VIDEO Noul clip al lui Psy, „Gentleman“, are peste 18 milioane de accesări pe YouTube în mai puţin de 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interpretul coreean Psy bate toate recordurile de accesări pe YouTube FOTO REUTERS
Interpretul coreean Psy bate toate recordurile de accesări pe YouTube FOTO REUTERS

Noul videoclip al coreeanului Psy, „Gentleman“, lansat sâmbătă, are deja un record de accesări pe YouTube: peste 18 milioane de vizualizări în mai puţin de 24 de ore.

Interpretul hitului „Gangnam Style“, prima melodie care a depăşit pragul de 1 miliard de accesări pe YouTube (de fapt, în prezent are peste 1,5 miliarde de vizualizări), vine astfel să confirme că succesul de anul trecut nu este unul întâmplător.

Psy (35 de ani) şi-a lăsat fanii să aştepte nouă luni, dar nu i-a dezamăgit cu noul clip, „Gentleman“, care va avea o traiectorie la fel de interesantă ca şi primul. În noua producţie, Psy a reintrodus celebrul dans care imită mişcările de călărie. Piesa are mai multe cuvinte în engleză, iar clipul în prezintă pe artistul coreean făcând diverse farse unor femei.

Comentatorii cred că şi această piesă va avea peste un miliard de accesări pe YouTube. Primul clip al cântăreţului coreean, „Gangnam Style“ este cel mai vizionat videoclip din toate timpurile pe platforma YouTube. Totodată, „Gangnam Style“ se află pe locul 2 în topul celor mai căutate lucruri şi persoane pe Google în 2012.

Şi pentru că succesul se măsoară şi altfel decât în cifre, melodia lui Psy şi coregrafia ce imită mişcările de călărie a devenit „un viral“ şi în lumea vedetelor. Astfel, Madonna, Britney Spears şi MC Hammer sunt doar câţiva dintre cei care care au preluat celebrul dans.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite