Greii Antenelor, cu jalba-n proţap la CNA: „Nu există nicio hotărâre judecătorească de evacuare. Afirmaţia a fost perpetuată cu rea-intenţie“
0Reprezentanţii Intact au cerut Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) sprijin în conflictul cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), iar forul s-a conformat. Gâdea, Badea şi Ursu au anunţat şi că se vor întâlni în stradă cu telespectatorii, le vor strânge mâna şi vor cânta.
La şedinţa CNA au paticipat Sorin Alexandrescu, CEO Antena TV Group, Mihai Gâdea, directorul Antenei 3, şi realizatorii postului, Mircea Badea şi Adrian Ursu. Potrivit Hotnews.ro, la discuţii au fost prezenţi doar membrii CNA numiţi de Parlament la propunerea PNL, PSD şi UDMR şi membrii propuşi de preşedintele Klaus Iohannis şi de guvernul condus de Victor Ponta. În schimb, au lipsit cei doi membri nominalizaţi de fostul preşedinte Traian Băsescu, respectiv Florin Gabrea şi Valentin Jucan.
Întâlnirea a avut loc în contextul în care luni, 15 februarie, ANAF a anunţat că sediile televiziunilor Antena 1 şi Antena 3 trebuie eliberate în termen de cinci zile, inspectorii prezentându-le reprezentanţilor televiziunilor notificarea de evacuare pentru a pune în executare sentinţa penală din 2013, potrivit căreia statul a intrat în posesia imobilelor. Precizăm că, potrivit Legislaţiei Audiovizualului, pentru ca Antena 3, Antena 1, Antena Stars, Euforia TV şi Zu TV să poată emite din alte studiouri decât cele din prezent, acestea trebuie să fie autorizate de către Consiliu.
Reprezentanţii grupului Intact le-au spus membrilor CNA că vor să poată pune în aplicare dreptul de preemţiune şi să poată să închireze actualele spaţii în care îşi desfăşoară activitatea cele cinci televiziuni. În acest sens, reprezentanţii trustului Intact ar fi transmis mai multe adrese la ANAF, la care însă nu li s-ar fi răspuns.
Evacuarea Antenelor. Gestul CNA de a se amesteca, „remarcabil“
Adrian Ursu i-a felicitat pe membrii CNA, fiind de părere că este „remarcabil“ faptul că forul audiovizual se implică în problemele pe care trustul le are cu ANAF şi încearcă să găsească soluţii.
La rândul lui, Mihai Gâdea a atins coarda sensibilă a Consiliului, rugându-i pe membri „să declanşeze un mecanism de protecţie a televiziunilor“. „Noi n-avem cui să ne adresăm, CNA fiind singura instituţie căreia putem să ne adresăm direct, cu rugămintea să protejăm aceşti jurnalişti. Nişte jurnalişti din România au fost în situaţia de a fi interogaţi, legitimaţi, fotografiaţi fără să fie o bază legală. (...) Vă rog – dacă există mecanisme legale ca această instituţie, care este singura din România care poate să reglementeze şi într-o astfel de situaţie, să declanşeze un mecanism de protecţie pentru aceste televiziuni. Ordinul de evacuare este în vigoare, au fost luări de poziţie a unor demnitari. Desigur, declaraţia preşedintelui fiind foarte importantă, nu există decât acel ordin de evacuare care este încă în picioare. (...) Nu ştiu exact ce poate face instituţia dvs., dar sper să existe o soluţie. Suntem dispuşi să găsim soluţii inclusiv pentru mutare, dacă asta cere statul român“, a spus Gâdea în şedinţa CNA, potrivit Hotnews.ro.
Evacuarea Antenelor. CNA, sugestii de la Gâdea, Badea şi Ursu
Ideea că CNA are şi funcţia de protecţie a instituţiilor media a fost reiterată şi de Adrian Ursu, care a solicitat forului „un demers către ANAF pentru clarificarea procedurilor, care ameninţă licenţele acestor cinci posturi de televiziune.“ Şi Mihai Gâdea a sugerat că instituţia „poate întreba ANAF ce se întâmplă şi dacă nu cumva aceste acţiuni de forţă duc la suprimarea instituţiilor de presă.“
Pe de altă parte, Mircea Badea a spus că, în ciuda afirmaţiilor făcute de mai multe televiziuni şi site-uri din afara grupului Intact, „nu există nicio sentinţă, nicio hotărâre judecătorească de evacuare“. „Această afirmaţie a fost perpetuată cu rea-intenţie“, a mai spus Badea.
Mihai Gâdea a anunţat că vineri, 19 februarie, va avea loc „o întâlnire“ cu telespectatorii Antenelor, făcând clar faptul că nu va fi nicidecum un protest: „Vrem să îi vedem, nu va fi un protest. Se va cânta, vom strânge mâinile“.
Membrul CNA Gabriel Tufeanu a precizat că, potrivit Legii Audiovizualului, daca Antenele nu pot transmite timp de 90 de zile, Consiliul este obliga să retragă licenţa. Tot Tufeanu a fost cel care a venit cu ideea unei scrisori adresate ANAF „în care să arătăm că un post nu poate să schimbe sediile în cinci zile, ci le trebuie un termen rezonabil, altfel noi am fi obligaţi să le întrerupem emisia.“ „Să ne adresăm ANAF, să ne exprimăm îngrijorarea faţă de ceea ce s-ar putea întâmpla pe piaţa audiovizuală şi să gândim împreună o soluţie“, a spus şi Lorand Turos, membru CNA.
În cele din urmă, CNA a hotărât: va trimite către ANAF o scrisoare prin care îşi va exprima preocuparea în legătură cu situaţia evacuării celor cinci televiziuni ale trustului Intact din sediile lor şi posibilele evoluţii negative, cum ar fi riscul unei întreruperi de emisie în cazul acestora.
La polul opus se află Valentin Jucan, membru CNA care nu a fost prezent la şedinţa dedicată Antenelor, însă a criticat în termeni duri decizia instituţiei pe care o reprezintă de a se amesteca în acest conflict, fiind de părere că „forul promovează o falsă teză şi arată că e în slujba Antena 3“.
Pentru mai multe informaţii despre acest subiect, mai puteţi citi şi:
Ordin de „evacuare urgentă” a sediilor Antena 3 şi Antena 1
Jocul amânărilor în scandalul clădirii confiscate de ANAF, din care emit Antenele