Valentin Jucan, despre întâlnirea membrilor CNA cu reprezentanţii Intact: „Un joc penibil prin care instituţia este făcut preş în faţa Antenei 3“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valentin Jucan, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), critică decizia colegilor săi de a se întâlni cu reprezentanţii grupului de media intact Intact, fiind de părere că este „un joc penibil prin care instituţia este făcută preş în faţa Antenei 3“. Totodată, acesta a explicat de ce întreruperea emisiei, idee pe care o avansează realizatorii postului, este puţin probabilă.

CNA şi reprezentanţii trustului Intact, sub umbrela căruia stau posturile Antena 1 şi Antena 3, au căzut de acord să se întâlnească joi pentru a discuta şi a găsi soluţii, după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat luni că sediile televiziunilor Antena 1 şi Antena 3 trebuie eliberate în termen de cinci zile. În acest sens, inspectorii ANAF au prezentat reprezentanţilor televiziunilor notificarea de evacuare pentru a pune în executare sentinţa penală din 2013, potrivit căreia statul a intrat în posesia imobilelor. 

Evacuare Antena 1 şi Antena 3. Valentin Jucan, atac la CNA: „Întâlnire de dragul scandalului de moment şi a servilismului“

În acest context, membrul forului audiovizual Valentin Jucan a reacţionat dur, acuzându-şi colegii de ipocrizie şi pe cei de la Antena 3 că dezinformează, făcând referire la modul în care realizatorii postului au prezentat decizia ANAF. „Execuţie, nu executare“ a fost expresia folosită de realizatori pentru a descrie somarea de evacuare. Alessandra Stoicescu a catalogat decizia drept „un act terorist“, Mircea Badea a spus că statul nu este interesat să obţină bani, ci să închidă televiziunile, s-a vorbit despre atacuri la libertatea presei, despre abuzuri, despre ieşit în stradă, iar preşedintele Klaus Iohannis şi prim-ministrul Dacian Cioloş au fost invitaţi la sediul Antenei 3. 

„Membrii CNA au decis să se întâlnească cu reprezentanţii Antena 3 pentru a discuta situaţia nouă în care se află postul. Este un joc penibil prin care instituţia este făcută preş în faţa Antenei 3, de dragul scandalului de moment şi a servilismului. Nu este nimic de discutat“, a scris Jucan pe Facebook

Evacuare Antena 1 şi Antena 3: Care sunt şansele ca televiziunile Intact să-şi înceteze emisia

Totodată, membrul CNA a explicat şi ce trebuie să facă reprezentanţii trustului în vederea mutării sediului, dar şi ce este de făcut pentru a nu se ajunge în situaţia ca posturile să-şi întrerupă emisia. Redăm mesajul integral semnat de Valentin Jucan:

Demontarea ipocriziei CNA şi a dezinformării Antena 3 cu privire la întreruperea emisiei. 

Astăzi, membrii CNA au decis să se întâlnească cu reprezentanţii Antena 3 pentru a discuta situaţia nouă în care se află postul. Este un joc penibil prin care instituţia este făcută preş în faţa Antena3, de dragul scandalului de moment şi a servilismului.

Nu este nimic de discutat. Iată motivele:

- Ce trebuie să facă Antena3 în vederea mutării sediului?

Antena 3 trebuie să depună la CNA dosarul prin care se solicită autorizarea noului studio, conform Deciziei CNA nr. 277 din 2013, cap. III, art. 13:

(1) Titularul licenţei audiovizuale va înregistra la CNA dosarul de solicitare a deciziei de autorizare, care va conţine, în funcţie de modalitatea tehnică de difuzare, următoarele documente:

a) cerere, conform formularului-tip prevăzut în anexa nr. 1;

b) grila de programe pentru o perioadă de o săptămână;

c) autorizaţia tehnică de funcţionare a staţiei de emisie, în copie certificată de radiodifuzor;

d) licenţa de emisie, în copie certificată de radiodifuzor, în cazul difuzării pe cale radioelectrică, sau licenţa de utilizare a frecvenţelor cu includerea serviciului de programe în grupul de utilizatori, în cazul difuzării prin reţele de comunicaţii electronice, în copie certificată de radiodifuzor;

e) lista echipamentelor şi schiţa spaţiilor redacţionale şi de producţie;

f) copia contractului de închiriere sau a actului de proprietate pentru spaţiile destinate realizării serviciului de programe, certificată cu originalul de către radiodifuzor;

g) lista persoanelor responsabile de conducerea societăţii comerciale şi a celor care îşi asumă, în principal, responsabilitatea editorială, numerele de telefon şi adresa la care pot fi contactate, altele decât cele prevăzute în anexa nr. 1.

În situaţia de faţă, având în vedere termenul scurt pe care îl are la dispoziţie, evident, Antena 3 nu are cum să depună la CNA un astfel de dosar. 

Ce este de făcut astfel încât să nu se întrerupă emisia?

Simplu: Antena 3 se mută în noul sediu, fără ca acesta să fie autorizat de CNA.

Ce riscă Antena3 pentru o astfel de mutare? 

Conform Legii audiovizualului nr. 504 din 2002, republicată, art. 58, alin.1, Antena 3 riscă să primească O SOMAŢIE. Întotdeauna aceasta a fost decizia CNA pentru situaţii similare.

Iată ce prevede articolul din Legea audiovizualului: (1) Difuzarea serviciului de programe poate începe după obţinerea deciziei de autorizare audiovizuală.

După momentul somării publice, de intrare în legalitate, Antena 3 are la dispoziţie 30 de zile pentru depunerea documentelor. Deci, cu preţul unei simple somaţii, se „obţine“ un nou termen de 30 de zile.

Ce se întâmplă dacă nici după aceste 30 de zile nu se depune documentaţia pentru noul studio?

În acest caz, Antena3 poate fi sancţionată cu amenda minimă de 10.000 lei, conform art. 90, alin. 1, lit. „h“, din Legea audiovizualului.

Orice ar fi, dacă Antena 3 notifică CNA în legătură cu situaţia de faţă, respectiv o eventuală imposibilitate tehnică de a emite, NU se va afla în situaţia pierderii licenţei audiovizuale, deoarece acest caz este reglementat de lege, dându-se posibilitatea întreruperii emisiei pentru 90 de zile. Cu alte cuvinte, emisia Antena 3 poate fi întreruptă NUMAI dacă ei o doresc, iar licenţa poate fi pierdută NUMAI dacă depăşesc acest termen, ceea ce nu este cazul de faţă.


Pe aceeaşi temă: 

Ordin de „evacuare urgentă“ a sediilor Antena 3 şi Antena 1

Victimizare pe scară mare: CNA şi reprezentanţii Intact se întâlnesc pentru a găsi soluţii. Membrii forului, între „dezinformare“ şi „cenzură“

Scandalos. Senatul îl pune pe Cioloş să dea explicaţii pentru evacuarea Antenei 3. Tăriceanu a venit cu propunerea, iar PSD şi PNL au votat cot la cot

Liviu Dragnea sare în apărarea Antenei 3: „ANAF a descins într-un mod abuziv. Cioloş să găsească soluţii ca aceste televiziuni să nu fie închise“

 

Valentin Jucan, membru CNA, spune că Antena 3 face „şantaj public“ în legătură cu notificarea ANAF

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite