Corina Chiriac a făcut show în Vama Veche cu cele mai cunoscute piese: „A fost neaşteptat de bine“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corina Chiriac a susţinut un recital in staţiunea Vama Veche FOTO Dincolo
Corina Chiriac a susţinut un recital in staţiunea Vama Veche FOTO Dincolo

Corina Chiriac, în vârstă de 68 de ani, a susţinut un recital în Vama Veche. Una dintre cele mai îndrăgite cântăreţe a anilor ’70 şi ’80, artista a făcut show printre vamaioţi cu cele mai cunoscute piese ale sale, printre care „Strada Speranţei“ şi „Opriţi timpul“.

După succesul de anul trecut de la Festivalul Electric Castle, din Cluj, unde îndrăgita artistă a urcat pe scenă în cadrul unei petreceri tematice dedicate muzicii disco a anilor 70-80, weekendul trecut, Corina Chiriac a făcut show printre vamaioţi. 

Tinerii au dansat şi au cântat pe şlagăre celebre precum „Strada Speranţei“, „Opriţi timpul“ şi „Deschide fereastra“, scrie Libertatea.  

„A fost minunat, extraordinar, neaşteptat de bine. Mi-a făcut mare plăcere să cânt acolo, înconjurată de mulţi oameni minunaţi“, a declarat Corina Chiriac, care a comparat experienţa cu cea de la Electric Castle. 

Artista a cântat live pe o terasă din Vama Veche şi a făcut duete cu cei prezenţi la recital. Vamaioţii fie s-au ridicat de la mese, fie au venit de pe stradă şi au încins o adevărată horă în jurul ei.

Corina Chiriac, născută pe 26 octombrie 1949, este una dintre cele mai de succes cântăreţe din România, a cărei carieră muzicală, începută în anii 1970, s-a menţinut la cote înalte pe parcursul a peste patru decenii. Corina Chiriac este şi compozitoare, textieră, realizatoare de emisiuni de televiziune şi actriţă. 

Corina Chiriac la Electric Castle

  

Muzică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite