Ce părere au străinii despre piesa care va reprezenta România la Eurovision 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Străinii au reacţionat în mediul online cu privire la piesa care va reprezenta România la Tel Aviv şi au comentat prestaţia câştigătoarei Selecţiei Naţionale, Ester Peony, părerile acestora fiind împărţite.

Piesa „On a Sunday“, cu care Ester Peony va reprezenta România la Eurovision 2019, care va avea loc la Tel Aviv în luna mai, a stârnit reacţii mixte din partea fanilor străini ai concursului.

Aceştia admit, în mare parte, că sistemul de vot nu a fost corect, televotingul având o pondere foarte mică în alegerea câştigătorului Eurovision România 2019.  

Pe YouTube, la secţiunea de comentarii, un internaut spune: „Melodia „On a Sunday“ este plictisitoare, iar ea (Ester Peony – n.r.) nu ştie să cânte. Dacă asta înseamnă cântat, atunci noi suntem f**ked“. „O mare greşeală, România! Laura a fost cea mai bună! Discriminare!“, spune alt fan Eurovision. 

Pe de altă parte, cei mai mulţi consideră că piesa este bună, unii susţinând că este una din preferatele lor: „Iubesc piesa asta atât de mult şi cred că Ester Peony face treabă bună pe scenă“. 

„Este o melodie bună. O clasez pe locul cinci. În orice caz, sistemul de vot în acest caz (România – n.r.) a fost total nedrept“, „Sistemul de vot nu a fost cel mai bun, dar melodia asta şi interpretatea sunt bune, mai bune decât ale Bellei în opinia mea. Oricum, nu urâţi artistul, nu este vina ei“, „Sistemul de vot este într-adevăr de pus sub îndoială, dar în final aţi obţinut un câştigător uimitor“, sunt câteva dintre comentarii.

„OK, sunt de acord că Laura a fost sabotată şi că sistemul de vot a fost incorect, dar serios, nu vă aruncaţi ura pe Ester din aceste motive. Ea a dat totul pe scenă cu interpretarea ei, iar piesa nu este chiar atât de rea“, spune altcineva. 

„Melodia asta este atât de frumoasă, iar ea atât de talentată încât poate oferi un show uimitor“, arată un alt comentariu.

Un internaut grec spune: „Sunt îndrăgostit de această piesă. Felicitări, România! Este a doua melodie favorită pentru mine. Cealaltă este a Franţei, dar România este câştigătoarea mea. Cu dragoste, din Grecia“ . 

„Momentul şi vocea au fost mai bune decât în cazul Bellei şi al Laurei“, spune altcineva, care este aprobat printr-un alt comentariu: „Da, este adevărat. A fost o interpretare completă şi impecabilă“.

Internauţii fac referire şi la bloggerii de la wiwibloggs.com, site-ul dedicat ştirilor despre Eurovision Song Contest, pe care îi condamnă: „Fani ai Laurei şi ai Bellei, nu o urâţi pe Ester. Urâţi-i pe Wiwibloggs şi Emmelie pentru că i-au detronat pe câştigătorii voştri! Laura a fost pe locul unu pentru mine, dar sunt fericit pentru Ester“.

  

Ester Peony va reprezenta România la Eurovision 2019 după ce a reuşit o victorie surprinzătoare în finala Selecţiei Naţionale graţie juriului internaţional, patru dintre cei şase membri acordându-i punctaj maxim. 

Ester Alexandra Creţu, cunoscută profesional ca Ester Peony, este o cântăreaţă şi compozitoare de origine română care s-a făcut remarcată în mediul online prin înregistrarea unor cover-uri în stil propriu. Povestea câştigătoarei Eurovision România 2019. 

În schimb, în urma televotingului, câştigătoarea a primit doar trei puncte, preferata publicului fiind Laura Bretan. De altfel, mezina competiţiei a fost privită încă de la anunţul înscrierii sale în concurs drept principala favorită, având o bază de fani uriaşă după ce a câştigat „Românii au talent“ în 2016, an în care a ajuns şi în finala „America's Got Talent“.

Laura a pierdut însă mult la votul juriului şi, la fel de neaşteptat, membrii care i-au acordat cele mai mici note sunt aceiaşi care în urmă cu mai puţin de o lună se declarau fermecaţi de piesa şi interpretarea copilei. Este vorba de Deban Aderemi şi William Lee Adams, jurnalişti wiwibloggs.com, platformă consacrată în fenomenul ESC. Cei doi i-au oferit 4, respectiv 6 puncte, ceea ce a dat peste cap socotelile fanilor. 

Ce i-a făcut pe cei doi să-şi schimbe părerea? Se pare că Aderemi şi Adams nu au mai dorit-o pe Laura Bretan pe scena de la Tel Aviv după ce au aflat că este o susţinătoare a familiei tradiţionale, ei fiind la rândul lor gay, iar Eurovisionul fiind cunoscut drept un concurs ce susţine comunitatea LGBTQ. De altfel, această teorie este susţinută şi de surse apropiate Laurei Bretan. 

    

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite