Whit Stillman, sau despre Comedia de maniere

Vă scriu pentru a vă recomanda un nou show, the Cosmopolitans. Probabil că lucrurile importante în viaţă, de care avem nevoie cu adevărat, sunt poveşti despre burghezi romantici care nu ştiu cum să se îndrăgostească în ziua de astăzi. Din fericire, acum poate va fi făcut un serial despre acest subiect, cu americani care trăiesc în Paris.

the Cosmopolitans. Episodul pilot este disponibil online pe gratis, întrucât Amazon, producătorul, vrea să testeze reacţia publicului. Întrucât eu sunt ferm convins că Whit Stillman, regizorul, este cea mai bună combinaţie de subtilitate şi umor pe care o avem la dispoziţie, vă recomand această nouă poveste a sa şi vă mărturisesc că sper ca publicul mare să îl convingă pe Jeff Bezos, oligarhul Amazon, că show-ul merită făcut. Săptămâna viitoare voi reveni cu nişte note despre acest nou film. Pentru moment, este o comedie de maniere despre tineri americani care trăiesc în Paris făcută de un om cu un gust remarcabil.

Whit Stillman a făcut patru filme, pe care le-a scris şi regizat şi, ocazional, produs. Este un cineast independent şi probabil că nici unul dintre filme nu a avut succes. Este un cineast iubit îndeobşte de oameni cu opinii politice de dreapta şi gust pentru poveşti conservatoare. Este adesea comparat cu Jane Austen, pentru că regizează comedii de maniere. Oamenii care cred că viaţa noastră socială este importantă pentru că este viaţa noastră, nu pentru că este o luptă pentru vreo cauză pot să se delecteze cu aceste poveşti, în care tineri implauzibili caută să se ridice la înălţimea principiilor pe care le adoptă, nepriceput.

Filmele lui sunt comedii de maniere despre tineri şi situaţii pe care nu ştiu cine le-ar poate recunoaşte în lumea în care trăim, deşi arată foarte bine ce a mers bine şi ce a mers prost de la revoluţia socială a anilor şaizeci. Metropolitan (1990) este un film despre clasa de sus, care se duce la baluri pentru debutante, anume domnişoarele care sunt introduse în societate. Majoritatea oamenilor nu fac parte din această societate. Aceşti tineri organizează mici petreceri, unde dansează, discută literatură şi politică şi ascultă muzică. Probabil singurul motiv pentru care nu este un film plictisitor este că domnişoara din centrul poveştii este remarcabilă--o creatură feminină care îşi arată treptat darurile morale şi intelectuale.

Acum interesul politic este altceva. Stillman înţelege că muzica şi dansul sunt adevărata educaţie politică pentru că educă sufletul despre viaţă şi dragoste. Nu este un cineast vulgar, ceea ce este anti-democratic. Astfel că totul apare oblic, nimic direct. Toate afirmaţiile morale au ceva amuzant--poetul pune în scenă astfel conversaţiile încât să arate nu numai perspectiva morală a unui personaj, dar şi ce îi lipseşte. Poate că cea mai plăcuta calitate a acestui fel de a povesti este lipsa de moralism. Simpatia faţă de aceste personaje şi detaşarea faţă de ele arată munca unui maestru--astfel maestrul se ascunde în spatele operei sale.

Metropolitan este o poveste despre cum arăta situaţia erotică în cea mai interesantă formă înainte de revoluţia anilor şaizeci. Anii şaizeci au fost o luptă politică purtată în spatele constituţiei şi legilor şi alegerilor, între democraţi şi oameni care nu erau democraţi, pe care îi vom numi oligarhi. Oligarhii sunt oameni cu maniere plăcute care ascund frica cu care îşi trăiesc viaţa: frica de haosul pe care îl va aduce democraţia. Frica de partea din natura umană pe care nu o înţelegem şi nu o putem controla. Democraţii sunt oamenii care nu jură decât pe confort, plăcere şi alegerile lor făcute pare-se independent şi liber. Aceşti oameni nu cred că există consecinţe ireversibile.

Barcelona (1994) este un film despre doi veri americani care trăiesc în Barcelona şi văd, în anii optzeci, nebunia la care a dus revoluţia anilor şaizeci în forma sa cea mai pură. Cei doi tineri sunt interesanţi şi ca personaje, şi ca tipuri umane politice. Spre exemplu, cei doi sunt unul locotenent în marină--venit cu o misiune NATO--şi celălalt afacerist--în vânzări. Locotenentul are o perspectivă asupra teoriei proprietăţii excesiv de naturală. Afaceristul are o viaţă privată mai şocantă decât orice poate să imagineze imaginaţia europeană febrilă în ce priveşte americanii.

Aceşti doi tineri caută să se îndrăgostească de fetele locale, care se uită la ei cu un amestec de amuzament şi ceea ce un psiholog ar numi resentiment--locotenentul anunţă că este demonstrat faptul că originea anti-americanismului este impotenţa sexuală, cel puţin în Europa. Este şocat de combinaţia de relaxare şi ură cu care localnicii folosesc cuvântul fascist şi cum se uită la oamenii care au eradicat fascismul de pe faţa planetei. Locotenentul este rezonabil şi vrea să se bucure de relaxarea moravurilor adusă de democraţie. Curând, însă, află că excesul de democraţie în moralitate este periculos.

Aici comedia lui Stillman îşi atinge limitele, pentru că de data asta este vorba despre crimă şi moarte, nu numai despre vieţile amuzante ale unor oameni care sunt plăcuţi şi într-o măsură admirabili, dar nu sunt oameni normali. Cer oarecare simpatie şi o vreme pentru a vă obişnui cu felul în care îşi trăiesc vieţile, care este excesiv de burghez. Sunt oameni inteligenţi şi naivi în acelaşi timp. Personajele lui Stillman sunt ca personajele din Big bang theory, numai că nu sunt creaturi vulgare. Surpriza psihologică este mereu aceasta în filmele lui Stillman, oligarhia este mult mai capabilă de a proteja romantismul decât democraţia.

Last days of disco (1998) aduce acţiunea înapoi în America, în 1980. Protagonistele sunt două fete--tot din clasa burheză--care sunt îndrăgostite de muzica disco. Din nou, după revoluţia populară, oamenii au învăţat să danseze. Fetele sunt proaspăt ieşite din facultate, îşi caută slujbe şi apartament în Manhattan--tocmai în epoca în care New York era la marginea falimentului şi Times Square era casa drogurilor şi pornografiei--şi caută să se îndrăgostească.

Povestea este mult mai amară decât Metropolitan, dar arată o simpatie greu de explicat pentru muzica disco şi pentru lumea din clubul disco, care este ocazia lui Stillman pentru a arăta noua societate americană. Patronii clubului detestă oligarhii de pe Wall St., aşa că nimeni care lucrează acolo nu are voie să intre în club. Din contră, tinerii arată că democraţia duce la un nou fel de inegalitate: Oamenii sunt disperaţi să intre în club, aşa că cei dinăuntru şi cei din afară sunt separaţi poate într-fel mai profund decât erau înainte de noua organizare socială bazată pe fuga după multele, variate plăceri puse de modernitate la dispoziţia tuturor.

Cred că mai mult decât Metropolitan, Last days of disco vă oferă un portret al femeii moderne care caută să trăiască fericită într-o situaţie în care nu are nici un fel de sprijin sau ghid. Dacă asta vi se pare o descriere rezonabilă a situaţie noastre, vă recomand cu căldură filmele lui Stillman. Dacă vi se pare, ca să spun aşa, că se îngrijorează degeaba, ma îndoiesc că veţi fi incântaţi de descoperire. În epoca romantică, o singură scriitoare a îndrăznit să ofere o rezolvare erotică a problemelor erotice ale femeii moderne, Jane Austen. Cel mai apropiat lucru de romanul care arată psihologia umană în situaţia socială a comediei de maniere după Austen este un american care nu era îndrăgostit de America, Henry James. Acest om nu a reuşit să găsească o soluţie erotică pentru femeia modernă. Rar, după aceea, a mai încercat cineva, vreau să spun, cu seriozitatea şi acuitatea psihologică a unor asemenea scriitori.

Damsels in distress (2012) este noul film al lui Stillman, după o lungă absenţă. În această absenţă, marele romancier al epocii noastre, Tom Wolfe, a publicat I am Charlotte Simmons, despre viaţa de colegiu în America, văzută din perspectiva alegerilor individuale şi din perspectiva implicaţiilor politice ale psihologiei asociate plăcerilor şi opiniilor democraţiei. Este un roman lung şi este mai multă suferinţă în el decât în romanele mai faimoase ale lui Wolfe, probabil pentru că protagoniştii, fiind tineri, sunt vulnerabili într-un fel în care adulţii nu sunt. Damsels in distress este un film despre colegiu, despre nişte domnişoare care vor să salveze vieţile studenţilor care devin depresivi în această nouă lume.

Fetele par stupide într-un fel năucitor--par să nu ştie pe ce lume trăiesc şi lumea lor de colegiu pare să nu aibă mult în comun cu lumean în care trăim. Asta sugerează ceva despre cât de dificil este pentru tineri să înţeleagă pe ce lume trăiesc, dar şi despre cât de dificil este pentru romancier să aducă o problemă  neputând să se descurce cu sălbăticia pe care democraţia o oferă tinerilor bărbaţi, caută să se transforme în asistente medicale, pentru a salva cazurile de dezastru uman, victimele democraţiei--victimele ridicole, asta fiind o comedie.

Numai treptat vedem că fetele acestea au o înţelepciune astăzi rară. Sunt creaturi care au aflat cumva că mkoderaţia este o virtute şi caută să înveţe şi pe alţii, fără să se priceapă. Sunt victime ale extazului democratic care caută o viaţă normală. Stillman pare să sugereze că după o tinereţe prelungită, multe femei ar putea să recunoască înţelepciunea acestei poveşti--cel puţin atâta este evident, este cu totul imposibil că bărbaţii, la orice vârstă, ar înţelege asta.

Aici puteţi găsi un articol vechi al lui Stillman (pdf), în care explică ce îi displace la felul în care Hollywood-ul îmbrăţişa vulgaritatea, circa 1980.

Aici puteţi găsi cronica lui Armond White, unul dintre criticii de film excentrici pe care vi-i recomand fără vreo rezervare. Pe scurt, White vede cu o claritate astăzi rară umanitatea lui Stillman, calitatea unui poet care redă oamenilor un fel de demnitate simplă, ca persoane--tineri americani, privilegiaţi, romantici, pe cale de dispariţie.

Aici puteţi găsi o serie de eseuri ale lui Carl Eric Scott, care deşi este om de ştiinţe politice, scrie ocazional despre filme. Vă poate explica cu simpatie şi bun-simţ lucrurile pe care le observă Armond White--spre exemplu, care este rostul dansului într-o comunitate precum cele prezentate în filmele lui Stillman; de asemenea, care este rostul comediei de maniere în care dificultăţile erotice ale unor tineri excentrici aduc la vedere problemele cu care trăim în noua noastră lume modernă.