Solistul trupei Helloween, despre România: „Peisaje de vis, mândrie naţională, oameni prietenoşi şi... Dracula“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Helloween

Cu doar câteva zile înainte de concertul pe care Helloween o va susţine la Bucureşti, „Adevărul“ a stat de vorbă cu solistul trupei, Andi Deris.

Ce înseamnă pentru voi acest turneu şi faptul că, după atâta timp, veţi cânta în componenţa iniţială?

Andi Deris: Acest turneu chiar e ceva special. Nu doar pentru fani, ci şi pentru noi. Este o reunire la care noi, membrii trupei, nu ne-am fi gândit că ar fi posibilă. Ne bucură mult şi faptul că ne înţelegem atât de bine, iar căldura şi susţinerea care vin de la fanii noştri au transformat acest turneu într-un uriaş succes. 

Privind în urmă, este ceva ce ai schimba în ceea ce priveşte evoluţia trupei?

Andi Deris: Desigur că am putea să punem sub semnul întrebării toate deciziile pe care le-am luat în ultimii 30 de ani – fie că e vorba de viaţa personală, fie de cea profesională. Însă dincolo de asta, noi suntem fericiţi că fanii noştri continuă să ne iubească muzica şi că mai putem susţine concerte în întreaga lume.

Vi s-a dus faima că reuşiţi să creaţi o conexiune extrem de strânsă cu publicul în orice colţ de lume aţi cânta. Asta spun şi fanii voştri din România. Care e secretul?

Andi Deris: Nu cred că e vreun secret. Iubim muzica pe care o facem şi se pare că şi fanii o iubesc. De fapt, totul se rezumă la asta: metalul pe care-l cântăm de peste 30 de ani.

Ce planuri are Helloween în 2018?

Andi Deris: Vom face o pauză în ianuarie şi februarie. În martie concertăm în Japonia, unde a trebuit să stabilim noi date de concert după ce biletele puse în vânzare pentru primele două concerte s-au epuizat în timp-record. În aprilie mergem în Rusia şi în Ucraina. Iar la vară vom fi prezenţi la toate festivalurile importante din Europa. Toamna dăm startul turneului în SUA şi în Canada, după care urmează America Latină. „Pumpkins United World Tour“ se va încheia acasă, la Hamburg, în Germania, pe 22 decembrie 2018.

Care sunt primele cuvinte care vă vin în minte atunci când auziţi „România“?

Andi Deris: Peisaje de vis, mândrie naţională, oameni prietenoşi şi... Dracula.

Ce aţi pregătit pentru showul din Bucureşti? Câteva detalii vizavi de setlist.

Andi Deris: În era internetului, fanii se pot informa, practic, în timp real despre setlistul trupelor aflate în turneu. Deşi înţelegem că fanii vor să ştie în avans ce le pregătim, asta răpeşte, într-un fel, tot farmecul, toată „magia“. Păstrăm câteva piese-surpriză pentru fiecare concert, despre care nu am să vă spun nimic acum, că altfel nu ar mai fi surpriză.

Ce trupe şi ce fel de muzică v-au influenţat cel mai mult de-a lungul anilor?

Andi Deris: Sweet şi Kiss m-au influenţat cel mai mult în adolescenţă, pe urmă am ascultat trupe hard rock şi metal din anii ’80: Aerosmith, Iron Maiden, Judas Priest şi lista e lungă.

Ce sfat ai da unor trupe tinere care vor să calce pe urmele voastre? Mai e posibilă afirmarea în vremurile de acum?

Andi Deris: Trupelor tinere le e mult mai greu acum să se afirme, deşi nici pe vremea noastră nu a fost tocmai uşor. Singurul sfat pe care-l pot da: fiţi voi înşivă, nu încercaţi să vă copiaţi eroii şi munciţi mult!

Concertul de pe 15 decembrie de la Romexpo face parte dintr-un turneu global pus la cale de Helloween, formaţia germană având în plan să străbată 30 de oraşe de pe 4 continente. Este pentru prima dată când Helloween va urca pe scena în această formulă cu 2 solişti, reuniunea fiind mult dorită de fani de ani de  zile. De curând, turneul şi-a continuat parcursul în Europa, unde Helloween a reuşit să adune peste 12000 de „pumpkin heads” în Praga.

Michael Kiske şi Andi Deris au ţinut să transmită un mesaj fanilor muzicii rock din România promiţându-le că vor avea parte de un „show lung şi fabulos“. 

Helloween

Pentru fanii din România este o şansă unică de a-i vedea în această formulă în concert, ţinând cont de anunţul trupei conform căruia nu întrevăd în cariera lor un alt turneu de proporţii similare.

Cu nu mai puţin de 15 albume de studio în palmares, formaţia germană a reuşit să treacă testul timpului iar universul creat de Helloween care a inspirat generaţii continuă să fascineze sute de mii de iubitori ai rock-ului din întreaga lume.

Preţurile biletelor sunt după cum urmează:

- Golden Circle (sub 100 bilete) – 250 de lei

- Normal circle – 150 de lei

Biletele sunt disponibile în reţelele bilete.roeventim.ro şi iabilet.ro.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite