Eurovision cu ghinion: România pe locul 13

Judecând după următorul tabel, România trebuia să câştige concursul Eurovision 2013: În 2009, poziţia de start în finală Eurovision a României era 22. În 2010, ţara cu numărul 22 din finală (Germania) a câştigat concursul.

În 2010, poziţia de start în finala Eurovision a României era 19. În 2011, ţara cu numărul 19 din finală (Azerbaijan) a câştigat concursul. 

În 2011, poziţia de start în finala Eurovision a României era 17. În 2012, ţara cu numărul 17 din finală (Suedia ) a câştigat concursul.

În 2012, poziţia de start în finala Eurovision a României era 14. În 2013, ţara cu numărul 14 din finală - adică România - ar fi trebuit să câştige concursul. Nu l-a câştigat. S-a clasat tocmai pe locul 13. 

În concluzie, s-a rupt „vraja”! Anul acesta numerele nu ne-au mai ajutat să prevedem câştigătorul. Oare de ce? Pentru că am avut, în concurs, un solist conştient de propria valoare.

Cezar Ouatu este un cântăreţ care nu dă greş cu vocea lui, el cântă impecabil, aşa cum a făcut-o şi în seara de sâmbată spre duminică, în finala Eurovision. Cezar a spus tuturor, impostat şi clar, „It's my life”, acceptând să intre într-o altă lume decât cea care-l cunoaşte şi-l apreciază, riscând să fie măsurat şi comparat, judecat şi discutat.

Cezar a avut ocazia să mai înveţe un lucru: că e important să fii cu picioarele pe pământ când eşti în competiţii în care succesul tău depinde de votul publicului, mai ales dacă nu mai eşti în „rama” care te-a pus în valoare până acum.

Nu ştiu dacă cineva i-a spus ce riscuri îşi asumă, însă, atitudinea defensiv-agresivă pe care a căpătat-o în ultima perioadă, ca urmare a atacurilor pe care le-a primit în plină sensibilitate şi stres competitiv,  ne-a arătat că nu este de piatră. Dincolo de vocea înaltă şi puternică, este UN OM. Şi fiecare om e lăsat pe lumea asta cu un rost, niciunul nu e mai puţin important, fiind parte dintr-un mecanism care funcţionează. Iar Dumnezeu are grijă ca toate lucrurile să fie la locul lor, în sistem. 

Este important să realizezi că, oriunde ai fi, există cineva care te poate învăţa ceva. Nimeni nu este mai presus de nimeni pe lumea asta, indiferent de cât de mult te-a ajutat destinul sa devii ceea ce ţi-ai dorit. 

În ultima periodă, Cezar a avut ocazia să mai înveţe un lucru: că e important să fii cu picioarele pe pământ când eşti în competiţii în care succesul tău depinde de votul publicului, mai ales dacă nu mai eşti în „rama” care te-a pus în valoare până acum.

În concluzie, nu există o reţetă a sucesului la Eurovision.

Pe scena Eurovision ai trei minute să demonstrezi ceea ce, pe „teren propriu”, ai demonstrat într-o viaţă, în ani de carieră, trei minute în care trebuie să stârneşti pasiune atât de mare încât cineva să trimită SMS pentru tine. Poţi să faci lucrurile ca la carte, poţi fi impecabil, cum a fost el, de altfel, poţi avea un show puternic, cum a avut el, poţi avea parte de una dintre cele mai bune campanii de PR, cum a avut el, fiind susţinut de artişti precum Angela Gheorghiu, Andrea Bocelli, Vanghelis şi alţii şi tot să te întorci acasă cu o senzaţie de neputinţă. În concluzie, nu există o reţetă a sucesului la Eurovision. Tot ce punem face este să fim conştienţi de limitele pe care fiecare le avem, indiferent de cât de puternici suntem. Iar asta este o calitate pe care o au oamenii care cred sincer că Dumnezeu le vrea binele, nu doar o afirmă. 

Există piese pe care le iubeşti de la prima ascultare şi există piese pe care le iubeşti pentru că le auzi de multe ori. Eu am început să ascult piesele de la Eurovision cu puţin timp înainte de prima semifinală şi nu am fost extrem de impresionată. De aceea am şi spus că nu există un câştigător previzibil. Cred că am greşit, câştigătorul era, de fapt, cel pe care casele de pariuri îl anunţaseră cu mult timp înainte: Danemarca. 

Danemarca s-a detaşat clar şi a confirmat că aceia care fac pariurile, ştiu bine ce fac. Probabil că sunt specialişti în muzică, geopolitică, sociologie şi altele, care intuiesc perfect mersul lucrurilor în felul de votare al publicului Eurovision. Pentru mine, ca şi pentru mulţi alţii, este o enigma. 

Dupa multe ascultări am început să îndrăgesc piesa Islandei şi pe cea a Moldovei, apoi am mai ascultat şi mi-au plăcut Italia, Georgia, Armenia, Azerbaijan. Nu am vrut să fac publice preferinţele mele, mi se părea că e mai bine să pun interesul echipei Romaniei la Malmo în faţa gusturilor proprii. Acum, la final, când România s-a clasat onorabil, pot să spun că speranţa de a câştiga o are fiecare concurent ce păşeşte pe scena Eurovision, însă, îndrăzneşte, sau nu, să o exprime. Unii o spun ca pe o certitudine, fără să se gândească măcar că asta ar putea fi percepută ca o aroganţă, pentru că mulţi ştiu că niciodată nu poţi fi sigur. Nimic pe lume nu se întâmplă dacă nu are o sclipire anume, pe care niciunul dintre noi nu o poate genera ci este, dacă vreţi să-i spuneţi aşa, un complex de împrejurări care lucrează, toate, la visul tău.  

Hiturile de azi nu sunt, de fapt, dragoste la prima „vedere”, ci s-au ridicat printr-un numar suficient de mare de difuzări.

„Coincidenţa este felul Lui Dumnezeu de a rămâne anonim” spunea Albert Eistein şi, până în 2013, coincidenţele arătau că Cezar Ouatu va câştiga concursul Eurovision. S-a clasat pe locul 13 şi nu din cauză că tocmai anul acesta organizatorii s-au hotărât să schimbe regulamentul, să nu mai lase ordinea de intrare în concurs stabilită prin tragere la sorţi.

Poate că, pur si simplu, a fost un an greu, cu piese bune sau poate că, fiind eu mai implicată anul acesta decât de obicei, am apucat să le ascult de mai multe ori şi să îmi placă. Pentru că multe dintre hiturile de azi nu sunt, de fapt, dragoste la prima „vedere”, ci s-au ridicat printr-un numar suficient de mare de difuzări. 

Felicitari, Cezar! Pentru profesionalismul de care ai dat dovadă, pentru că ai muncit din greu să aduci cât mai aproape de tine, visul Eurovision!

PS: În definitiv Eurovision este un spectacol pentru public unde artiştii se fac sau nu se fac plăcuţi. Poate ar fi bine să-l privim cu mai puţină încrâncenare. Ca orice „artist”, concursul Eurovision ne poate face sau nu, „să plătitm bilet”, iar dacă nu, cel puţin merită respectat că există. 

Din punctul meu de vedere eram mulţumită cu oricare dintre ţările Italia, Azerbaijan, Islanda, Ucraina, Belgia, Norvegia, Danemarca, Suedia - câştigătoare ale trofeului Eurovision 2013. Asta dacă nu vorbim despre România.