat fostul preşedinte Traian Băsescu. 

Şi la oraşe, tot postul România TV a fost fruntaş, depăşind televiziunea grupului Intact pe zece intervale. Pe targeul comercial însă niciuna dintre două televiziuni nu a excelat, Digi 24 fiind cel mai urmărit post de ştiri în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, mai scrie Paginademedia.ro

La Realitatea TV, audienţa s-a concentrat seara, la specialul lui Rareş Bogdan, cu vârfuri de peste 400.000 de telespectatori. B1 TV a avut o audienţă relativ constantă pe parcursul zilei, între 150.000 şi 200.000 de telespectatori. Vârful a fost seara, când în studio au fost Sorin Avram, Cornel Nistorescu şi Stelian Tănase, mai notează Paginademedia.ro, unde puteţi consulta clasamentul detaliat.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite