Reacţia directorului general Pro TV după refuzul organizatorilor Eurovision 2016
0Reprezentanţii Pro TV critică modul în care European Broadcasting Union (EBU) au ales să le refuze oferta de a difuza Eurovision 2016, declarându-se „neplăcut surprinşi“ să afle răspunsul organizaţiei europene prin intermediul unui mesaj publicat pe Facebook.
Miercuri, 27 aprilie, Pro TV a trimis o scrisoare deschisă către reprezentanţii EBU prin care solictiă un parteneriat prin care se poate găsi o soluţie pentru ca reprezentantul României, Ovidiu Anton, să reintre în cursa Eurovision 2016, dar şi pentru a putea difuza cele trei etape ale show-ului, însă, până în acest moment, răspunsul oficial întârzie să apară, potrivit reprezentanţilor televiziunii comerciale.
Reprezentanţii Pro TV, „neplăcut surprinşi“ de hotărârea EBU
„După încercări repetate de a avea o discuţie cu oficialii EBU cu privire la opţiunile pentru a aduce competiţia Eurovision tuturor românilor, am fost neplăcut surprinşi să descoperim astăzi un mesaj publicat pe pagina de Facebook EBU, în care este menţionat că soluţia propusă nu poate fi luată în considerare“, a anunţat Pro TV.
Reprezentanţii postului din Pache Protopopescu consideră că abordarea informală aleasă pentru a răspunde unei propuneri oficiale adresate conducerii EBU, pe pagina de Facebook, este inadecvată. De asemenea, aceştia cred că este important să prezinte mai multe argumente pentru care participarea lui Ovidiu şi a României la Eurovision 2016 ar trebui să fie acceptată.
Directorul Pro TV: „Singurul lucru care lipseşte este deschiderea către dialog“
„Aş vrea să menţionez faptul că ne-am oferit sprijinul pentru a putea obţine cele trei ingrediente cheie de care depinde succesul unui eveniment – desfăşurarea propriu-zisă a evenimentului, concurentul şi televiziunea care difuzează. Evenimentul se desfăsoară în continuare. Ovidiu este pregătit să participe. Ne-am oferit sprijinul pentru a fi partenerul care se ocupă de partea organizatorică şi difuzarea în România. În continuare, ne oferim tot sprijinul pentru a asigura toate ingredientele necesare, pentru noi principalul obiectiv fiind reacceptarea lui Ovidiu şi a României în competiţie, indiferent de televiziunea care difuzează evenimentul. Credem în continuare că este posibil. Singurul lucru care lipseşte este deschiderea către dialog şi determinarea de a discuta posibilităţile de a găsi o soluţie“, a declarat Aleksandras Cesnavicius, directorul general al Pro TV.
„Valorile care stau la baza EBU vorbesc despre susţinerea cetăţenilor, angajamentul de a include pe oricine şi dezvoltarea fiecărei comunităţi în cadrul societăţii de care aparţine, precum şi construirea unei relaţii cu publicul bazată pe încredere, câştigată în fiecare zi. De asemenea, EBU crede cu tărie într-o lume a comunicării deschise şi transparente pentru binele comun, dincolo de motive care ţin de profit şi îşi doreşte să joace un rol important în garantarea libertăţii de exprimare şi a pluralismului de opinii.
Având în vedere cele menţionate mai sus, ne aşteptăm ca instituţia EBU să se conformeze valorilor de bază şi să caute o soluţie pentru participarea lui Ovidiu şi, implicit, prezenţa României la Eurovision 2016. Avem un câştigător al Selecţiei Naţionale mai mult decât pregătit să îşi reprezinte ţara în competiţie şi ne oferim sprijinul pentru el şi pentru toţi românii, punând la dispoziţie serviciile noastre de difuzare“, se mai arată în comunicatul Pro TV.
Pro TV: „Come together for Romania!“
„Acesta nu ar reprezenta primul caz în care o televiziune comercială transmite competiţia Eurovision. În Germania, două televiziuni, una publică, iar cealaltă privată, au colaborat timp de 3 ani (2010–2012) şi au reuşit să construiască şi o poveste de succes cu Lena Meyer-Landhut, câştigătoare în 2010, care a fost susţinută şi promovată puternic de televiziunea comercială. Acesta este un exemplu care dovedeşte că este posibilă o colaborare între EBU şi o televiziune privată“, a continuat Aleksandras Cesnavicius, CEO Pro TV.
Pro TV spune „Come together for Romania!“, precizează reprezentanţii Pro TV, care subliniază şi că petiţia pe care au lansat-o miercuri a fost semnată de aproape 14.000 de oameni, care şi-au arătat sprijinul şi dorinţa ca România să participe la Eurovision 2016. Iniţiativa şi dorinţa Pro TV vin din convingerea clară că România merită să fie reprezentată pe scena din Stockholm.
Organizatorii Eurovision 2016: „România nu va participa şi nicio televiziune română nu va transmite show-urile“
Amintim că vineri, 29 aprilie, organizatorii EBU au anunţat că Ovidiu Anton, câştigător al Selecţiei Naţionale cu piesa „Moment of Silence“, nu va putea participa la Eurovision 2016 şi nici cele trei etape ale show-ului nu vor fi transmise în România.
„Cu toate că Pro TV ne-a propus o ofertă de a difuza ediţia din acest an a Eurovision Song Constest, nu o putem accepta, întrucât televiziunea nu este membră a EBU, iar competiţia se desfăşoară între membrii şi asociaţii Uniunii Europene de Radiodifuziune. România nu va participa la Eurovision 2016 şi nicio televiziune română nu va transmite show-ul“, au anunţat reprezentanţii celei mai mari asociaţii a televiziunilor publice din lume.
„Operaţiunea Anton la Eurovision“ lansată de Pro TV
Reamintim că în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc miercuri, 27 aprilie, la sediul televiziunii Pro TV, directorul general al postului, Aleksandras Cesnavicius, a anunţat că este interesat să difuzeze competiţia europeană, dar şi să-l ajute pe Ovidiu Anton să reintre în cursa Eurovision 2016.
În acest sens,
Cesnavicius a semnat o scrisoare deschisă adresată conducerii EBU
în care solicită un parteneriat prin care se poate găsi o soluţie „rapidă şi pragmatică“ pentru ca reprezentantul României să reintre în cursa Eurovision 2016. În document se precizează că excluderea României din competiţie afectează în principal cetăţenii români şi pe artistul Ovidiu Anton. Totodată, Pro TV a lansat în mediul online
o petiţie prin care românii pot susţine participarea lui Ovidiu Anton la Eurovision 2016
.
Pe de altă parte,
„operaţiunea Anton la Eurovision“ lansată de Pro TV nu a fost deloc agreată de reprezentanţii Televiziunii Române
, care a investit o sumă considerabilă în acest proiect şi care susţine că Pro TV s-a folosit de această situaţie pentru a-şi spori capitalul de imagine.
Contextul descalificării României de la Eurovision 2016
Vineri, 22 aprilie,
oficialii EBU au anunţat decizia de a descalifica România de la Eurovision 2016
, ca urmare a datoriilor de peste zece milioane de euro pe care Televiziunea Română le are faţă de instituţia europeană. Prin urmare, Ovidiu Anton, care şi-a câştigat dreptul de a reprezenta România la ediţia din acest an cu piesa „Moment of Silence“, nu va putea urca pe scena de la Stockholm.
„Este regretabil că suntem forţaţi să facem asta. Suntem dezamăgiţi că toate încercările noastre de a rezolva această problemă nu au primit un răspuns din partea guvernului României“, a declarat Ingrid Delentre, directorul general EBU, precizând că datoriile postului public pun în pericol stabilitatea financiară a organizaţiei.
„E nedrept că participarea României la cel mai mare concurs de muzică a fost decisă de o datorie istorică a TVR, care nu provine din cheltuielile generate de proiectul Eurovision, dar şi de lipsa sprijinului din partea instituţiilor abilitate“, a declarat şi Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României la Eurovision 2016.
Suma totală facturată de EBU în perioada 2005-2016 a fost de aproape 50 de milioane de euro, din care SRTV a achitat 32,8 milioane de euro. La această sumă TVR a fost obligată de lege să plătească TVA la bugetul de stat în valoare de 11 milioane de euro, TVA pe care TVR nu-l poate deduce precum celelalte televiziuni comerciale.
În acest context, reprezentanţii EBU - cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din lume - au anunţat managementul TVR că vor demara procedura de excludere a Televiziunii Române din organizaţie. Situaţia este fără precedent în istoria EBU, TVR fiind prima televiziune exclusă din asociaţie. De asemenea, excluderea unei ţări din concursul Eurovision este o premieră.
Pe lângă imposibilitatea de a participa la Eurovision 2016 şi de a transmite competiţia, TVR va pierde accesul la alte servicii acordate membrilor EBU printre care se numără Eurovision News şi Sports News Exchanges, precum şi drepturile de a transmite evenimente sportive, servicii de expertiză legală, tehnică şi de cercetare, precum şi servicii de lobby.
Eurovision 2016. Solidaritatea fraţilor de peste Prut
Pe de altă parte, postul public de televiziune de la Chişinău, Moldova 1, l-a invitat pe Ovidiu Anton să cânte pe scena de la Stockholm alături de reprezentanta Republicii Moldova, Lidia Isac, potrivit unei scrisori oficiale. „Suntem solidari cu întreaga echipă a Televiziunii Române (TVR) şi ne exprimăm părerea de rău pentru faptul că echipele noastre nu vor fi în aceeaşi sală, pentru a se susţine reciproc, având în vedere spaţiul cultural şi valoric comun“, scrie în mesajul dat publicităţii de Compania Teleradio Moldova.
Ovidiu Anton a catalogat gestul drept unul „extraordinar, unic şi nobil“, însă a ales să refuze oferta, motivând că nu doreşte să afecteze în vreun fel prestaţia reprezentantei Moldovei. „Mă înclin în faţa fraţilor noştri din Moldova, este un gest extraordinar, unic şi nobil. Pentru că ştiu câtă muncă este în pregătirea unui astfel de moment şi cât de important este Eurovisionul pentru cariera unui artist nu vreau să afectez în vreun fel prestaţia Lidiei pentru care a investit atâta energie. Este o piesă care i se potriveşte de minune şi oricât îmi doresc să fiu pe scena la care am visat, nu pot accepta să o fac aducând riscuri pentru alţi artişti. Eu îmi doresc să cânt la Stockholm, îmi doresc să cânt «Moment of Silence» pentru toţi, români, moldoveni şi pentru fanii Eurovision de pretutindeni. Succes, Lidia, este momentul tău şi ai să străluceşti! Mulţumesc încă o dată pentru acest gest deosebit. Nu voi uita niciodată“, a scris Ovidiu pe Facebook în replică la oferta Moldovei.