Grecul Lanthimos, care a început la Un certain regard şi a fost acum upgradat în competiţia oficială, sub justificarea unei Ifigenii moderne, ne-a mai îngrozit o dată cu un tată care e obligat, mai cumplit într-un fel decât în Alegerea Sofiei, să sacrifice pe cineva din familie ca să-i scape pe ceilalţi. Îngrijorător e că actori mari şi celebri au acceptat să-i facă jocul încă mai macabru ca-n Lobster! Nicole Kidman şi deja obişnuitul Colin Farrell, care vorbeşte sacadat, printre kg de sânge şi un final ridicol cu ketchup pe nişte cartofi prăjiţi într-un fast food... Cred că The Killing of the Sacred Deer n-ar fi trebuit să existe.

La pelicula coreeană The Day After iar n-au mai fost locuri. Programări prea strânse şi nu te poţi teleporta şi sta şi la cozi. La congurenţă altul venit din aceeaşi Coree de Sud, cu o ucigaşă cu simbrie după modelul Nikita. Bine făcut, dar s-a mai văzut! Ak-Nyeo. Nu-i de mirare că a avut şi o proiecţie după miezul nopţii. De speriat, coşmaresc, dar nu atât de îngrozitor ca altele. Out, primul film slovac, deşi figura şi ca unguresc, e din Estul nostru, cu un şomer în căutarea unui job în partea răsăriteană a Europei. Cu ceva umor, dar negru în rest. Remarcabili actori şi o fină ironie la adresa botoxatelor.

Nos annees folles, un omagiu adus lui Andre Techine, o voce puernică, uşor răguşită şi la propriu şi la figurat. Însoţit de toate vedetele sale feminine şi masculine, vine cu o poveste cu un travestit, justificat de o dezertare din timpul Primului Război Mondial. Cantet, după o Palme d'or cu Între ziduri, recidivează cu elevi, un pretext de a compune un script ciudat, un fals documentar, plicticos.

Însă, un moment foarte frumos şi rar a fost întâlnirea cu Sir Elton John, care e de-o vârstă cu festivalul şi de 50 de ani compune muzică. Trei dintre melodiile sale nu aveau videoclip, aşa că s-a făcut un concurs la care s-au creat scurte filme remarcabile. Dar voi reveni.

O zi de doliu pentru Manchester. Un moment de reculegere e cel mai potrivit.