Prince ar fi murit din cauza unei supradoze dintr-un analgezic similar celui luat de Michael Jackson

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cântăreţul american Prince
a murit joi la vârsta de 57 de ani, trupul neînsufleţit al artistului a
fost descoperit în studioul acestuia din Paisley Park FOTO AP
Cântăreţul american Prince a murit joi la vârsta de 57 de ani, trupul neînsufleţit al artistului a fost descoperit în studioul acestuia din Paisley Park FOTO AP

Prince  a murit. Presa britanică scrie că Prince ar fi murit din cauza unei supradoze dintr-un analgezic similar celui luat de Michael Jackson. Acesta avea o durere la şold, dar a refuzat operaţia.

Prince a murit din cauza unei posibile supradoze 

Prince ar fi murit din cauza unei supradoze dintr-un analgezic similar celui care l-a răpus şi pe Michael Jackson, scriu reporterii britanici, citaţi de Digi24. Artistul ar fi folosit medicamentul pentru a-şi calma o durere la şold care îl chinuia de zece ani şi era provocată de cizmele cu toc înalt pe care le purta. Prince ar fi fost sfătuit să facă operaţie, dar a refuzat. Cultul Martorii lui Iehova din care făcea parte nu permite asemenea intervenţii.

Pe de altă parte, presa americană susţine că legendarul cântăreţ a fost tratat pentru o supradoză de opiacee cu doar şase zile înainte de a muri în liftul studioului său de înregistrare. Avionul lui Prince a aterizat de urgenţă în Moline, Ilinois, în urmă cu o săptămână pentru ca solistul să primească tratament în cazul unei gripe severe. Însă, jurnaliştii americani susţin că Prince luase o supradoză de opiacee în avion, care se afla la doar jumătate de oră de zbor de casa sa, iar pilotul a fost obligat să aterizeze la cel mai apropiat aeroport pentru ca solistul să primească îngrijiri medicale. Mai mult, medicii l-au sfătuit pe Prince să rămână sub supraveghere pentru 24 de ore, însă nemulţumit de lipsa unui salon privat a decis să se externeze imediat.

Prince a murit. Rezultatele autopsiei vor fi date în câteva săptămâni 

Poliţia nu a găsit niciun indiciu care să sugereze că moartea lui Prince ar fi fost o sinucidere şi nici semne de violenţă pe corpul său, însă rezultatul final al autopsiei, care va stabili cu certitudine cauza decesului artistului, va sosi în câteva săptămâni. „Nu au fost semne vizibile de traume pe corp. Nu avem motiv să credem în acest moment că aceasta a fost o sinucidere. Restul este încă anchetat“, a declarat Jim Olson, şerif al ţinutului Carver, pe raza căruia locuia Prince.

Autopsia lui Prince s-a încheiat vineri, dar rezultatele vor dura câteva zile sau săptămâni, a anunţat medicul legist, citat de CNN. Autopsia a fost realizată vineri, la Midwest Medical Examiner's Office din Ramsey, un oraş din statul american Minnesota. Autopsia a început la ora locală 10:00 şi a durat aproximativ patru ore, au precizat reprezentanţii acestui centru medical, citaţi de News.ro. Biroul Şerifului din Carver County a anunţat că va organiza o conferinţă de presă, vineri după-amiază, însă medicii legişti americani au spus că „nu vor da publicităţii nicio informaţie până când autopsia nu va fi finalizată şi toate rezultatele nu vor fi obţinute“. 

Cântăreţul american Prince a murit joi la vârsta de 57 de ani, iar trupul neînsufleţit al artistului a fost descoperit în studioul acestuia din Paisley Park, un oraş din statul Minnesota. Artistul, al cărui nume real este Prince Roger Nelson, a acuzat o urgenţă medicală pe 15 aprilie, din cauza căreia avionul său personal a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă în statul Illinois. Însă Prince a apărut la concertul programat în ziua următoare şi le-a transmis fanilor săi faptul că se simte bine. Angajaţii starului au dezvăluit pentru TMZ.com că renumitul cântăreţ suferea de gripă. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite