Cine sunt cei şapte membri ai juriului Cerbul de Aur 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Televiziunea Română a dezvăluit numele celor şapte membri ai juriului care vor alege concurenţii de la Cerbul de Aur 2018, festival ce are loc în perioada 29 august-2 septembrie în Piaţa Sfatului din Braşov.

Daniel Jinga – dirijor şi compozitor, Liana Stanciu Georgescu – jurnalist de specialitate radio şi TV, Felix Crainicu – realizator Radio România Actualităţi, Andrei Tudor – compozitor, Andreea Archip – jurnalist, Gabriel Scîrlet – regizor muzical TVR şi Smaranda Vornicu Shalit – directorul Festivalului formează juriul care va decide artiştii ce intră în Concursul Festivalului Internaţional Cerbul de Aur. 

Doritorii mai au la dispoziţie zece zile pentru a se înscrie la concursul internaţional de interpretare, iar după închiderea perioadei de înscrieri, membrii juriului vor alege cel mult 15 concurenţi dintre candidaţi, urmând ca pe 20 iulie să aflăm numele artiştilor care vor lupta pentru marele trofeu.

„Sunt extrem de onorată şi, în acelaşi timp, responsabilizată de semnificaţia aparte a acestei ediţii aniversare a Festivalului“, a declarat Smaranda Vornicu Shalit. „Voi spune un lucru de domeniul evidenţei: ne dorim o repunere a acestui brand de prestigiu pentru TVR şi pentru România în poziţia pe care el o merită în peisajul muzical românesc. Lucrăm intens pentru a avea un mix de  recitaluri româneşti şi străine, care să se ridice la standardele de calitate muzicală ale ediţiilor anterioare“, a adăugat directorul festivalului. 

10 zile de înscrieri

Artiştii care vor să urce pe scena Festivalului şi să concureze pentru premiile în valoare totală de 65.000 de euro mai au timp să se înscrie până în data de 11 iulie, pe site-ul oficial al evenimentului, http://cerbuldeaur.ro, unde este publicat şi Regulamentul concursului.   

„Sperăm să oferim publicului din Piaţa Sfatului şi din faţa ecranelor de televiziune un concurs interesant, cu interpreţi talentaţi, fiecare cu amprenta sa artistică aparte. Mai sunt zece zile şi îi încurajez să se înscrie pe toţi tinerii artişti care vor să urmeze calea de succes a unor mari nume precum Luminiţa Dobrescu, Corina Chiriac, Margareta Pâslaru,  Angela Similea, Monica Anghel, Paula Seling sau Andra“, a punctat Smaranda Vornicu Shalit.

Prezentarea membrilor juriului 

Compozitor şi dirijor, Daniel Jinga este maestru de cor al Operei Naţionale din Bucureşti şi dirijor al Orchestrei Simfonice Muntenia din Târgovişte. Doctor în muzică, este fondator şi dirijor al corului de cameră Accoustic şi a colaborat în proiecte simfonice cu mari artişti români precum Phoenix, Gheorge Zamfir şi Smiley.

Felix Crainicu este regizor de teatru (cu numeroase spectacole montate în teatre din România), scriitor, fondator al Şcolii de dans şi teatru Oportunidad. Cu o experienţă de 25 de ani în radio, Felix Crainicu realizează, în prezent, mai multe emisiuni muzicale la Radio România Actualităţi – „Muzica de top“, „Muzică şi radio“, „Colecţia de muzică – succesele muzicii româneşti“.

Liana Stanciu se numără printre primii realizatori de radio după 1989 şi face parte din echipa TVR de peste zece ani, unde este realizator de emisiuni de divertisment şi culturale. Liana Stanciu are o experienţă vastă în media românească şi este activă în mai multe ONG-uri.

Andreea Archip este reporter special la „Libertatea“. Are o experienţă de 12 ani ca jurnalist în presă scrisă şi televiziune. A început cu „Evenimentul zilei“ şi „Adevărul“, a lucrat la Departamentul Ştiri al Televiziunii Române, a realizat reportaje şi documentare la Digi24. Ca reporter la „Libertatea“, a coordonat şi realizat campanii media şi a fost trimisul special al publicaţiei la evenimente de amploare din ţară şi străinătate.  

Distins cu peste 30 de premii de creaţie şi interpretare, compozitorul Andrei Tudor este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, în comisia de specialitate a Credidam şi lector universitar doctor la Catedra de compoziţie a Universităţii de Muzică din Bucureşti. Artistul colaborează, în calitate de compozitor, orchestrator, pianist sau şef de orchestră cu nume importante din industria muzicală, precum Angela Gheorghiu, Andra, Aura Urziceanu, Monica Anghel, Nico, Luminiţa Anghel,  Gabriel Cotabiţă, Felicia Filip, Vlad Miriţă, Marcel Pavel, Cezar Ouatu, Cristi Minculescu, Adrian Enache, Paula Seling şi Pasha Parfeni. Piese sau aranjamente semnate de compozitor au apărut pe mai mult de 20 de compilaţii.

Gabriel Scîrlet a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti la secţia Compoziţie. Din 2006 este regizor muzical la Televiziunea Română, unde a realizat regia muzicală pentru numeroase concursuri muzicale: Eurovision, Cerbul de Aur, Concursul George Enescu, Eurovision Junior, Mamaia Copiilor. Lansări discografice: Jon Lord live (EMI Londra), Filarmonica Moscova (Sony Austria), Filarmonica George Enescu, Hope Concert.

Smaranda Vornicu Shalit are o experienţă în media de 25 de ani, fiind coproducător, realizator şi moderator al emisiunii „De la A la infinit“ (2013), jurnalist şi editor pentru Avantage, Elle, Cosmopolitan, EVZ life and style, catchy.ro. La ediţia din acest an, Smaranda Vornicu Shalit este directorul Festivalului Cerbul de Aur.

Istoric Cerbul de Aur

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur va avea loc în perioada 29 august–2 septembrie în Piaţa Sfatului din Braşov. În an aniversar, dedicat Centenarului României şi semicentenarului festivalului, TVR propune un format special al evenimentului, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului şi evenimente adiacente. Festivalul se va încheia cu o Gală Centenară, un spectacol folcloric ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical. Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzică organizat în România şi, în mod tradiţional, la Braşov. De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow şi mulţi alţii.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite