Cine va fi protagonistul celui de-al treilea sezon „True Detective“
0
HBO pregăteşte cel de-al treilea sezon al serialului „True Detective“, iar rolul principal va fi jucat de un actor premiat cu Oscar.
Mahershala Ali, premiat cu Oscar anul acesta pentru „Moonlight“, a fost ales drept protagonistul următorului sezon „True Detective“, arată Variety, potrivit News.ro.
Actorul american va juca rolul detectivului Wayne Hays, după ce în primul sezon Matthew McConaughey a interpretat rolul poliţistului Rustin Cohle, iar în sezonul al doilea, Colin Farrell a fost distribuit în rolul detectivului Ray Velcoro.

Mahershala Ali va fi protagonistul sezonul 3 din „True Detective“ FOTO Guliver/Getty Images
Nic Pizzolatti va regiza sezonul 3 alături de Jeremy Saulnier, potrivit Variety. Deocamdată, nu a fost stabilită o dată de lansare şi nici una de începere a producţiei.
„Nic a scris scenarii remarcabile“, a transmis Casey Bloys, directorul de programe al HBO. „Cu viziunea sa ambiţioasă şi cu Mahershala Ali şi Jeremy Saulnier alături, suntem încântaţi să începem următorul «True Detective»“.
Sezonul al treilea True Detective va spune povestea unei crime macabre ce a avut loc în Ozarks, o zonă muntoasă din Arkansas. Misterul din jurul acestei crime se întinde pe trei perioade diferite de timp. Mahershala Ali va fi Wayne Hays, un poliţist din zona de nord a Arkansasului.
Actorul american McConaughey (46 de ani) declara anul trecut că se află în negocieri avansate cu creatorii serialului „True Detective“ pentru a-şi relua rolul în cel de-al treilea sezon, după ce al doilea sezon a avut o audienţă mult mai scăzută şi a generat opinii negative în rândul criticilor: „Îmi este dor de Cohle şi îmi e dor să îl privesc în serile de duminică. Eram un om fericit atunci când am filmat acest serial, pentru că, timp de şase luni, am fost în lumea mea“, spunea actorul.
Cu toate acestea, planurile par să se fi schimbat, iar McConaughey se numără printre producătorii executivi ai noului sezon.