10 ani de „Apropo TV“: „Asta ne obligă să ne comportăm ca nişte români adevăraţi, transformând totul într-o petrecere“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După aproape zece ani de activitate şi neîntrerupt umor terapeutic, emisiunea „Apropo TV“, prezentată de Andi Moisescu, se întoarce cu un nou sezon de colecţie, cel cu numărul 20, începând de duminică, 28 septembrie, de la ora 13:05.

Este un sezon cu totul special, care va fi marcat de câteva evenimente notabile: emisiunea cu numărul 300, aniversarea unui an de când „Apropo TV“ a primit, la Premiile TV Mania, premiul pentru cea mai bună emisiune de satiră şi - dacă situaţia în general o va permite - câteva ediţii mai amuzante decât ţara însăşi.

Ca orice show de televiziune care s-a maturizat laolaltă cu telespectatorii săi, „Apropo TV“ îşi propune să abordeze în această toamnă câteva dintre cele mai decisive teme ale momentului: preşedinţii, profeţiile, Vladimir Putin, Apocalipsa, gimnastica feminină, părintele Arsenie Boca, YouTube-ul şi, nu în ultimul rând, seria de trenduri citadine reunite sub genericul „Mustăţile de hipster, încotro?“.

„Ca şi când n-ar fi fost de ajuns că-n deschiderea noului sezon atingem emisiunea cu numărul 300, la finalul lui mai aniversăm şi zece ani de «ApropoTV». Asta ne obligă practic să ne comportăm ca nişte români adevăraţi, transformând întreg sezonul într-o petrecere continuă“, a declarat Andi Moisescu.

image

Andi Moisescu FOTO Pro TV

O garnitură imbatabilă de comentatori, de la Mihai Bobonete şi Marius Florea Vizante la Emil Hurezeanu şi Cristian Tudor Popescu, de la Ada Ularu şi Ruxandra Dragomir la Irina Păcuraru şi Stela Popescu, va asigura, şi în acest sezon, bunul mers al activităţii.

În premieră la „Apropo TV“, rubrica „Next Gen“ - în care s-au remarcat pînă acum doar artişti din muzica alternativă şi exponenţi ai noului val al cinematografiei româneşti - va explora noi teritorii ale artei contemporane. Şi chiar câteva nişe urbane destinate celor care fac ceva mai multă mişcare decât artă.

O altă premieră se va înregistra în cadrul rubricii „Time Out - 101 Cărţi“, care, începând din acest sezon, va găzdui recomandările unor profesionişti ai domeniului: scriitori şi critici literari. În paralel, continuă serialul de recomandări cinefile „Time Out - 101 Filme“, întrucât, în condiţiile în care viaţa a început să frizeze blockbuster-ul, e necesar să se vorbească despre capodopere.

Conform tradiţiei, „Apropo TV“ va continua să se împace cu publicitatea săptămânal, sigur doar în cazurile în care se justifică efortul. Împreună cu făptaşii, dar şi cu cei mai gingaşi critici ai lor, colegii de breaslă din departamentele de creaţie, Andi Moisescu va recompune poveştile celor mai condimentate salate din pauzele publicitare.

Lista cu must have-uri a sezonului cu numărul 20 este completată de invitaţii lui Andi Moisescu în tradiţionalul studio al emisiunii. Pentru că, deşi ţara s-a îmbrăcat frumos, în stare de sărbătoare electorală, e încă mult de discutat în cadrul rubricii „România care este“.

Sezonul cu numărul 20 al emisiunii „Apropo TV“ debutează duminică, 28 septembrie, de la ora 13:05, la Pro TV.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite