Eurovision 2013 reînvie războaie vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dublu câştigător al Selecţiei Naţionale pentru Eurovision, Cristian Faur, compozitorul melodiei „It’s My Life“, nu se poate bucura pe deplin de reuşită. La fel ca la prima sa victorie, în 2005, a intrat într-un conflict cu Luminiţa Anghel.


Dacă în multe alte ţări selecţia pentru Eurovision funcţionează după o reţetă civilizată, în România, rezultatele sunt mereu contestate, uneori vehement. Cu câteva nume grele la start, ediţia din acest an a avut asigurată partea de show şi nu doar pe scenă. Iar pentru Cristian Faur, compozitorul piesei interpretate de Cezar Ouatu, istoria se repetă: el a intrat din nou în conflict cu Luminiţa Anghel, căreia i-a compus hitul „Let Me Try“, pentru Eurovision 2005.

Eurovisionul din acest an nu a fost scutit scandaluri, astfel că unii dintre artiştii implicaţi au făcut tot soiul de acuzaţii, mai mult sau mai puţin bizare, fie acuzând televotingul incorect (Ovidiu Anton), fie invocând jurizare imparţială sau atacuri energetice (Luminiţa Anghel).

Aceasta din urmă a sugerat luni seara, în emisiunea „Wowbiz“, de la Kanal D, că prietenia dintre Andrei Tudor (membru al juriului) şi Cristian Faur ar fi contat mult în acordarea punctelor, ceea ce l-a făcut pe Cristian Faur să-i dea o replică acidă pe Facebook.

„În emisiunea «WowBiz» de aseară (luni seara – n.r.), Mădălin Ionescu şi Luminita Anghel se «wow- uiau» tânguindu-se că prietenia dintre mine şi Andrei Tudor e vinovată de rezultatul final al clasamentului de la Eurovision. Îl cunosc pe Andrei de mai bine 10 ani. Nu e nici prima şi nu va fi nici ultima dată când am să-i cer sfaturi, după cum sper că nu e ultima dată când colaborarea noastră produce succese care ajung la urechile românilor“, a scris Cristian Faur pe pagina lui de Facebook.

„M-am consultat cu Andrei, căutând un contratenor, cu mult înainte de a şti că el va fi in juriu. Aş vrea să particip în vară la Mamaia. Ce să fac? Să nu mai vorbesc cu nimeni din breaslă, de teamă că s-ar putea să fie în juriu? Cândva, Luminiţa o să înveţe să «ardă» frumos. În muzică, Luminiţa, trebuie să ştii să «arzi», aşa cum ai făcut-o în 2005, când eu, Cristian Faur, ţi-am aprins cel mai frumos foc de artificii din cariera ta“, a mai scris compozitorul.

În finala Selecţiei Naţionale, compozitorul Andrei Tudor, care i l-a recomandat pe Cezar Ouatu lui Cristian Faur, a acordat 12 puncte melodiei câştigătoare şi 7 puncte piesei Luminiţei Anghel.

„Îi mulţumesc lui Andrei Tudor pentru că el este cel care mi l-a recomandat pe Cezar, ca să se ştie. Am întrebat de patru contratenori. Dacă vom intra mai sus cu o treaptă, pe podium, la Eurovision, o să i se datoreze şi lui Andrei“, a spus Cristian Faur imediat după finală.

Primul conflict, la Eurovision 2005

În 2005, Faur a compus piesa „Let Me Try“, interpretată de Luminiţa şi Sistem, care a adus României cel mai bun rezultat la Eurovision: locul 3 la Kiev. Scandalul între compozitor şi interpreţi a izbuncnit chiar după finala naţională. Compozitorul şi textierul piesei „Let Me Try“ a fost  este deranjat de faptul că, la vremea respectivă, a fost pus în umbră. „Am fost supărat că nu m-au inclus şi pe mine în campania de promovare“, a declarat el.

Deşi avea bilet pentru Kiev, acesta s-a răzgândit în ultimul moment şi nu a mai plecat la competiţia internaţională. În plus, la scurt timp după finala internaţională, între compozitor şi interpreţi au apărut noi intrigi legate de banii provenind din drepturile de autor asupra piesei „Let Me Try“.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite