Damiano David, solistul trupei italiene care a câştigat Eurovision 2021, testat negativ pentru consum de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Formaţia italiană Maneskin s-a făcut cunoscută odată cu participarea la  X Factor în 2017 Foto: epa efe
Formaţia italiană Maneskin s-a făcut cunoscută odată cu participarea la  X Factor în 2017 Foto: epa efe

Damiano David, solistul trupei italiene Måneskin care a câştigat Eurovision 2021, nu a consumat droguri, testul dovedindu-se negativ, au anunţat, luni, organizatorii concursului european de muzică. Totodată se declară îngrijoraţi, că speculaţiile nefondate au dat naştere unui „fake news”.

„N-a fost vorba despre consum de droguri. Consideram că incidentul este închis”, notează Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) într-un comunicat.

De altfel, potrivit EBU, Damiano David s-a oferit să facă testul antidrog, iar rezultatul negativ a fost văzut luni de organizatori. 

Organizatorii concursului Eurovision au mai precizat că la cererea delegaţiei italiene, au analizat toate filmările disponibile cu momentul din timpul finalei de sâmbătă care a dat naştere unor speculaţii că Damiano David s-ar fi drogat chiar în timpul concursului. 

„Suntem alarmaţi că speculaţiile nefondate au dus la un fake news care a umbrit spiritul şi rezultatul evenimentului şi a afectat trupa pe nedrept. Vrem să felicităm Måneskin încă o dată şi să le urăm mult succes”, explică reprezentanţii EBU.

Sâmbătă, la puţin timp după ce Italia a câştigat premiului Eurovision 2021, în presa internaţională au apărut imagini compromiţătoare pentru solistul trupei Maneskin, Damiano David. Pe baza acelor fotografii, artistul a fost suspectat de consum de substanţe interzise. Câştigătorul Eurovision 2021 nega consumul de droguri.

Când a fost întrebat despre incident, în timpul unei conferinţe de presă după victoria lor, Damiano David a spus că a privit în jos deoarece chitaristul Thomas Raggi a spart un pahar.

Mai târziu, trupa Maneskin a reacţionat la acuzaţii, într-o postare pe Instagram, spunând că sunt şocaţi de acuzaţii şi că nu tolerează consumul de droguri.

„Suntem cu adevărat împotriva drogurilor şi nu am consumat niciodată cocaină. Suntem gata să fim testaţi, pentru că nu avem nimic de ascuns", se arată în comunicatul postat pe contul de Instagram al Måneskin.

Trupa Maneskin a câştigat, sâmbătă seară, Eurovision 2021 cu piesa „Zitti e buoni”, iar aceasta este a treia victorie pentru Italia la concursul muzical.

Formaţia italiană Maneskin s-a făcut cunoscută odată cu participarea la  X Factor în 2017.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite