Adevărul Live: Dan Manoliu, fost şef al delegaţiei României la Eurovision: „Dacă nu te clasezi bine, rişti să dispari un an, cum s-a întâmplat cu Elena Gheorghe“

Dan Manoliu, fost şef al delegaţiei României în concursul Eurovision, cu experienţa a zece ediţii internaţionale, a fost prezent în studioul Adevărul Live pentru a vorbi despre şansele trupei Voltaj în show-ul din acest an, dar şi pentru a oferi detalii din culisele unui astfel de eveniment.

În 2013, ultimul an în care şi-a asumat statutul de şef de delegaţie, Dan Manoliu a fost prezent în Suedia, alături de Cezar Ouatu. Acum, invitat în studioul Adevărul Live, Manoliu povesteşte despre greutăţile care intervin în organizarea unui astfel de concurs, face o analiză a ediţiei Eurovision din acest an şi stabileşte ce şanse are trupa Voltaj să se claseze pe un loc fruntaş.

Eurovision 2015 se va desfăşura la Viena (Austria), ţara care va organiza concursul, după ce travestitul Conchita Wurst a câştigat ediţia din 2014, cu piesa „Rise Like a Phoenix“. În prima semifinală, care se va desfăşura pe 19 mai, vor participa 16 ţări, între care România şi Moldova, iar în cea de-a doua, de pe 21 mai, 17 ţări, urmând ca marea finală a concursului Eurovision 2015 să aibă loc pe 23 mai. 

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero“, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

Cele mai importante declaraţii

Anul acesta, la Viena, România va fi reprezentată de Voltaj, cu piesa „De la Capăt“. Ce părere aveţi de această melodie? Este una potrivită acestui gen de concurs? 

Dan Manoliu: Piesa în sine este o piesă Voltaj, este stilul lor, este o piesă foarte frumoasă, cu mesaj. Depinde ce se va întâmpla în contextul celorlalte piese din semifinala noastră. Cred că a fost de departe cea mai bună alegere în concurenţă directă cu Luminiţa Anghel. Aşa a decis juriul, aşa au decis telespectatorii, deci este piesa pe care românii au dorit-o la Viena.

Aveţi un favorit în acest an, în concursul mare? 

Până în momentul de faţă, din tot ce am ascultat, mi-a plăcut foarte mult Suedia. Acest Eurovision, pe an ce trece, devine din ce în ce mai dificil pentru toţi participanţii pentru că tehnica, tehnologia, se dezvoltă. Va fi o scenă fabuloasă în acest an, iar fiecare ţară va încerca să uimească prin cele trei lucruri: voce, compoziţie şi show. Fiind televiziune, cu siguranţă fiecare va încerca să facă un show cu care să rupă scena şi ecranul. 

În 2013, la Finala Selecţiei Naţionale, Ştefan Naftanailă nu i-a acordat niciun punct Luminiţei Anghel. Se mai poate vorbi în prezent aşa-zisa jurizare făcută cu ajutorul aranjamentelor? 

Eu în momentul în care m-am ocupat de Eurovision am încercat ca juriile să fie extrem de transparente, iar fiecare membru să răspundă pentru nota pe care o dă. Atunci, unul din juraţi, Ştefan Naftanailă, care a înlocuit în ziua respectivă, în ziua finalei, un alt membru al juriului, membru care fusese la celelalte două semifinale, a considerat că aceea era nota Luminiţei. Într-adevăr, pentru Luminiţa şi pentru foarte multă lume a fost extrem de frustrant să nu ia niciun punct, dar chiar dacă Luminiţa în momentul respectiv ar fi luat notă maximă, nu ar fi câştigat. Influenţa notei lui Naftanailă asupra rezultatului final a fost mai mult morală decât să însemne ceva dacă ar fi dat 12 sau 10 puncte. A fost un moment destul de ciudat. În fiecare an se întâmplă o ciudăţenie. 

Este televotingul o soluţie reală a problemei? 

Au fost perioade în istoria Eurovision, mai ales la începuturile lui, în anii 2000, când exista numai juriu şi numeroase suspiciuni că se fac aranjamente. Nimeni, niciodată nu a recunoscut, nimeni, niciodată nu a putut să demonstreze, dar notele, dacă le vedeai, erau destul de ciudate. În momentul în care a intervenit televotingul, şi a fost doar televotingul, a apărut o altă problemă: votul de populaţii. Cum erau, de exemplu, românii în Italia. În momentul în care tu aveai două sau trei milioane de români care trăiau în Italia, Spania şi votau, nu toţi, dar măcar un milion dintre ei, era clar că Italia dădea României 12 puncte. Interesul românilor din Italia sau Spania era mai mare pentru vot  decât interesul italienilor pentru vot. De exemplu în România, sunt foarte puţini cei care se apucă în seara respectivă să voteze pentru o altă ţară în afara Moldovei... doar dacă eşti un mare fan Eurovision.

Trei ani la rând Spania a dat 12 puncte României, când a reapărut Italia în concurs, noi am luat 12 puncte şi atunci. EBU a ajuns la concluzia că este mai bine să fie 50% juriu şi 50% televoting, pentru a se echilibra. Atunci a apărut o altă frustrare, România nu a luat niciun punct din Spania şi a fost mare scandal. În realitate, România luase multe puncte la televoting, numai că juriul dăduse foarte puţine puncte şi au anulat voturile. Aranjament şi suspiciuni vor fi întotdeauna, cum se întâmplă în orice concurs.

Dan Manoliu, în studioul Adevărul Live FOTO Eduard Enea

Responsabilităţile şefului de delegaţie

Ce face mai exact un şef de delegaţie? 

În perioada mea, eu eram şi producător şi şef de delegaţie. Delegaţia ofucuală putea fi formată din 25 de mebri. Nu discutăm de jurnalişti, ei pot fi acreditaţi şi 200, cum face Germania aproape an de an. Orice lucru care se întâmplă acolo depinde de şeful de delegaţie. Dacă cineva din echipă face o prostie, şeful de delegaţie răspunde. Orice fel de cerere pe care o ai tu ca participant, nu poate fi discutată cu organizatorii decât prin şeful delegaţiei. El este cel care decide şi răspunde, în acelaşi timp, pentru echipă. În cazul meu, fiind şi regizor artistic, mă ocupam de show, de aşezarea camerelor, de decupaj...ei îţi propun o modalitate de filmare, iar tu împreună cu echipa ai decizia finală asupra sunetiului şi a imaginii.

„Dacă o piesă nu se califică şi se clasează foarte jos de vină este şeful de delegaţie“ Dan Manoliu, fost şef al delegaţiei României la Eurovision

Când am fost cu Elena Gheorghe am avut nişte probleme la negativul piesei şi a fost înlocuit de vreo trei sau patru ori pe parcursul concursului. În mod normal aşa ceva era în afara regulamentului, dar avantajul de a fi fost şef de delegaţie la mai multe ediţii a folosit în acest caz. Este ca în comerţul exterior: un om de comerţ începe să funcţioneze după şapte ani, bazându-se mai ales pe relaţiile personale. 

De exemplu Triţă Făniţă dădea un telefon la angrosistul de grâne de la New York şi-i spunea să-i trimită un vapor cu marfă, omul îi trimitea vaporul, plăţile se făceau ulterior fiindcă se cunoşteau foarte bine, se mergea pe relaţie personală...aşa şi aici. De exemplu, la Moscova, noi am venit cu grafica din ţară. Tot ce s-a văzut atunci pe acele ecrane a fost făcut în România, de graficienii de acasă. Şeful Eurovision de atunci a fost de acord şi ne-a ajutat ca acea grafică să fie folosită de organizatori. Caz unic. Dar la finalul concursului nimic din ceea ce ai făcut tu, nu mai contează. În momentul în care o piesă se califica şi ajungea sus în finală, meritul era al cântăreţilor şi al compozitorilor, dacă în schimb o piesă se clasa pe un loc mai slăbuţ, de vină era şeful de delegaţie. Asa s-a întâmplat mereu. Emoţiile sunt uriaşe. În fiecare zi tu ai o mulţime de probleme, pentru că în spatele tău ai cel puţin 25 de persoane. În plus, starea de tensiune care creşte în fiecare zi este uriaşă şi asupra ta, şi asupra celor care urcă pe scenă, iar ei trebuie să se simtă cat mai bine pentru că în momentul în care cântă doar ei duc tot greul pe scenă şi nu tu sau restul delegatiei. 

Aţi avut parte de momente inedite din această postură?

În momentul în care Cezar se pregătea să intre pe scenă, pe lângă rochia respectivă, era şi o pânză roşie, rotundă, cu un diametru de 14 metri, uriaşă, făcută din pânză de steag. Intrarea pe scenă era un întreg ritual: rochia neagră, făcută de Doina Levinţa, era înfăşurată într-un anumit fel, de la cabină, iar eu îl înlocuiam pe Cezar de la cabină până în culisele scenei. Apoi venea Cezar, se aşeza el în ea, iar eu cu operatorul şi cu doi tehnicieni suedezi, ţinând rochia şi pânza roşie, intram pe scenă, ridicam rochia şi o aşezam peste un ţăruş de metal de care trebuia Cezar să se sprijine cu spatele şi să-l ghideze ca nu cumva să cadă. Cezar trebuia să stea pe un cub care în timpul show-ului îl ridica cu aproape doi metri pe scenă. În jurul cubului din scenă exista un gol de aproximativ 25 de centimetri. Înainte de semifinală, colegul meu a alunecat, s-a prins cu mâinile de rochie şi în acel moment i-a smuls lui Cezar casca cu monitorizarea. Nimeni nu şi-a dat seama ce s-a întâmplat. Noi am fugit de pe scenă, iar în clipa în care a început muzica, Cezar şi-a dat seama că nu aude nimic în cască. Cezar a cântat în acea semifinală auzind numai sunetul care se întorcea din sală, impecabil. Dacă te uiţi pe înregistrare, există un mic decalaj pe sunet, dar el a cântat perfect, chiar mai bine decât în finală. Cezar când a coborât de pe scenă era furibund şi nu înţelegea ce s-a întâmplat, credea că organizatorii i-au tăiat sunetul. La fel şi la Mandinga, Elenei, în momentul în care a cântat în semifinală, i-a căzut sunetul, atunci chiar a fost o problemă tehnică a gazdelor, dra totul e bine când se termină cu bine. Elena a cântat perfect şi România s-a calificat în finală. 

„Trebuie să retrăim momente cum au fost cele cu Sistem, Paula şi Ovi, Mihai Trăistariu când am fost foarte aproape să câştigăm“

Dacă România o să câştige Eurovision, în acest an sau în cei care vor urma, dispunem de resursele necesare pentru organizarea unui astfel de eveniment? 

Părerea mea este că România are şanse mari pentru că, până una alta, este una dintre cele cinci ţări care s-a calificat în permanenţă în finală, ceea ce este un lucru extraordinar. România nu a avut prestaţii şterse niciodată. A rămas în memoria publicului nu cu drăcovenii, să le zicem aşa, nu cu vaci pe scenă sau alte prostii, ci cu piese de calitate. Au fost ani în care am avut piesă bună, dar vocile au cam scârţâit, în alţi ani vocile au fost bune, piesa a fost bună şi nu a fost show-ul care trebuia. În momentul în care noi am reuşit să trimitem o piesă care să întrunească cât de cât cele trei repere (compoziţie, voce, show) ne-am dus pe locul 9, 10, 3, 4, 12, 13. Să fii acolo, în finală, pentru multe ţări este un deziderat şi o chestie extraordinară. În momentul în care vom fi capabili să începem o selecţie naţională imediat după 1 septembrie, dând drumul la promovare, la adunatul de piese, vom ajunge poate să ne comparăm cu Suedia, unde se înscriu la Selecţia Naţională peste o mie de piese, la o ţară care nu are 19 milioane de locuitori, ca România. În acel moment, cu siguranţă, o să apară acea voce, acea piesă la care poţi face show-ul care să te ducă pe locul întâi. Noi ar trebui să retrăim momente cum au fost cele cu Sistem, Paula şi Ovi, Trăistariu, momente în care am fost foarte, foarte aproape să câştigăm. Dacă noi am fi avut în finala din 2005 de la Kiev acelaşi punctaj pe care îl luaseră Sistem cu Luminiţa în semifinală, noi am fi câştigat. Când te gândeşti că au votat şi în finală, şi în semifinală aceleaşi ţări...

Care credeţi că au fost cele mai bune compoziţii cu care România a participat la Eurovision?

Vrând, nevrând, trebuie să spunem că au fost trei piesa, nu le-aş pune într-o ordine...ar fi Sistem, Trăistariu, Paula şi Ovi. Au fost momente, nu le poţi compara, pentru că au fost trei showuri diferite, trei voci diferite, trei scriituri diferite. Noi participăm din 1994 la Eurovision, deci avem puţine participări, dar ca performanţă stăm bine. Credeţi-mă, e frustrant pentru unii ca an de an să nu se califice în finală, e îngrozitor. Am stat în acelaşi hotel cu ţări care nu s-au calificat în finală, noi ne pregăteam, iar ei...bine că nu am trecut prin aşa ceva.

Dan Manoliu FOTO Eduard Enea

Pomeneam mai devreme de Luminiţa Anghel, care a fost invitată recent al Adevărul Live. Acesta a spus: „Românii nu dau doi bani pe Eurovision, iar Ministerul Culturii consideră că nu merită investit pentru că este o şusă“. Dumneavoastră cum credeţi că percep românii acest concurs?  

În România sunt enorm de mulţi fani, care  sunt foarte bătăioşi, care ştiu totul despre Eurovision şi nu sunt ironic, ştiu multe lucruri pentru că sunt extrem de pasionaţi. Mişcarea  Eurovision creşte an de an în toate ţările. Nu e şuşă, e un spectacol de televiziune. Dacă tu judeci un act teatral prin ochii unui stilist şi faci praf un costum pentru că nu e în tendinţele primăvară-vară, atunci poţi să spui că e şuşă. Noi, în 2013, am construit un act teatral, au fost mulţi stilişti şi creatori care s-au apucat să critice după. Nimeni nu ştie însă cât de greu a fost să adunăm banii pentru acel show, bani din sponsorizări. Aproape deloc de la o instituţie de stat. În general ne-au sprijinit firmele privare. Oricum, interesul este uriaş pentru Eurovision. Australia a transmis în direct acest show în ultimii ani, iar la Viena, în mai, Australia va deveni pentru prima dată participantă cu drepturi depline. 

Există o reţetă a succesului la Eurovision? În 2013 spuneaţi că un artist cu voce bună poate să ducă ţară pe un loc fruntaş. 

Nişte voci foarte bune, dar într-o altă perioadă a Eurovisionului, puteau să claseze foarte sus ţara respectivă şi ni s-a întâmplat şi nouă, prima dată când ne-am clasat în primii zece a fost cu Monica Anghel şi Marcel Pavel. Între timp lucrurile s-au schimbat, dacă mergi doar pe ideea că ai o voce extraordinară, dar nu se întâmplă nimic, poţi să te duci, dar nu rupi. Este clar că show-urile care au fost foarte interesante, cu voci bune şi o scriitură foarte bună au câştigat. Trebuie să combini şi să nu uiţi niciodată că eşti într-un show de televiziune. 

Transformarea Eurovisionului

Care este, de fapt, miza Eurovisionului? 

Lumea vrea să se distreze când se uită la televizor, în anii '90 un spot publicitar avea un minut, când au apărut primele spoturi de 30 de secunde aveai senzaţia că îţi explodează capul, ţi se păreau prea scurte. Asta s-a întâmplat şi cu Eurovision, s-a modernizat, televiziunea nu mai este analog, a devenit HD, este digitală, totul are un alt ritm, o altă culoare. Când vezi Eurovisionul din Estonia sau din Lituania, unde erau nişte scenuţe mici, cu nişte găselniţe scenografice destul de modeste, ţi se pare din epoca de piatră a televiziunii şi totuşi eram în 2002-2003. Între timp totul a devenit extrem de dinamic, multă lumină, multă culoare, efecte scenotehnice, şi atunci trebuie să fii şi tu pasul cu ei fiindcă altfel nu mai ai nicio şansă.

Eurovisionul este considerat o rampă de lansare. Totuşi, cel puţin în România, piesele participante nu se aud la radio. De ce? 

Nu a fost chiar aşa, pentru că „Zaleilah“ a venit din radio, cu cinci milioane de vizualizări pe YouTube, şi când s-a terminat concursul, „Zaleilah“ avea 12 milioane, cu mult mai mult decât câştigătoarea din acel an. Au fost piese care nu au câştigat Selecţia Naţională şi în timp au ajuns hituri, piese care la noi nu s-au cântat sau s-au cântat foarte puţin, se auzeau pe terasele din Grecia, Cipru, Malta, de exemplu „Tornero“. 

Eurovisionul mai lansează şlagăre, piese care să rămână pe buzele fanilor foarte mult timp? Aşa cum a fost „Waterloo“, a trupei ABBA. 

Eu cred că da, inclusiv piesa Conchitei Wurst este o piesă excepţională şi cântată foarte, foarte bine.

„Momentul în care se strigă România ai senzaţia că ai scăpat de ruşinea de a nu te califica în finală“

V-aţi fi dorit să fiţi şeful delegaţiei României şi în prezent? 

Eurovisionul a fost cel mai frumos proiect pe care l-am avut în Televiziunea Română. Nu-mi dau seama dacă îmi mai doresc. Am constat că cei care m-au scos din proiect, mi-au făcut un mare bine. Mi-am dat seama că există viaţă şi după Eurovision. Fiind şi absolvent de arte plastice, m-am reapucat după 27 de ani de pictură şi chiar îmi place foarte mult.

Nu e o bucurie foarte mare să fii şef de delegaţie şi coordonatorul Eurovision. Nu vine nimeni să-ţi spună „bravo“ sau „mulţumesc“ în momentul în care s-a încheiat Eurovisionul. Tensiunea pe care o trăieşti atunci, mai ales înainte de semifinală, când simţi că eşti în pericol să nu te califici, că nu a ieşit totul aşa cum ţi-ai dorit, te omoară. Momentul în care se strigă România şi eşti calificat în finală, este practic totul. Sublimul. ATunci practic s-a terminat Eurovisionul, ai scăpat de ruşinea de a nu te califica în finală, de apăsarea din ţară, a fanilor, a şefilor. Nimeni nu înţelege prin ce treci în acele momente. E foarte plăcut să stai pe un fotoliu şi să spui „nu a fost bine“. Îmi reproşez poate că nu am reuşit să pun presiune pe şefii din televiziune pentru a începe selecţia mai devreme, pentru că altfel puteai găsi finanţare, sponsori. Au fost ani în care unii au vrut să-l oprească şi am reuşit să-i conving, să mergem mai departe. Sunt mulţi care nu înţeleg ce înseamnă Eurovision. 

Dan Manoliu, fost şef al delegaţiei României la Eurovision FOTO Eduard Enea

Eurovisionul, o sabie cu două tăişuri pentru participanţi

Pentru artistul român, participarea la Eurovision are două tăişuri, dacă nu te clasezi bine rişti să dispari o perioadă de pe piaţă, s-a întâmplat cu Sanda Ladoşi, cu Elena Gheorghe, care s-au prezentat bine, au cântat bine, dar acel loc 17 a fost considerat o ruşine. Pentru alţii înseamnă foarte mult, pentru Ovi şi Paula Seling înseamnă de fiecare dată o revenire în atenţia publicului. Pentru mulţi artişti, Eurovisionul este un eveniment foarte important în viaţa lor. Au fost şi artişti doar de Eurovision, care au apărut ani la rând numai la Selecţia Naţională. 

Un pronostic pentru acest an, în privinţa unui posibil câştigător. 

În top trei cred că va fi Suedia, Italia...e foarte interesantă ediţia din acest an, nu mai e vreo surpriză, vreo ciudăţenie ca anul trecut. Vor fi show-uri de televiziune superbă, pentru că scena este incredibilă. Baftă, România! Baftă, Voltaj! Şi le doresc, în primul rând, să se califice în finală...restul nu mai contează.