Amintiri de la Revelioanele de altădată. Micul eşec de la Pro TV din 1996: „Ne-am îmbătat de supărare şi stres“

Cândva, noaptea de 31 decembrie reprezenta pentru români unul dintre rarele momente în care se puteau bucura de puţină libertate şi puteau râde la glume subversive fără a se teme pentru viaţa lor. În mod paradoxal, azi trăim, cel puţin în teorie, într-o ţară democrată, însă programele de Revelion pregătite de televiziuni parcă şi-au pierdut din farmecul de altădată.

Primul Revelion televizat din România a fost cel din 1956-1957. Erau începuturile televiziunii, iar programele speciale pregătite de Televiziunea Română pentru noaptea dintre ani erau aşteptate cu nerăbdare de români şi nu doar pentru că reprezentau o gură de aer proaspăt, ci şi pentru că aveau şansa să-i admire pe marii actori ai epocii şi să se bucure de umorul lor de calitate. 

Nici nu se punea problema unui Revelion fără Amza Pellea, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, Mitică Popescu, Ştefan Bănică Sr, Anda Călugăreanu, Puiu Călinescu, Horia Căciulescu, Radu Zaharescu şi Horia Şerbănescu, Ştefan Mihăilescu- Brăila, Draga Olteanu, Tamara Buciuceanu Botez, Carmen Stănescu, Mişu Fotino, Jean Constantin, Nicu Constantin, Sebastian Papaiani. Fiecare, cu glume şi replici isteţe, „şopârle“ care să păcălească cenzura şi să ajungă direct la sufletul telespectatorilor. De altfel, TVR va difuza azi, de la ora 20.30, „100 de momente de colecţie“ – scene care au scris istorie de Revelion.  

La acele programe lucrau armate întregi de oameni, pregătirile începeau cu luni bune înainte de sfârşitul anului, iar cenzura mai închidea câte un ochi şi permitea oamenilor să se distreze un pic măcar în ultimele momente ale unui alt an plin de restricţii. Până în 1989, aproape de miezul nopţii dintre ani, glumele şi scheciurile se opreau. Era momentul discursului ţinut de dictatorul Nicolae Ceauşescu.

„În mod bizar erau mai tentante şi în mod sigur mai decente şi nu doar pentru că exista o cenzură acerbă. Cei care scriau textele pentru scheciuri, cu actorii cei mai mari de comedie, care, apropo, nu recitau niciodată ode lui Nea Nicu, erau extrem de motivaţi să încerce să strecoare, în aparent cele mai inofensive subiecte, aluziile cele mai incredibile, devenind un fel de spectacol interactiv, cu telespectatorul deştept“, îşi aminteşte criticul de film Irina Margareta Nistor. 

Irina Margareta Nistor subliniază şi subtilităţile programelor de Revelion pe care mulţi le-au dat uitării: „Memoria noastră e una selectivă şi suntem tentaţi să uităm că totul începea cu un număr de balet în care neapărat apărea cuvântul «revelion», subliniat «lion», şi că, pe la miezul nopţii, în jurul mesajului tovarăşului, înainte şi după, doar populară, niciodată o singură voce, ci în haită, cum se spunea în argou“.

Micul eşec al marelui Revelion de la Pro TV

Analistul media Iulian Comănescu păstrează în sertar şi o amintire dinăuntrul televizorului: micul eşec al Revelionului Pro 1996-1997, beţia de după şi lungile şedinţe ce au urmat. 

„Am lucrat la acel Revelion. Totul se petrecea la Naţional şi era construit în jurul faimosului concurs cu întrebări din filme. Premiul creştea la fiecare câteva runde, de la un milion de lei la zece, o sută şi apoi un miliard. În scenariu, la miezul nopţii, «Domnul Milion», cum i se spunea lui Florin Călinescu, se transforma în «Domnul Miliard». Aveam şi planul B, ca întotdeauna, în ideea că nu s-ar fi câştigat milionul, s-ar fi reportat la premiul de zece şi aşa mai departe. Problema a fost că nimeni nu ştia răspunsurile corecte, spre deosebire de matinal, unde milionul se dădea în 75% din emisiuni, cred. Călinescu n-a putut decât să tragă de segmentele de concurs, desfăşurătorul s-a dus naibii şi totul s-a transformat într-o catastrofă, nu ştiu cât de vizibilă din faţa ecranului, dar de jale pentru noi, cei care alergam cu hârtii prin spatele camerelor. Până la urmă, Călinescu a reuşit, cu chiu, cu vai şi foarte nervos, să dea toţi banii odată, am încheiat emisia cu jumătate din divertismentul pregătit şi am şters-o la Club 30, unde ne-am îmbătat de supărare şi stres. Cred că a fost singura dată când l-am văzut pe Călinescu bând mai mult de o bere. În zilele următoare am făcut şedinţe ca să ne dăm seama ce naiba se întâmplase. Explicaţia pe care am găsit-o a fost că de Revelion liniile telefonice erau înroşite de un public nespecializat, în timp ce la emisiunea de dimineaţă sunau oameni pregătiţi, care-şi luau notiţe din filme. Promovarea fusese pur şi simplu prea puternică, fidelii concursurilor se pierduseră în majoritatea apelanţilor, care răspundeau la noroc.“

Iulian Comănescu îşi aminteşte că revelioanele comuniste prefera să le petreacă în gaşcă, iar marea aventură era să găsească bere: „Eram foarte tineri şi de revelioane preferam să ne strângem acasă la cineva şi să dansăm. Ne pasionau mai curând vinilurile pe care pusese mâna un coleg sau altul. A cumpăra bere era o aventură, fiindcă era greu de găsit şi plecai prin oraş cu ditamai genţile de voiaj cu sticle goale, ore întregi, până descopereai o alimentară în care găseai“.

Irina Margareta Nistor şi-ar fi dorit să vadă un Revelion „colorat“, însă nu a fost să fie: „Din 1983, de când a apărut TVR-ul color, în fiecare an îmi promiteam, în gând, că până anul următor, o să avem şi noi acasă un TeleColor, dar cum era cu listă de aşteptare – ca la automobilele Dacia, Oltcit sau Lăstun – şi destul de scump, abia în februarie 1989 am reuşit, cât să vadă ai mei Revoluţia Color, eu trăind-o, în mare parte, în Studioul 4.“

Criticul de film a rememorat şi „cea mai spectaculoasă experienţă“, aşa cum o numeşte, care s-a petrecut după Revoluţie: „Mă uitam cu mama mea la scheciuri şi îl pândeam pe cel cu Emilia Popescu şi Ştefan Bănică Jr., era după miezul nopţii, şi odată l-am auzit pe Bănică, pe post de personaj istoric, strigând: «Să vină Irina Nistor!» Am înlemnit amândouă, pentru că nu-mi dădeam seama ce o să urmeze! Emilia mă interpreta, măgulitor de bine, cum mă plângeam, eu venind din zilele noastre, că totul e prea vulgar, aluzie la celebrul «La naiba!» din traducerile de pe video.“

„Umorul s-a degradat“

Înainte de '89, revelionul era o miză pentru Televiziunea Română, cenzura se relaxa şi cei mai buni autori de scheciuri şi actori se puneau pe treabă, explică analistul media Iulian Comănescu. „Dura mult mai mult decât revelioanele TV de azi, care se termină pe la două noaptea, şi stau şi mă gândesc dacă nu cumva nu era o mişcare politică plănuită, fiindcă peste tot în lume de Revelion se iese pe stradă, or în comunism erau interzise orice fel de adunări în afară de mitingurile comuniste şi erau supravegheate inclusiv cozile la carne. Mai era şi mesajul lui Ceauşescu, singurul pe care îl urmăream în fiecare an, în ideea că poate va spune ceva cu sens, oricât perora pe la congrese şi cu alte prilejuri. Dar nu pot spune că ne alegeam cu mare lucru, poate doar nişte înjurături“, povesteşte Comănescu. 

Lucrurile s-au schimbat radical după 1990, iar cea care a trimis lumea în stradă a fost, culmea, tot televiziunea, mai precis Pro TV, care în primii ani făcea demonstraţii de forţă luându-şi publicul din faţa televizoarelor şi scoţându-l afară din casă. Era vorba de concertele prezentate de regretatul Andrei Gheorghe. 

Astăzi mai au oamenii pentru ce să se aşeze în faţa televizorului în noaptea dintre ani? Se mai râde oare cum se făcea la „şopârle“? Irina Margareta Nistor crede că scheciurile de altădată au succes şi acum, ca dovadă că sunt pe YouTube. Cât despre actualele programe pregătite de televiziuni pentru noaptea dintre ani, criticul crede că „nu au o personalitate aparte şi nu diferă cu mult de programele de peste an, cu conotaţii deochiate şi o doză de vulgaritate, ceea ce te face să-şi aminteşti că vulg şi vulgaritate au aceeaşi rădăcină“.

Şi Iulian Comănescu subliniază că umorul s-a degradat, iar şopârlele au murit odată cu comunismul: „Din păcate, umorul s-a degradat şi faţă de acum zece ani. Iar a sta în faţa televizorului e oricum anacronic. Ratingurile sunt încă destul de mari, dar a dispărut şi miza de marketing a revelioanelor, cu care televiziunile încercau să facă o demonstraţie de forţă acum 15 ani şi pentru public, şi pentru advertiseri. În privinţa şopârlelor, au murit odată cu comunismul, ca şi bancurile politice şi e normal să fie aşa, fiindcă cenzura nu mai există. În schimb, satira tăioasă ar avea succes oricând şi oriunde, dar problema e că la noi se livrează mai degrabă scălămbăieli. Televiziunea a devenit o afacere pentru mase, tinerii şi publicul educat caută satisfacţie în altă parte“.

Dan Negru: „Astăzi publicul nu mai are răbdare cu tine“

Dan Negru, supranumit „regele revelioanelor“ graţie faptului că de aproape 20 de ani reuşeşte să spulbere concurenţa cu audienţa uriaşă înregistrată cu programele pregătite, recunoaşte că înainte era mult mai greu de făcut un Revelion pentru micile ecrane, însă acum e o adevărată luptă să convingi oamenii să se aşeze în faţa televizoarelor pe 31 decembrie. 

„Îmi amintesc Revelionul de acum 18 ani, acelea aveau un consum de public foarte mare. Oamenii se uitau la televizor că nu aveau altă opţiune, Centru Vechi era tot închis în Bucureşti, în Timişoara la fel, în Oradea era totul căzut, Sibiul nu exista, adică lumea nu avea unde să se ducă afară. În străinătate nu te puteai duce, că îţi trebuia viză. Păi puteai tu să te duci în Dubai în ‘99? Şi atunci, lumea stătea acasă şi se uita la televizor. S-a terminat. Nu numai că a apărut exodul vacanţelor, nu numai că s-au deschis hoteluri la Predeal, Poiana Braşov, unde îţi faci credit să dormi o noapte, dar au apărut new media – Netflix, YouTube. Piaţa era alta, lumea era alta, aşteptările erau altele. E total alt public. Publicul de acum e mult mai nerăbdător, mult mai agresiv, incomparabil cu cel de acum 20 de ani. Ăla era mai îngăduitor. Veneau de la serviciu bulversaţi şi dădeau drumul la televizor şi îl vedeau pe unul, Negru, care dădea din mâini, şi ziceau «Uite-l, mă, şi pe penibilul ăsta», dar după aia erau îngăduitori şi ziceau «Lasă-l, mă, că şi eu sunt la fel la serviciu». Astăzi nu mai e aşa. Astăzi publicul dă drumul la televizor, vede un penibil şi zice «Dă telecomanda, hai, pac», nu mai are răbdare cu tine. Acum te raportezi la un public care îşi doreşte lucruri foarte rapide, dinamice, vrea să se întâmple mereu lucruri, să fie ceva. Eu sunt convins de un lucru, că de acum în 19 ani nu vor mai exista revelioane la TV“, declară Dan Negru.