Selah Sue concertează la Arenele Romane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Selah Sue va concerta în Capitală FOTO Facebook
Selah Sue va concerta în Capitală FOTO Facebook

Cântăreaţa belgiană Selah Sue concertează pe 22 septembrie în Bucureşti, la Arenele Romane, informează organizatorii evenimentului, Phoenix Entertainment

Arenele Romane vor fi învăluite de acordurile unor piese precum "Raggamuffin", "Crazy Vibes", "Summertime", "Zanna" şi "This World". Cântăreaţa de origine belgiană este o adevărată revelaţie a noului val de muzicieni care a atras atenţia încă de la primul material lansat EP-ul "Black Part Love". Acesta s-a bucurat de un mare succes, iar cântăreaţa a fost invitată să cânte pe scena mai multor festivaluri mari din lume.

Astfel, în 2011, a fost lansat primul său album, intitulat chiar "Selah Sue", cu care a cucerit publicul de pretutindeni. Stilul abordat de artistă este unul original, un mix de muzică reggae, soul şi jazz, care a propulsat-o în topul celor mai apreciate cântăreţe din lume, în Europa ajungând la o cifră de 740.000 de copii vândute.

Selah Sue a cucerit şi continentul nord-american, înregistrând vânzări de 400.000 de albume şi aprecieri multiple venite din partea unor reviste prestigioase precum The Rolling Stones.
Cel mai cunoscut single al artistei "This World" a obţinut discul de platină, iar pentru "Raggamuffin", "Crazy Vibes" şi "Zanna", artista şi-a trecut în palmares discuri de aur.

Selah Sue nu s-a remarcat numai prin timbrul său vocal unic, uşor recognoscibil, ci şi prin priceperea cu care mânuieşte chitara, astfel că, având parte de suportul unui întreg ansamblu muzical, concertele artistei constituie experienţe de neuitat în aria muzicii live.

Evenimentul va începe de la ora 20.00, iar accesul publicului se va face de la ora 19.00.
Biletele sunt disponibile la preţurile de 80 de lei în primele două săptămâni de la punerea în vânzare (22 iulie - 5 august), 90 de lei (în perioada 6 august - 31 august), 100 de lei (în perioada 1 septembrie - 21 septembrie) şi 110 lei (în ziua concertului), prin reţeaua Eventim, magazinele Orange, Vodafone şi Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti, dar şi online, pe www.eventim.ro

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite