Andreea Esca va oferi „Clipa de fericire“ unui om pentru care boala nu este un obstacol
0
În ediţia de miercuri, 9 decembrie, a emisiunii „Clipa de fericire“, difuzată de Pro TV de la ora 20.30, Andreea Esca va aduce o bucurie unui om care o urmăreşte cu sfinţenie la pupitrul Ştirilor.
Miercurea aceasta, oameni care sunt mândri de realizările lor, care luptă, care îşi dedică timpul şi viaţa pentru a-i ajuta pe alţii vor fi în centrul atenţiei pentru a trăi „Clipa de fericire“.
Andreea Esca, unul dintre cei mai iubiţi oameni de televiziune care de 20 de ani le aduce telespectorilor principalele ştiri ale zilei, a strâns o bază de admiratori considerabilă, însă există un anumit om, care nu ratează nicio ediţie a Ştirilor Pro TV, iar în lupta cu greutăţile vieţii, jurnalul este singurul lui moment de relaxare.
„Poveştile cu oameni în vârstă şi cu copii mă impresionează în mod deosebit. Iar povestea acestor părinţi, atât de puternici în faţa problemelor pe care le au cu fetiţa lor care suferă de autism, este remarcabilă. Am cunoscut o familie tânără, frumoasă, care deşi trece prin teste greu de dus, nu se lasă doborâtă, ci dimpotrivă, luptă şi pentru alţii aflaţi în aceeaşi situaţie ca ei. Jos pălăria!“, a declarat Andreea Esca.
Telespectatorii vor vedea miercuri, de la 20.30, oameni care se mândresc cu munca lor, pentru care puţin înseamnă mai mult decât suficient, un exemplu de dragoste care trece de bariera timpului, dar şi ce înseamnă cu adevărat să îţi dedici viaţa unei meserii prin care în fiecare zi să oferi o clipă de fericire.