Jeremy Clarkson revine pe micile ecrane într-o ediţie specială a unui show britanic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jeremy Clarkson FOTO Getty Images
Jeremy Clarkson FOTO Getty Images

Jeremy Clarkson, fostul prezentator al emisiunii „Top Gear“ revine pe micile ecrane într-o ediţie specială a show-ului de divertisment „TFI Friday“, care va fi difuzată de postul de televiziune britanic Channel 4, pe 12 iunie, scrie Mediafax.

La aproape trei luni de când a fost concediat de conducătorii postului BBC, în urma unei altercaţii cu unul dintre producătorii show-ului „Top Gear“, Jeremy Clarkson revine pe micile ecrane într-o ediţie specială, care marchează cea de-a 20-a aniversare a popularului show de televiziune „TFI Friday“. Emisiunea specială va fi găzduită de Chris Evans, un celebru prezentator de radio din Marea Britanie, care a prezentat show-ul „TFI Friday“ până la scoaterea lui din grila de programe, în decembrie 2000. Jeremy Clarkson va fi invitat special în această emisiune, alături de grupul rock alcătuit din Liam Gallagher, Roger Daltrey, Ian Broudie şi Zak Starkey.

Potrivit Mediafax, Chris Evans a generat numeroase speculaţii în presa britanică, potrivit cărora ar urma să îl înlocuiască pe Jeremy Clarkson, după ce a dezvăluit în emisiunea „Sunday Brunch“, prezentată de Tim Lovejoy, că lucrează la „un film secret «Top Gear»“. Luni, directorii de la BBC au transmis un comunicat oficial în care au precizat faptul că proiectul lui Chris Evans nu a fost comandat de televiziunea publică britanică.

Chris Evans, care a apărut de multe ori în emisiunea „Top Gear“, a reacţionat după o remarcă a lui Tim Lovejoy, care a spus că proiectul acestuia „nu mai este atât de secret“. „Ba este în continuare (secret), pentru că nimeni nu ştie unde va fi turnat. Vom filma o secvenţă «Top Gear» cu o companie de producţie independentă şi vom vedea cum vor decurge lucrurile“, a comentat Evans.

Aceste lucruri au lăsat să se înţeleagă că proiectul lui Chris Evans va fi, de fapt, un film neoficial, iar singură legătură cu „Top Gear“ va consta în faptul că îl va avea în distribuţie pe fostul prezentator al acestei emisiuni, Jeremy Clarkson.

Jeremy Clarkson a glumit la rândul său pe seama filmului „Top Gear“, publicând, duminică, un mesaj pe Twitter: „Săptămâna viitoare, voi realiza emisiunea-pilot pentru un show matinal de la Radio 2 cu o companie independentă. Rămâne de văzut cum va ieşi“.

Deocamdată, nimeni nu ştie ce se va întâmpla cu emisiunea „Top Gear“, în afară de faptul că show-ul TV va reveni în grila de programe a postului BBC anul viitor. Următorul sezon al emisiunii ar putea fi prezentat de Richard Hammond şi James May, colaboratorii lui Jeremy Clarkson, care au primit oferte de câte 4,6 milioane de lire sterline pentru a semna cu BBC, după ce contractele lor au expirat.

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite