Eurovision 2015. Câţi bani pierde Voltaj odată cu participarea la concursul cântecului european

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Voltaj
şi-a anulat participarea la şase evenimente de pe urma cărora urma
să primească câte 7.000 de euro FOTO TVR
Voltaj şi-a anulat participarea la şase evenimente de pe urma cărora urma să primească câte 7.000 de euro FOTO TVR

Eurovision 2015. Trupa Voltaj a pierdut mai bine de 40.000 de euro din cauza participării la Eurovision 2015, membrii grupului fiind nevoiţi să anuleze mai multe concerte.

Eurovision 2015. Voltaj pierde 40.000 de euro

Participarea la Eurovision 2015 a băieţilor de la Voltaj le aduce acestora o pierdere financiară de peste 40.000 de euro, după ce au fost aceştia au fost nevoiţi să îşi anuleze şase concerte în perioada 11 - 24 mai, scrie „Click!“. Astfel, Voltaj şi-a anulat participarea la şase evenimente de pe urma cărora urma să primească câte 7.000 de euro. „Noi vom ajunge la Viena pe 11 mai. Am renunţat la şase concerte care s-au suprapus cu activitatea noastră de la Eurovision 2015“, a declarat Călin Goia pentru sursa menţionată. Mai mult, solistul a spus că, pe lângă echipa de la TVR şi staff-ul tehnic, familia şi cei apropiaţi vor fi aproape de ei pe parcursul evenimentului Eurovision 2015. „Avem susţinerea familiilor noastre, care ne vor însoţi în capitala Austriei. Cei mai mulţi dintre ei vin în săptămâna în care au loc semifinala şi finala concursului“, a mai spus el.

Trupa Voltaj va pleca luni la Viena, în vederea pregătirii pentru cea de-a 60-a ediţie a concursului Eurovision care se va desfăşura la centrul de evenimente Wiener Stadhalle. Viena este gazda Eurovision 2015 după ce Conchita Wurst a adus locul întâi Austriei la Eurovision, în 2014, cu melodia „Rise Like a Phoenix“. Austria nu a mai reuşit această performanţă de 48 de ani. Trupa Voltaj va reprezenta România la Eurovision 2015 cu piesa „De la capăt/ All over“, după ce grupul a câştigat selecţia naţională de la Craiova, primind maximul de puncte atât din partea juriului, cât şi din partea publicului. 

Cea de-a 60-a finală a competiţiei Eurovision va avea loc pe data de 23 mai, iar cele două semifinale pe 19, respectiv 21 mai. În prima semifinală Eurovision 2015 vor urca pe scenă, în ordinde, Moldova, Armenia, Belgia, Olanda, Finlanda, Grecia, Estonia, Macedonia, Serbia, Ungaria, Belarus, Rusia, Danemarca, Albania, România şi Georgia. În a doua semifinală Eurovision 2015, ordinea concurenţilor este următoarea: Lituania, Irlanda, San Marino, Muntenegru, Malta, Norvegia, Portugalia, Cehia, Israel, Lituania, Azerbaidjan, Islanda, Suedia, Elveţia, Cipru, Slovenia şi Polonia.

Eurovision 2015. Au fost aleşi membrii juriului naţional

Recent, România şi-a desemnat membrii juriului naţional care vor puncta momentul fiecărei ţări participante în ediţia din acest an a Eurovision. Astfel, juriul României este format din compozitorul Viorel Gavrilă, producătorul Mihai Pocorschi, cântăreţul şi compozitorul Ovi Jacobsen, cel care alături de Paula Seling a reprezentat de două ori România la Eurovision – în 2010, când au obţinut locul 3 cu piesa „Playing With Fire“, şi în 2014, când s-au clasat pe poziţia 12 cu „Miracle“ –, managerul şi impresarul artistic Anca Lupeş, regizorul muzical Alexandra Cepraga, în timp ce solista Claudia Pavel (Cream) este membrul de rezervă.

Din 2009, câştigătorul Eurovision Song Contest este desemnat nu doar de milioanele de persoane care urmăresc show-ul de televiziune, ci şi de profesionişti din industria muzicală. Astfel, în fiecare ţară participantă, telespectatorii şi un juriu naţional decid, în proporţie de 50%, câştigătorul la Eurovision.

Eurovision 2015 în cifre

-40 de ţări şi-au trimis artiştii la Eurovision 2015.

-1.700 de ziarişti sunt acreditaţi pentru evenimentul Eurovision 2015 din Austria.

-Aproape 195 de milioane de telespectatori din întreaga lume vor urmări transmisiile Eurovision 2015 de la Viena. 

-1.288 de coloane individuale alcătuiesc scena Eurovision 2015, care are o lăţime de 35 de metri şi o înălţime de 16 metri, fiind alcătuită din 1.300 de piloni luminiscenţi.

-350 de camioane au transportat material pentru construirea scenei de la Eurovision 2015.

-Peste 700 de voluntari se implică în organizarea concursului Eurovision 2015.

-Piesa „De la capăt“, a trupei Voltaj, a fost tradusă în 12 limbi europene: rusă, finlandeză, franceză, cehă, italiană, suedeză, turcă, greacă, germană, irlandeză, spaniolă, maghiară.

-Trei femei vor prezenta Eurovision 2015: Mirjam Weichselbraun, Alice Tumler şi Arabella Kiesbauer. Conchita Wurst va fi gazdă în camera verde. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite