România, locul 20 în Europa privind media numărului de spectatori la filmele de animaţie
0România ocupă locul 20 în Europa privind media numărului de spectatori la filmele de animaţie, cu 1,15 milioane de bilete vândute pe an, potrivit raportului „Focus on Animation“, realizat pe parcursul a cinci ani de Observatorul European al Audiovizualului, de pe lângă Comisia Europeană, arată Mediafax.
În România s-au produs trei filme de animaţie în ultimii cinci ani
Raportul realizat de Observatorul European al Audiovizualului oferă primele rezultate care vin în sprijinul conturării unei hărţi a industriei europene a filmelor de animaţie.
În România, inclusă în raportul „Focus on Animaţion“ în secţiunea „Alte ţări europene“, au fost produse, în perioada 2010-2014, trei lungmetraje de animaţie, ţara noastră fiind la egalitate cu Ungaria. România a depăşit însă Bulgaria, Polonia şi Slovacia, ţări în care s-au realizat, în aceeaşi perioadă, două filme de animaţie, şi Croaţia, Islanda, Irlanda şi Portugalia, unde s-a produs un singur film.
În ceea ce priveşte numărul de spectatori, în aceeaşi perioadă, în România s-a înregistrat o creştere cu 1,53 de milioane de plătitori, valoarea maximă fiind atinsă în 2014. România s-a situat înaintea Slovaciei, Bulgariei şi Croaţiei, care nu au înregistrat mai mult de 910.000 de bilete vândute pentru filmele de animaţie produse cu până la doi ani înainte de data lansării.
Raportul „Focus on Animation“ urmăreşte volumul producţiilor, distribuţia şi circulaţia filmelor europene de animaţie şi producţiilor de televiziune, dar doreşte şi să ofere o privire de ansamblu asupra industriei animaţiei în fiecare ţară de pe continent şi în Europa, în general.
În raportul publicat pe pagina oficială europa.eu, se arată că industria desenelor animate a devenit o parte vitală în audiovizualul european, atât în termeni culturali, cât şi economici, având în vedere că tehnologia, creativitatea şi afacerile se întrepătrund.
„Nu putem ignora faptul că industria europeană a animaţiei are competitori şi poate este timpul să o luăm în calcul dintr-un punct de vedere mai larg al Uniunii Europene“, notează Lucia Recalde Langarica, reprezentantă a programului Creative Europe, citată de Mediafax.
Apetitul europenilor pentru filmele de animaţie, în creştere
Raportul, realizat pe o perioadă de cinci ani, între anii 2010 şi 2014, arată o creştere a apetitului publicului european pentru filmele de animaţie, care au generat 179,8 milioane de bilete vândute în Europa, reprezentând 14,7% din piaţă. Filmele de animaţie europene ocupă 20% din piaţa de profil din ţările de pe continent, în anul 2014, 107 producţii realizate în ţări membre ale Uniunii Europene fiind lansate.
În perioada pentru care s-a întocmit raportul, în Europa au fost produse şi lansate 250 de lungmetraje de animaţie, cu o medie de 50 de filme pe an, reprezentând doar 3% din totalul producţiilor cinematografice şi 2,94% din totalul biletelor vândute pe continent.
Marea Britanie şi Irlanda au fost în această perioadă cea mai mare piaţă din Europa pentru filmele de animaţie, cu o medie de 30,5 milioane de spectatori. Totodată, Franta şi Marea Britaie au fost pricipalii producători de animaţii, deţinând 40% din întreaga producţie.
SUA, cea mai mare piaţă din lume pentru filmele de animaţie
Totuşi, cea mai mare piaţă din lume pentru filmul de animţie o reprezintă Statele Unite ale Americii. Între anii 2010 - 2014, lungmetrajele de animaţie au vândut, în medie, 173,9 milioane de bilete de cinema pe an, reprezentând 14,2% din totalul înregistrat în ţară.
De asemenea, 217 posturi de televiziune din Europa dedicate celor mai tineri dintre telespectatori sunt afiliate unora din Statelor Unite, iar peste 80 de posturi TV de profil private sunt europene.
Observatorul European al Audiovizualului, înfiinţat în 1992, este un organism de serviciu public european, compus din 40 state membre şi Uniunea Europeană, reprezentată de Comisia Europeană. Observatorul lucrează în colaborare cu organisme partenere şi cu profesionişti din sectorul audiovizual, are sediul la Strasbourg şi funcţionează în cadrul serviciului juridic din cadrul Consiliului Europei.